Interactiuni

Posts Tagged ‘evolutionism

1 Mai: sarbatorim ceva?

with 9 comments

Ziua muncii (sau, ma rog, Ziua Internationala a Muncitorilor, daca vreti) se sarbatoreste astazi in mai toata lumea, desi nu stiu sigur daca cei mai multi indivizi chiar inteleg ce anume celebreaza cind ies la gratar prin imprejurimile oraselor. La o prima vedere, sarbatorirea muncii ca atare (activitatea presupusa a innobila omul) imi face pur si simplu scirba. Departe de a te innobila, munca te degradeaza, te supune vointei celorlalti (indiferent ca e vorba de vointa sefului sau de cererea pietei), intr-un cuvint: te face sclav.

De ce nu putem trai si fara munca? Aici, creationismul si evolutionismul isi dau mina frateste: ambele preamaresc presupusele calitati ale muncii. Daca munca este initial o pedeapsa a lui Dumnezeu (Adam si Eva nu mai traiesc in Rai – unde isi ocupau toata ziulica mincind fructe si facind sex – ci pe pamint trebuie sa munceasca pentru a trai), in final se dovedeste calea catre indumnezeire (sa nu uitam totusi ca lenea nu este privita cu ochi buni de crestinism). Cit despre evolutionism, el vede capacitatea omului de a munci direct legata de dezvoltarea capacitatilor cognitive. Cu alte cuvinte, daca n-am fi muncit am fi ramas la nivelul maimutei din care descindem.

Si totusi, ce intelegem prin munca? Vreau sa delimitez clar acum ce inteleg eu personal prin acest termen: este activitatea pe care o prestezi pentru a putea trai sau in vederea dezvoltarii activitatii pe care o vei presta pentru a putea trai (in ultimul sens, si munca elevului este munca in adevaratul sens al cuvintului). Tot ceea ce faci si care nu are legatura cu cele doua activitati mentionate nu poate fi considerat drept „munca”. Doua exemple. Daca la liceu am fost obligat sa citesc Marin Preda, citirea acestui autor (daca l-as fi citit) s-ar fi numit „munca”; daca acum citesc Marin Preda pentru ca pur si simplu asa mi-a venit mie cheful, atunci nu inseamna ca muncesc. La fel, daca sint timplar si fac scaune, traind de pe urma acestei activitati inseamna ca muncesc (indiferent ca am un sef sau sint propriul meu sef). Daca insa fac scaune de placere, ca nu pot trai altfel (sau pitici de gradina, as a matter of fact), daca nu imi pasa de vinzarea lor, atunci nu muncesc.

In acest sens al definitiei termenului munca, eu unul urasc munca si ma chinui s-o eludez. Desi am avut perioade in care am muncit ca nebunul – si probabil asemenea perioade vor mai fi – incerc pe cit posibil sa nu muncesc. Pentru ca  munca in sensul definit de mine nu innobileaza, ci degradeaza. Nu te face stapin pe tine insuti, te face sclav. Chiar daca iti ofera conditiile financiare unui trai decent, tocmai traiul decent iti ascunde cit de sclav esti, in fapt.

Si tocmai din acest motiv nu sint tocmai impotriva sarbatorii zilei de 1 Mai. De fapt, astazi comemoram lupta pentru ziua de munca de 8 ore. In conditiile in care indivizii (inclusiv femeile si copiii) munceau intre 10 si 16 ore pe zi, cite sase zile pe saptamina, Robert Owen a formulat in 1817 principiul „opt ore munca, opt ore recreatie, opt ore odihna” (aici). Asta sarbatorim astazi, si nu diverse alte timpenii sau intelesuri subversive impuse de diversele internationale socialiste, care au acaparat sensul zilei de 1 Mai. Si daca sarbatorim astazi lupta pentru opt ore de munca pe zi (deci pentru un volum de munca mai mic), de ce nu am sarbatori si idealul unor inca si mai putine ore? Prin ziua muncii sarbatorim, de fapt, dorinta omului de a munci mai putin, de a scapa din sclavie. Pentru toti cei care-mi impartasesc idealul, La multi ani!

Written by Andrei Stavilă

mai 1, 2009 at 8:04 am

Democratia si dezacordul radical in societate (I)

with 2 comments

Continui serialul „Filosofia politica pe intelesul tuturor” cu o tema extrem de delicata: in conditiile in care in societate oamenii au pareri diametral opuse in privinta aproape fiecarui subiect posibil, in conditiile in care exista un dezacord atit de adinc pe multe teme sensibile, pe ce trebuie sa se bazeze factorii de decizie politica atunci cind elaboreaza legi?

Sa luam urmatoarele exemple. Presupunem ca intr-un stat X exista un dezacord prufund in societate privind casatoriile intre homosexuali: „traditionalistii” sint impotriva casatoriilor gay, „liberalii” sint pro. De asemenea, sa presupunem ca intr-un alt stat Y exista un profund dezacord asupra predarii in scolile publice a creationismului si evolutionismului: creationistii vor sa scoata teoria lui Darwin din manuale, iar evolutionistii vor sa elimine din aceleasi manuale teoria „Intelligent Design” (pentru scopul acestui articol, consider ca Intelligent Design si creationismul sint unul si acelasi lucru). Intrebarea care se pune este urmatoarea: pe ce trebuie sa se bazeze aceste state cind fac legi? In continuare vreau doar sa popularizez subiectul, deci nu voi face decit sa il schitez in citeva linii generale. Patru teorii principale au fost propuse pina acum pentru a rezolva problema dezacordului profund in societate:

1. Teoria adevarului. Propusa in special de Joseph Raz, teoria spune, simplu, ca politicile si legile trebuie bazate pe adevarul oferit de stiintele exacte si de cele socio-umane. Punctul tare al acestei pozitii este faptul ca ajuta la stabilitatea statului. De pilda, este un adevar socio-politic faptul ca, daca statul ar incuraja somajul prin ajutoare financiare substantiale acordate somerilor, atunci nimeni nu ar mai munci si toti (sau majoritatea) ar alege sa fie someri. Consecinta directa: nu ar mai fi bani pentru ajutorul de somaj (intrucit nimeni nu ar mai produce nimic) si statul s-ar prabusi economic (si politic). Este deci perfect normal sa bazam politicile privind somajul pe acest adevar social si sa descurajam nemunca. Punctele slabe ale acestei teorii ar fi doua. In primul rind, uneori nu exista adevaruri pe care sa bazam politicile noastre – sau daca exista, ele nu pot fi cunoscute, ori sint contradictorii. De exemplu, pe ce adevar am baza o lege privind eutanasia? Cei care o resping propun adevarul inviolabilitatii vietii umane, cei care o sustin se bazeaza pe adevarul demnitatii persoanei. Ambele tabere au dreptate, si aceasta teorie nu ne ajuta cu nimic in rezolvarea dezacordului radical dintre sustinatorii celor doua pozitii. In al doilea rind, daca am baza politicile statului doar pe adevar, am putea ajunge mai degraba la o dictatura a stiintei decit la democratie. Si nu trebuie sa ne gindim doar la „Brave New World” a lui Huxley (carte pe care o citesc acum cu mult interes). Putem da alt exemplu: din punct de vedere evolutionist, deci stiintific, homosexualii nu ajuta cu nimic specia umana, dimpotriva: alegind sa nu procreeze, de exemplu, aleg sa nu transmita anumite gene care pot face pe termen lung specia mai buna, mai bine adaptata conditiilor de viata, etc. Daca ne bazam pe acest adevar stiintific, atunci casatoriile gay ar trebui interzise – insa acest lucru vine in contradictie flagranta cu drepturile omului.

2. Teoria democratiei. Sustinuta de Thomas Christiano, teoria aceasta spune ca orice decizie politica este justificata daca: (a) este rezultatul unui proces democratic corect (de exemplu, al sistemului de vot); (b) respectivul proces democratic este recunoscut de cetateni ca fiind corect; (c) procesul democratic de care vorbim nu incalca drepturile de baza ale individului (drepturile omului, de pilda). Punctul forte al acestei teorii este acela ca, spre deosebire de precedenta, nu ia „adevarul” drept idol – ci interesele oamenilor, asupra carora acestia sint chemati sa isi exprime opinia (prin vot). Punctul slab este insa evident: intr-unul din exemplele date mai sus e vorba de predarea evolutionismului in scoli. Daca cetatenii ar fi chemati la urne, e posibil ca in statul respectiv sa se voteze in proportie covirsitoare introducerea creationismului si scoaterea evolutionismului din manuale. Si cum procesul democratic e corect, intrucit bifeaza toate conditiile puse de Christiano, atunci decizia respectiva ar trebui sa devina lege. [Nota: a spune ca decizia respectiva nu trebuie lasata la indemina cetatenilor, ci trebuie luata de specialisti in educatie si oameni de stiinta nu rezolva situatia cu nimic: pe de o parte, oamenii acestia sint numiti politic, deci tot de partidul care a cistigat alegerile, si care poate sa fi promis cetatenilor scoaterea evolutionismului din manuale; pe de alta parte, in Kansas si in Sebia teoria lui Darwin a fost aruncata la gunoi tocmai de specialistii in educatie numiti de puterea politica]

3. Teoria retinerii epistemice si a dublului standard. Impusa de Thomas Nagel, teoria aceasta face o distinctie intre ceea ce consideram drept adevarat si ceea ce poate constitui o baza pentru regulile traiului in comun propriu unui stat. De exemplu, un credincios mahomedan poate sustine ca legea sharia este necesara comunitatii pentru a trai conform prescriptiilor Profetului (iar Nagel ii concede credinciosului ca poate fi adevarat ce spune) – insa legea sharia nu poate fi propusa ca sistem juridic intr-un stat multicultural, unde exista si alte religii pe linga mahomedanism, exista atei, si asa mai departe. Mai mult, intr-un stat dedicat protejarii drepturilor fundamentale ale individului, sharia law nu poate fi acceptata. Nagel clarifica astfel o distinctie intre nivelul epistemologic (ce este / ce consideram a fi / adevarat) si nivelul politic (ce putem folosi drept baza pentru relatiile socio-politice intre cetatenii statului). Mai mult, el cere cetatenilor o „retinere epistemica”, in sensul ca nu ar trebui sa propuna pentru spatiul public legi bazate pe credinte sau adevaruri care nu se preteaza nivelului politic. Pentru a lua un exemplu deja mentionat: este stiintific adevarat ca homosexualii nu ajuta cu nimic evolutia speciei umane, dar acesta nu este un motiv pentru ca, la nivel politic, sa existe legi care sa-i ostracizeze. Punctul forte al acestei teorii este acela ca sustine un stat multicultural (unde fiecare grup si individ sint liberi sa considere ce doresc drept „adevarat”) si desparte politica (regulile de trai in comun intre indivizi) de metafizica (ce considera acesti indivizi drept adevarat si fals). Tot aici insa exista si punctul slab: daca eu consider ceva drept adevarat, atunci de ce sa ma retin din punct de vedere epistemic? Daca eu consider evolutionismul drept adevarat, de ce sa nu il propun ca fiind singura teorie predata in scoli? Mai mult: a spune ca nu trebuie sa propunem legi pe subiecte controversate nu inseamna a rezolva problema, ci a o ocoli.

4. Teoria abstinentei epistemice si a consensului larg. Gindita si popularizata de John Rawls, teoria se aseamana intrucitva cu pozitia lui Thomas Nagel. Aici ideea este ca, pentru a promova diverse politici si legi (pentru a rezolva dezacordurile din societate) trebuie sa cautam adinc in modul nostru de a gindi acele valori fundamentale asupra carora exista un consens larg, indiferent din ce grup etnic, social sau religios al unui stat facem parte. Conform acestei teorii, daca sintem in dezacord referitor la casatoriile intre gay, ar trebui sa revenim la acele valori fundamentale pe care cu totii le impartasim – de exemplu demnitatea persoanei, libertatea individului de a alege, etc. Conform lui Rawls, in acest fel rezolvam disputa, aratind „traditionalistilor” ca nu putem nega unui grup de persoane drepturile de care alte grupuri (inclusiv ei insisi) se bucura. Mai departe, atunci cind propun diverse legi pentru societate, cetatenii trebuie sa se conformeze regulii „abstinentei epistemice” – in sensul ca trebuie sa se abtina de la a propune legi asupra unor subiecte intens controversate; ei trebuie sa se refere intotdeauna la acel cumul de valori fundamentale pentru a justifica politicile sau legile discutabile. Punctul tare al acestei teorii este incercarea de gasi valori politice comune ale indivizilor ca cetateni ai statului, si nu ca membri ai diverselor grupuri etnice, religioase sau sexuale. Punctele slabe sint multe. In primul rind, apelul la valorile comun acceptate este cu doua taisuri. In cazul casatoriilor gay, „traditionalistii” pot raspunde aratind ca valorile noastre comune „crestine” sint primare fata de valorile politice, si astfel pot justifica interzicerea casatoriilor intre homosexuali. Apoi, chiar ideea de „valori comune” este controversata: dezacordul intre diverse grupuri ale societatii este atit de adinc tocmai pentru ca ele nu impartasesc valori comune, deci cautarea respectivelor valori poate fi o simpla vinare de vint, iar atingerea unui consens larg o iluzie. In al treilea rind, ca si in cazul lui Nagel, nu este clar de ce un cetatean ar trebui sa se abtina de la a propune o lege pe un subiect controversat, daca el considera ca detine adevarul in cazul respectiv.

Acestea sint cele patru mari teorii propuse in literatura de specialitate. Desigur, in cazul unora exista si versiuni. De pilda, in cadrul teoriei democratiei, Amy Gutmann si Dennis Thompson propun ca solutie la problema disensiunilor radicale din societate teoria „democratiei deliberative”, iar Chantal Mouffe teoria „democratiei radicale”.

Dupa cum am vazut, fiecare teorie are puncte tari si puncte slabe. Incercarea de a gasi o solutie posibila problemei dezacordului in societate poate cauta sa pastreze punctele tari din fiecare teorie, eliminindu-le in acelasi timp pe cele slabe. Saptamina viitoare voi incerca sa arat liniile generale de-a lungul carora cred ca o asemenea cercetare este posibila.

5. Democratia si sfirsitul istoriei

with 7 comments

Continui, si in aceasta simbata, serialul „Filosofia politica pe intelesul tuturor” (pentru a citi celelalte episoade, click pe pagina destinata serialelor). Voi vorbi in cele ce urmeaza despre problema permanenței democratiei ca sistem politic.

Hegel (1770-1831), unul dintre cei mai mari filosofi germani, a crezut in sfirsitul istoriei si al filosofiei. El a considerat ca diversele sisteme ale gindirii si variatele forme de organizare politica sint incercari timide pe o scara a evolutiei spiritului uman: o evolutie cu un final stabilit. Ca atare, omul credea sincer ca filosofia sa reprezinta forma perfecta a filosofiei in sine, forma la care au aspirat ceilalti ginditori de pina la el, dar pe care nu au fost in stare decit s-o aproximeze gradual. La fel, istoria politica se sfirsea cu monarhia constitutionala a Statului Prusac, forma perfecta de organizare politica a fiintelor umane.

Daca ideile filosofului german vi se par ciudate, atunci va trebui sa va pregatiti pentru a accepta ciudatenia propriilor voastre idei. Asta pentru ca multe persoane, la ora actuala, se inchina aceleiasi credinte, desi termenii sint schimbati. Multi cred in faptul ca formidabila  noastra cultura occidentala este „evoluata” fata de alte culturi si reprezinta gradul maxim de evolutie la care se poate ajunge; multi cred ca filosofia analitica este forma perfecta si ultima a filosofiei; si multi cred ca democratia liberala reprezinta punctul final al istoriei politice.

Evident, asemenea idei sint departe de adevar. Personal nu cred intr-o evolutie culturala si politica similara cu evolutionismul biologic, nici intr-un punct terminus al acestei evolutii, nici in perfectiunea nivelului pe care l-am atins astazi, si nici in imposibilitatea regresului. Daca sintem rezonabili, va trebui sa acceptam failibilismul si efemeritatea nu doar ale speciei umane asa cum o cunoastem azi, ci si – lucru poate mai dificil de indurat – ale productiilor noastre culturale, stiintifice si socio-politice. Democratia, ca atare, nu poate constitui o exceptie – si cine crede contrariul savirseste o mare greseala.

Democratia este o forma politica de organizare a societatii care presupune anumite conditii preliminare pentru existenta ei, cu alte cuvinte ea pur si simplu nu poate fi implementata oricind, oricum si oriunde. Cel mai frustrant gind tine de faptul ca respectivele conditii sint greu de precizat. Istoria ne infatiseaza diferite tipuri de democratii si diferite conditii de posibilitate ale lor. Voi oferi doar doua exemple.

De pilda, democratia participativa a fost posibila doar in cazul oraselor-state din Grecia antica. In acele orase catatenii erau chemati periodic sa-si spuna parerea asupra legilor cetatii. Ginditi-va ca localitatea Targu Frumos (din judetul Iasi) ar deveni un stat independent: din aproximativ 13.000 de locuitori, daca scadem minorii si persoanele decazute din drepturile civile am avea, sa presupunem, un numar de cetateni cu drept de vot care s-ar reduce la jumatate din cifra locuitorilor. In asemenea conditii, ar fi foarte usor sa chemi oamenii sa decida periodic si individual asupra fiecarei legi existente in acel stat. Conditia capitala a democratiei participative (adica democratia care se bazeaza pe participarea directa a cetatenilor la alcatuirea legilor) tine de numarul mic de cetateni. In consecinta, astazi un asemenea tip de democratie este imposibil de pus in practica. Iata de ce vorbim acum de „democratie reprezentativa” (adica democratia in care cetatenii isi aleg reprezentanti pe care ii trimit in parlament pentru a decide in locul lor).

Mai exista insa si alte conditii prealabile necesare pentru instaurarea democratiei. Al doilea exemplu este temporal mai aproape de noi: vorbesc despre Irak. Americanii incearca sa impuna democratia acolo insa nu reusesc, si specialistii in domeniu considera ca nici nu vor reusi prea curind, intrucit nu sint indeplinite conditiile minime pentru o asemenea victorie. Aceiasi specialisti nu se pun de acord insa cind vine vorba de listarea respectivelor conditii minime ale democratiei. Unii vorbesc despre un anumit nivel de educatie, altii despre o oarecare traditie a stabilitatii politice, altii despre un nivel de trai ridicat, si inca altii despre o dorinta colectiva sincera de auto-guvernare. Discutiile sint complicate. De pilda, unii spun ca o educatie stiintifica si laica ar fi un element sine qua non pentru ca indivizii sa fie pregatiti sa accepte democratia. Cazurile Chinei si Rusiei demonstreaza insa cu asupra de masura ca intre nivelul de educatie si forma de organizare politica legaturile sint mult mai slabe decit am dori sa credem.

Exemplele de mai sus vor sa spuna un singur lucru: democratia, ca forma de organizare politica, tine de anumite conditii specifice, iar acestea, la rindul lor, sint determinate spatio-temporal. Chiar daca este cel mai bun sistem politic gindit pina acum, democratia nu este aici pentru totdeauna. De fapt, democratia liberala asa cum o cunoastem astazi este extrem de tinara: are vreo 50 de ani. Personal (este o parere pur subiectiva) cred ca democratia liberala (democratia care limiteaza auto-guvernarea cetatenilor prin drepturile de baza ale individului) s-a nascut odata cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948) si Miscarea pentru drepturi civile din America (1955-1968). Si asa tinara cum este, democratia liberala ar putea sa nu mai traiasca foarte mult. Exista o multime de factori care ii grabesc decesul: folosirea tehnologiei tot mai avansate de catre puterea politica (care face posibila o supraveghere tip „Big Brother” a cetatenilor), preferinta cetatenilor insisi pentru securitate, in defavoarea libertatilor civile (vezi „USA Patriot Act„, semnat de presedintele Bush in octombrie 2001), imigratia prost controlata (musulmanii din Olanda si Anglia sint tot mai vocali in privinta acceptarii legii sharia), problemele economice globalizate, cresterea exponentiala a populatiei planetei coroborata cu epuizarea resurselor, si asa mai departe.

Istoria ne arata ca, in momentul in care unui regim politic sau unui imperiu i-a sunat ceasul, nici macar puterea militara nu este suficienta pentru a-l salva. Ma tem ca acesta este si cazul democratiilor contemporane: va veni, intr-o zi, momentul in care oricit ne vom stradui, nu vom reusi sa salvam sistemul politic in care credem si, de fapt, singurul in care unii din noi pot trai. Aceasta concluzie pesimista nu indeamna insa la inactiune. Cred ca sint citeva cai pe care putem lupta pentru mentinerea democratiei liberale, dar fiecare cale are problemele ei:

1) Revenirea la o mai strinsa legatura intre cetatean si factorul de decizie politica. O viziune a Uniunii Europene ca „Europa a regiunilor”, unde politica economica si cea externa sint comune, insa administratia se bazeaza pe guverne locale de tip „land” (precum in Germania) ar creste gradul de interes al cetatenilor pentru afacerile publice, si deci ar revigora increderea in democratie. Dinamica greoaie a actualei forme de organizare a UE si sentimentele anti-europene ale francezilor sau irlandezilor, de pilda, nu ma lasa insa sa intrevad intr-un viitor apropiat o astfel de schimbare;

2) Reafirmarea la nivel global (de catre toate statele) a promovarii riguroase a drepturilor de baza ale omului. In felul acesta, democratia de care vorbim ar ramine „liberala”, protejind cetateanul in fata oricarei puteri politice. O forta armata de tip NATO care sa intervina rapid si eficient de fiecare data cind un stat incalca flagrant aceste drepturi este necesara. Un asemenea deziderat ramine insa de neatins, atita vreme cit state puternice precum Rusia, China si Iranul vor incalca drepturile omului si nu le vor recunoaste decit formal.

3) Rezolvarea cit mai rapida a problemei cresterii populatiei. La nivel global este nevoie de o lege asemanatoare cu cea din China, unde un cuplu nu are voie sa faca mai mult de un copil (sau, la nivel global, nu mai mult de doi). Este greu de crezut insa ca statele occidentale, confruntate cu imbatrinirea populatiei si cu o natalitate tot mai scazuta, vor acccepta o asemenea lege. De asemenea, este greu de crezut ca norma poate fi implementata in statele sarace din Africa, de pilda.

4) Un accent tot mai mare pe ceea ce se numeste acum „global distributive justice” (justitie distributiva globala), care se refera la redistribuirea resurselor intre tarile bogate si cele sarace, pentru atingerea unui nivel economic rezonabil pe intreaga planeta (printre multele consecinte bune ale acestui lucru ar fi si limitarea imigratiei). Este greu de crezut insa ca tarile bogate vor accepta prea usor sa-si trimta surplusul in Africa sau Asia. SUA, de pilda, au preferat mult timp sa cheltuiasca o groaza de bani cu SETI (Institutul pentru Cautarea Inteligentei Extraterestre) decit sa foloseasca aceiasi bani pentru eradicarea malariei in citeva state din Africa.

In concluzie: democratia liberala asa cum o cunoastem azi este o forma foarte tinara a organizarii vietii politice. Nivelul politic la care am ajuns nu este insa ireversibil. Dimpotriva, multi factori par sa atace acest fragil sistem politic, si din nefericire mecanismele globale care ar putea sa-l consolideze nu pot fi puse in functiune din cauza imposibilitatii atingerii unui consens. Desi cred ca inca nu este timpul pierdut si consensul respectiv poate fi atins, intrucit este in puterea liderilor mondial sa il atinga, nu cred ca ratiunea umana va triumfa. In privinta viitorului democratiei liberale asa cum o cunoastem astazi sint mai degraba pesimist: datorita factorilor adversi amintiti, si poate a multor altora pe care personal nu ii cunosc, lupta pentru supravietuirea tinerei democratii liberale mi se pare un razboi pierdut din start. Si cu toate acestea, un razboi la care ma incapatinez sa particip.

UPDATE. Ar fi bine sa cititi si articolul asta.

Inchizitia pe dos

with 6 comments

Despre povestea Carolinei Petrie, asistenta medicala britanica suspendata pentru ca s-a oferit sa se roage pentru un bolnav, puteti citi in engleza aici si in romana aici.

Ideea e urmatoarea: daca esti medic sau asistent in Marea Britanie, nu ai voie sa vorbesti despre convingerile tale religioase cu pacientii. Bun, daca e vorba de prozelitism, sint de acord. Dar atunci cind un medic sau o asistenta spune, pur si simplu, unui pacient ca se va ruga pentru el – ca o expresie a umanitatii, a compasiunii, a bunului simt – si cind o asemenea persoana este data afara de la locul de munca doar pentru acest lucru, nu imi pot stapini sentimentul de greata fata de lumea in care traim, o lume falsa, impregnata de idiotenia corectitudinii politice intelese gresit si de timpenia ateilor care spun ca, vezi-draga doamne, populatia ar trebui „luminata”. Daca asta e iluminarea propagata, atunci prefer sa ma fac calugar.

In alta ordine de idei, joia viitoare se implinesc 200 de ani de la nasterea lui Charles Darwin. Eu ma incapatinez sa cred ca exista in lumea asta loc pentru toti, creationisti sau evolutionisti, darwinisti sau credinciosi. Daca taberele astea doresc neaparat sa lupte pentru ceva, mai bine si-ar uni fortele si ar lupta pentru dreptul la libera exprimare. Intrucit, de vom pierde acest drept, teama imi e ca ambele tabere vor avea de suferit.

Written by Andrei Stavilă

februarie 6, 2009 at 11:20 pm

Hip-hop-ul crestin despre evolutionism. Dedicatie lui Stefan si George :)

with 76 comments

🙂

http://www.youtube.com/watch?v=qXlCzQG-jgI

Tocmai am aflat ca nu se numeste hip-hop crestin, ci hip-hop spiritual 🙂

Plus doua bonus-uri. Primul, un fel de manea religioasa.

http://www.youtube.com/watch?v=f-WnLnUti8g

Al doilea bonus, un fel de Cenaclul Flacara fara Paunescu!

http://www.youtube.com/watch?v=2tAt6VtAlzQ

Written by Andrei Stavilă

septembrie 18, 2008 at 10:00 pm

Acknowledgments

with 4 comments

I succeeded to present my paper at the Bled Conference only because many people helped me a lot. I want to thank Sinzi for her help with getting the travel fund. Urska also helped me with information about Slovenia, about Bled, hostels and roads (her help was very important, giving the fact that I had to drive without a GPS). My example regarding the quarrel between evolutionism and creationism owns a lot to the debate I had on this blog with my friends Stefan and George. I am especially grateful to my friend Iulian, who helped me a lot by making many remarks regarding my ideas (he also corrected the English text). Finally, my special gratitude to Alina, who (despite the fact that she herself had to take many exams) understood me and helped me with all those little things without which no one could create anything. I know that my performance was not that good as they hoped, but I promise that in the future I will do better. Thanks, guys!

Written by Andrei Stavilă

iunie 11, 2008 at 10:32 pm

Evolutionism Versus Creationism: Post-scriptum with Thomas Christiano

with 11 comments

In Bled (Slovenia) I had the great honor to meet and discuss with Tom Christiano. In my talk (“Does Liberal Neutrality Require Epistemic Abstinence?”), I advocated a Rawlsian version of the “epistemic abstinence” theory, according to which we should not build the basic institutions of a liberal democratic society on “the truth” promoted by one of the competing comprehensive views of the good, but on an “overlapping consensus” over the basic political (not metaphysical) values. Now, Tom Christiano advocates the opposite view, according to which a decision is authoritative if it is the outcome of a fair, democratic decision making (the decision-making procedure must be publicly recognized as being fair, and it must take into consideration the interests of everyone involved) [of course, the outcome is limited by the constitutional provisions regarding the basic liberal rights].

But take the following example. In some modern, liberal democratic states there is pervasive disagreement regarding the teaching of evolutionism and creationism in public schools. The evolutionists want to take religion off the textbooks, whereas the creationists want the same thing in what concerns evolutionism. How can a liberal democratic state solve this problem? Let’s apply the two theories to this example.

According to my “soft epistemic abstinence” theory, the state should say to the contending parties: “I am a liberal democratic state, and I have to further equally the interests of both of you. My political concern is not the ‘truth’ each of you advocates, but the way in which you can all live peacefully, and the way in which you can all have the possibility to further your own interests. According to this goal, the solution is the following: evolutionism is to be taught in biology classes, and creationism is to be taught in religion (and history of religion) classes. In this way, you can all further your own interests, while respecting the others’ constitutional rights of furthering their own interests”.

According to Tom Christiano’s view, there should be public discussions about evolutionism and creationism. Everyone interested in this debate should have the right to say her own point of view. Then individuals are required to vote one of these three possibilities: a) only evolutionism should be taught in public schools; b) only creationism should be taught in public schools; c) both evolutionism and creationism should be taught in public schools. If the decision-making process is fair, publicly known and democratic, then the decision is authoritative.

Now, my problem with this view is the following. Suppose that, in a particular state (say, Romania) people vote that evolutionism must NOT be taught in public schools. According to Tom Christiano, if all the democratic requirements have been met, then this decision is authoritative. But I feel uneasy with this solution.

Tom (who thinks that creationism is a stupidity) had several answers. First, he said that in a liberal democratic state many of us feel uneasy with many decisions – but we still have to accept them, as long as they are the outcome of a democratic decision-making process. Then he thought again, and he asked me why the teaching of evolutionism in public schools, in a democratic state, should be regarded as necessary, as long as the citizens rejected it through a fair and democratic process. And then he thought again. His final answer was that the only way to save evolutionism in such a case is to declare that some basic scientific education (evolutionism included) is necessary for citizenship.

Moreover, He told me that my solution is not exactly neutral – but it is a triumph for evolutionism. This is so because my solution accepts the teaching of evolutionism in biology classes, but it sends creationism from scientific to religious textbooks – and this is not quite a neutral answer. On the contrary, it safeguards evolutionism, while at the same time it diminishes the importance of creationism.

The discussion was long enough and it was late – we didn’t finish it. But I have two answers to Tom Christiano’s ideas.

First, to declare some basic scientific knowledge as necessary for citizenship seems a very controversial idea. I’m not saying that it is impossible to defend it – I’m just saying that there is much to be said in its favor. Moreover, if we accept this proposal, I do not see any reason to reject other proposed requirements for citizenship – for example, some basic knowledge in religious matters, or some basic moral knowledge, and so on. There are good arguments for supporting such requirements, but I will not discuss them here. I would rather say that it seems to me hard to defend some basic scientific knowledge as a requirement for citizenship, while rejecting the same status to basic moral or religious knowledge. And if we accept all these requirements for citizenship – then Christiano’s outcome is the same with my proposal’s outcome: evolutionism and creationism should both be taught in public schools.

Second, I do not agree with Tom’s critique, according to which my proposal is not neutral – because it favors evolutionism, by making it the single theory taught in biology classes. First, I think that I can explain to creationists that they don’t really want to see their theory taught in biology classes: they don’t accept this kind of science, so they shouldn’t care about it. They can teach evolutionism in religious classes – however these classes might be called (why not a distinct class, of “creationist biology” – indeed, “what’s in a name?”). There is, of course, the problem of the status of these classes. But I think there could be ways of solving this problem. We can device different combinations between “obligatory”, “optional” and “facultative” classes for both biology and religion. So the problem of neutrality could be in principle solved.

I am happy to see that me and Tom Christiano both agree with the outcome (evolutionism and religion should be both taught in schools). It is true that we have different ways of reaching this conclusion. But the debate is not over yet – or so I hope.

Written by Andrei Stavilă

iunie 10, 2008 at 11:09 pm

Creationism versus Evolutionism (II)

with 10 comments

UPDATE (03.03.2008). It seems that the problem of teaching religion in school was settled reasonably well, at least in my opinion. Romanian readers might want to take a look here. Does anybody know something about evolutionism?

Yes, George, there are two theories:

(a) The Dawn of Man („2001: A Space Odyssey”, Stanley Kubrick, 1968)

2001-the-dawn-of-man.jpg

(b) The Creation of Adam (Leonardo Da Vinci, „The Creation of Adam” Sistine Chapel, c. 1511)

leonardo-the-creation-of-adam.jpg

You are free to choose whatever theory you like – and I think that, choosing one (or choosing none) does not by itself give anyone the moral right to ridicule the other one (or both).

I think Kubrick himself is an exponent of epistemological neutrality – or, if you want, of agnosticism. Remember that, in his movie, man evolves from the monkey – but this evolution itself is made possible by a superior intelligence (remember the monolith!)

vlcsnap-315212.jpg vlcsnap-315720.jpg

In rest – I know: my way – the third (fourth??) way – is (politically and psychologically) the worst…

Creationism versus Evolutionism (I)

with 24 comments

UPDATE.  A trecut o luna de la postarea acestui articol, si se pare ca discutia a fost reluata. George o continua si el pe blogul lui, aici. Personal am considerat aceasta discutie foarte relevanta, pentru ca, in primul rind, mi-am clarificat si eu unele lucruri si petru ca, in al doilea rind, am demostrat ca putem dezbate civilizat o problema fata de care avem pozitii diferite. Dar prelungirea la nesfirsit a unei discutii a carei solutie este atit de simpla devine plictisitoare…

Pentru ca George, aici si aici, discuta de zor acest subiect, ceva imi da ghes sa imi spun si eu parerea 🙂 Ok, deci iata ce se intimpla acum in Romania. Pe de o parte, Guvernul a scos obligativitatea predarii teoriei evolutioniste in scoli. Pe de alta parte, orele de religie sint obligatorii. Pe de (inca) alta parte, anumite organizatii politice si non-guvernamentale (printre care si Consiliul Europei) cer reintroducerea acestei teorii in manuale. Discutia se pare ca a inceput in SUA prin anii 1999-2000, dupa care a fost exportata in Europa si, mai apoi, in Romania. Sincer, mie mi se pare stupida intreaga discutie. Cred ca, rational vorbind, situatia e simpla si sta in felul urmator:

1) Avem doua teorii despre aparitia vietii pe pamint si a omului. Aceste doua teorii au, fiecare, proprii sustinatori, si se bazeaza, fiecare, pe zone diferite ale experientei umane.

2) Ambele teorii pot si trebuie prezentate elevilor

3) Am spus ca cele doua teorii se bazeaza pe zone diferite ale experientei umane. Ceea ce inseamna ca cele doua teorii trebuie prezentate si in materii diferite: evolutionismul in orele de biologie, creationismul in orele de religie.

4) Aceste din urma „ore de religie” pot fi impartite in doua tipuri: „istoria religiilor” (curs obligatoriu, pentru a echilibra obligativitatea biologiei si a prezenta elevilor principiile generale ale religiilor) si cursuri axate special pe o religie sau alta, in functie de confesiunile existente intr-o scoala (cursuri optionale)

5) Concluzie: in acest fel, un guvern neutru fata de cele doua teorii poate oferi elevilor nu numai acces liber la informatie, dar poate asigura si diversitatea informatiilor. Desigur, e de discutat daca un guvern trebuie sa fie neutru fata de aceste doua teorii. Asta e o alta discutie, iar eu unul cred in aceasta neutralitate. Uitati-va la motto-ul blogului meu si hai sa ne linistim, fratilor, bind (inca) un paharel de vin…

6) PS: scoaterea capitolului „Dumnezeu” din manualul de filosofie (un capitol bine realizat, cu prezentarea unor opinii pro si contra, si cu prezentarea variatiunilor din cadrul acestor doua tendinte) mi se pare un respectabil examplu de idiotenie care poate fi – si este – periculoasa