Interactiuni

Posts Tagged ‘evrei

Cuvinte defaimatoare, tacere academica

with 3 comments

Ieri, Academia Romana a acceptat cererea unor organizatii non-guvernamentale, hotarind sa modifice in DEX definitiile a doua cuvinte, ‘tigan’ si ‘jidan’, in sensul ca noua editie a dictionarului va consemna ‘caracterul peiorativ’ al acestor termeni (sursa). Cred ca usurinta dovedita de sus-numita institutie in tratarea problemei ridicate tradeaza mai mult teama fata de urmarile juridice ale unui posibil refuz (ONG-urile respective au amenintat cu actionarea Academiei in justitie intr-un asemenea caz) decit o judecata bazata pe argumente academice.

Conjectura de mai sus nu vrea sa spuna mai mult decit ceea ce exprima deschis. Personal nu am o opinie ferma in aceasta privinta: pe de o parte, nu sint un adept al schingiuirii unei limbi pe baza unor motive care tin de corectitudinea politica; pe de alta parte, nu pot sa nu recunosc covirsitoarea putere a unui cuvint – o putere care, folosita in scopuri imorale, poate avea consecinte catastrofale.

As fi dorit insa o dezbatere cu adevarat academica pe marginea acestui subiect. Pe de o parte, beneficiile unei asemenea schimbari par evidente: in primul rind, daca anumite cuvinte au un sens oficial recunoscut drept peiorativ, defaimator si discriminatoriu, se blocheaza posibilitatea folosirii lor in limbajul politic si administrativ. Pe de alta parte, orice individ care foloseste in mod public asemenea cuvinte poate fi actionat in judecata pentru defaimare. Ambele cazuri sint menite sa creasca nivelul de securitate al membrilor grupurilor desemnate de termenii respectivi prin inlaturarea discriminarii directe din discursul public.

Doresc insa sa ridic citeva probleme care ar fi meritat discutate. Sa luam termenul „tigan”: este el cu adevarat defaimator? Depinde: orice om obisnuit cu nuantele va accepta ca termenul are un caracter peiorativ redus fata de (iau doar un alt exemplu) „cioara” sau „cioroi”, insa este totusi defaimator fata de „rom”. Cine insa decide sensul negativ si care sint standardele dupa care este el recunoscut? De exemplu, in zona socrilor mei nu se foloseste nici termenul „tigan” si nici cel de „rom” pentru a desemna o persoana din etnia respectiva, ci (de multe ori lingvistic inadecvat) „şătrar / şătrăriţă”. Sint asemenea termeni defaimatori? La o prima ascultare am putea fi inclinati sa raspundem pozitiv, insa stiintific ar fi sa cercetam mai indeaproape contextul vorbirii, modul in care oamenii din zona respectiva folosesc acest cuvint, si abia apoi sa decidem daca are el un sens pozitiv sau negativ. Sau cel putin asa ne-ar fi cerut Wittgenstein. Iar daca hotarim ca sensul este negativ, probabil cuvintul „şatră”, din care prima notiune este derivata, este si el defaimator? Atunci orice traducator al filmului Tabor ukhodit v nebo (mai cunoscut la noi sub titlurile „Şatra”, „Vremea tiganilor”, sau „Şatra merge spre cer”) ar putea fi acuzat de discriminare. Sau, cum spunea cineva la o emisiune TV, e de vazut ce se va intimpla cu titlul „Tiganiadei” lui Ion Budai-Deleanu. Iar cintecele tiganesti sau romantele Allei Bayanova ar trebui „curăţate” de termenul considerat defaimator, care apare relativ des in versurile melodiilor sale.Si ma intreb (luind in discutie celalalt termen considerat defaimator) daca vom mai putea vorbi in public despre parabola lui Ahasverus, „jidovul ratacitor” – caci „evreul ratacitor” suna aproape barbar.

Chestiunea este complicata de faptul ca unul si acelasi termen poate fi folosit, in functie de context, atit in sens pozitiv (laudativ) cit si negativ (defaimator). De pilda, in cercul cunoscutilor mei expresia „la voi e ca la tigani” are evident un caracter negativ – dar sintagma „muzica tiganeasca” (vezi aici sau aici), folosita in primul rind pentru a deosebi acest gen de muzica manelistilor, are un pronuntat caracter pozitiv, in sensul ca adevarata muzica tiganeasca, simbolul prin excelenta al culturii rome, are o valoare mult superioara manelelor, ultimele fiind etichetate gresit drept „melodii tiganesti”.

Nu in ultimul rind, a fost eludata complet problema caracterului pur sociologic si istoric al sensului defaimator al unui termen. Sa nu uitam ca unii tigani se autodefinesc astfel, respingind in acelasi timp denominatia „rom”; a le aplica o eticheta straina, chiar daca argumentele politice si academice sint de partea acesteia din urma, s-ar reduce la impunerea deloc respectabila a intereselor unui grup elitist asupra altor grupuri sociale. Mai mult, sa nu uitam ca atit termenul de „tigan” cit si cel de de „jidan” difera in intensitatea caracterului pozitiv sau negativ de-a lungul timpului: bunicii mei, de pilda, foloseau cuvintul „jidan” fara nici o conotatie negativa, iar vecinii lor, evrei sadea, spuneau deseori „la noi, la ovrei….” sau „la noi, la jidani…”.

In final, poate ar trebui sa vedem daca nu cumva o asemenea modificare a definitiilor din DEX ar putea face mai mult rau decit bine. Atitudinile extremiste si discriminatoare, departe de a fi stavilite prin asemenea actiuni, pot cunoaste o noua resurgenţă. Si ar fi pacat.

Evident, cele spuse mai sus nu trebuie vazute ca inclinind balanta spre o rezolvare aspecifica a situatiei date. Am incercat sa ridic unele probleme care nu au aparut, sau au aparut doar tangential, in dezbaterea publica din Romania. Cam singura dezbatere, de altfel, intrucit cea academica a lipsit cu desavirsire.

Reclame

De pe drum (5). Cimitirul evreiesc din Camarasu

with 6 comments

Pe dealul Suscut, in satul Camarasu (comuna Mociu, judetul Cluj) se afla un cimitir evreiesc. Pe piatra funerara este scris asa:

„Lacrimile scurse nu au disparut, spun cu amaraciune, ca aici dorm somnul de veci 126 suflete, cari au murit ca eroi, pentruca au fost evrei, fiii celui de Sus, cari au propovaduit iubirea dintre oameni. La 5 Septembrie 1944 bandele hortiste-fasciste dusmanii omenirii au ocupat vremelnic comuna Sarmas, unde au adunat pe toti evreii barbati, femei si copii, intr-o casa/lagar, tinindu-i acolo fara hrana, sub paza torturindu-i si batjocorindu-i in modul cel mai barbar timp de 10 zile, dupa care timp au fost luati cu deasila pe acest deal al plangerii ucigindu-i in modul cel mai sadic, in ajunul sarbatoarei Ros Hasana, anul 5704 (16 sept. 1944). Faptele acestor criminali sunt unice, in istorie poporul evreu nu va uita aceasta bestialitate, impreuna cu toate popoarele iubitoare de libertate. Va face totul ca pedeapsa acestora sa vina cit mai grabnic. Eroi! noi, supravietuitorii, va aducem prinosul de memorie din generatie in generatie. DORMITI N PACE!”

img_6207-640x480   img_6208-640x480   img_6212-640x480

Cititi mai multe despre aceasta intimplare aici, unde puteti afla ca au fost omoriti cu aceeasi ocazie si 39 de romani, dar din pacate pentru ei nu exista vreun monument. Mai multe aici (si selectiuni in Wikipedia aici). Am mai gasit pe net o stire despre acest cimitir aici.

Written by Andrei Stavilă

aprilie 22, 2009 at 5:00 am

Publicat în De pe drum

Tagged with , , , ,

Shakespeare si cenzura corectitudinii politice

with 22 comments

INTRODUCERE SI REZUMAT

Cu doar citeva saptamini in urma, am participat la o discutie impreuna cu doi colegi (Rastislav si George) pe tema libertatii de opinie. Eu si colegul sirb o sustineam fara rezerve, George insa nu accepta libertatea hate speech-ului. In urma dezbaterii respective am scris postul „Dreptul la libertatea opiniei”. Rindurile de mai jos pot fi considerate un follow-up al postului respectiv (ca atare, articolul de fata a fost inclus in serialul „Filosofia politica pe intelesul tuturor”). In aceeasi discutie, Rastislav il intreaba la un moment dat pe George: „Daca tot sustii scoaterea in afara legii a discursului rasist, ai interzice si Negutatorul din Venetia, piesa lui Shakespeare?” Uluit de o asemenea intrebare, George a raspuns aici. Pe moment nu am intrat prea mult in discutie – stiam despre subiectul general al piesei, dar nu o aveam proaspat in minte si nu doream sa vorbesc aiurea. Intre timp insa am recitit lucrarea (in varianta oferita de Project Guttenberg) si am vazut filmul The Merchant of Venice (2004) in regia lui Michael Radford (cu Al Pacino, Jeremy Irons, Joseph Fiennes). In rindurile de mai jos vreau sa demonstrez ca piesa shakespeariana incalca normele corectitudinii politice, iar daca discursul rasist va fi incriminat legal, asa cum isi doresc aparatorii respectivei corectitudini duse la extrem, atunci piesa va trebui interzisa. Sau, cel putin, acest lucru (absurd, in opinia mea) ar trebui sa fie sustinut de catre partizanii limitarii dreptului la expresie, daca vor sa isi pastreze coerenta discursului.

INTRIGA PIESEI

Antonio este cetatean al Venetiei si negustor: are corabii trimise cu diverse bunuri in diferite parti ale lumii (Tripoli, Mexic, Anglia, Lisabona, India). Cel mai bun prieten al sau, Bassanio (un tinar inteligent si frumos, dar sarac) il roaga sa-i imprumute trei mii de ducati, pentru a putea inchiria o corabie cu ideea de a merge in Belmont. In acel oras, tinara si bogata domnita Portia isi primea petitorii, insa nu era libera sa-si hotarasca singura viitorul sot: conform testamentului lasat de tatal ei, doar persoana care va alege din trei cufere (de aur, argint si bronz) pe acela in care se afla portretul Portiei ii va deveni mire. Bassanio doreste sa-si incerce norocul, insa Antonio nu este capabil sa-l ajute: nu are proprietati imobiliare pe care sa puna gaj, si nici lichiditati (toti banii ii investise in marfurile de pe corabii). Totusi, numele sau inca insemna ceva in Venetia, asa ca negustorul incearca sa imprumute bani de la un evreu, Shylock. Desi relatiile intre Antonio si Shylock nu erau tocmai bune (evreul il ura pe Antonio nu atita pentru ca-i desconsidera religia si etnia, cit pentru faptul ca ii strica „piata”, crestinul imprumutind bani fara dobinda, evreul pierzindu-si astfel musteriii), primul apeleaza la al doilea din iubirea pe care i-o poarta prietenului sau. Cu gindul sa se razbune pe crestin, si bucuros ca l-a prins la ananghie, Shylock ii propune un tirg ciudat: ii imprumuta ducatii – si chiar fara a cere dobinda; dar daca Antonio nu-i va inapoia suma de bani exact in ziua scrisa in legamint, Shylock va avea dreptul sa-i taie debitorului un pound (aproximativ jumatate de kilogram) de carne din orice parte a corpului va dori el. Antonio se invoieste, increzator in succesul lui Bassanio, si isi invita intr-o seara creditorul la cina. In aceeasi noapte corabia lui Bassanio pleaca, dar pe ea se imbarca si Jessica, fiica lui Shylock, fugita de acasa (cit timp Shylock era plecat la cina) impreuna cu Lorenzo, un alt prieten al lui Antonio, de care se indragostise. Ajuns la Belmont, spre deosebire de ceilalti pretendenti la mina si averea Portiei, Bassanio reuseste sa aleaga corect si sa devina sotul tinerei domnite, iar Graziano, prietenul sau, se insoara la rindul lui cu Nerissa, domnisoara de onoare a Portiei. Intre timp, la Venetia lucrurile nu merg bine deloc. Pe de o parte, Shylock este foc si para – nu numai ca i-a fugit fata, dar – mai rau! – ea a plecat cu tot cu diamantele si banii tatalui ei! Ura fata de Antonio ii creste, in momentul in care acesta din urma neaga informatia conform careia cei doi indragostiti, Jessica si Lorenzo, s-ar fi aflat pe corabia sa. Pe de alta parte, nici lui Antonio nu ii merge deloc bine: informatiile venite din toate partile arata ca este falit: toate corabiile sale ori au naufragiat, ori au fost capturate de pirati. Shylock afla si el si, plin de ura, se bucura de falimentul debitorului. Cum Antonio nu a fost in stare sa-i returneze banii la data stabilita, evreul isi cere in justitie dreptul sau la bucata de carne luata de pe corpul lui Antonio – in ciuda tuturor rugamintilor venite din toate partile. Intre timp, Bassanio afla de necazurile prietenului sau si se intoarce cu 6000 de ducati (o suma dubla fata de suma imprumutata) si ii ofera banii evreului. Ura lui Shylock ii depaseste insa, de aceasta data, avaritia: el nu accepta banii si insista pe dreptul sau consfintit de contract. Judecatorii venetieni sint cu miinile legate: daca nu-i dau satisfactie evreului incalca legile cetatii, si asta ar dauna afacerilor (strainii aflati in Venetia nu ar mai avea incredere in justitia locala). Situatia este dramatica, si exact in acest moment apare un tinar avocat (de fapt, e vorba de Portia deghizata in avocat, care vine cu sfaturi de la varul ei, invatatul Bellario). Sireata, Portia insista initial pe dreptul lui Shylock de a primi ce i se cuvine, evreul fiind incintat. Cind insa Shylock se pregateste sa-i smulga inima lui Antonio, tinarul avocat il atentioneaza ca in contract e scris negru pe alb: evreul are dreptul la un pound din carnea venetianului, dar nu si la singele sau. Daca va picura un singur strop de singe din trupul lui Antonio, evreul va fi intra sub incidenta legilor venetiene, care pedepsesc aspru orice strain ce atenteaza la viata unui cetatean al orasului. Intelegind ca este intr-o situatie fara iesire, evreul da inapoi: va accepta cei 6000 de ducati. Avocatul insa ii arata ca singur nu a dorit sa cedeze la rugamintile tuturor, inclusiv ale membrilor Curtii, si a refuzat banii insistind pe dreptul sau la bucata de carne: este invitat deci sa o taie. Evreul face inca un pas inapoi: va accepta sa recupereze doar suma imprumutata. Avocatul insa ii arata ca, de nu va taia bucata de carne, inseamna ca renunta la contract si deci a atentat inutil la viata unui cetatean venetian. Ca atare, va trebui ucis iar averea lui confiscata. Shylock este uluit, inca nu intelege ce i se intimpla. Ducele Venetiei ii acorda insa clementa: ii lasa viata dar ii va confisca averea. Evreul, disperat, spune ca a-i lua averea inseamna a-i lua viata: nu poate renunta la ce are. La sugestia lui Antonio, Ducele ii lasa totusi jumatate din bogatie, cu doua conditii: prima – sa se crestineze; a doua – cealalta jumatate a averii sa o ofere fiicei sale si ginerelui Lorenzo. Cu gindul mai mult la bani decit la religia sa, Shylock accepta. Piesa se termina in Belmont, in stilul binecunoscut al lui Shakespeare: alte neintelegeri marunte se termina cu bine, iar lumea e vesela si fericita.

„NEGUTATORUL DIN VENETIA” SI CORECTITUDINEA POLITICA

In cele ce urmeaza, voi analiza pe larg imaginea evreului, asa cum reiese ea din piesa. Citatele complete (la care voi face referire in continuare) pot fi descarcate in format pdf aici: Shakespeare – Negutatorul din Venetia

ACTUL I

In scena 3 Antonio si Shylock incheie faimosul contract. Prima prejudecata anti-semita: evreul e mai interesat de afaceri decit de prietenie. Bassanio il invita pe Shylock la masa, dar evreul refuza: voi cumpara si vinde cu voi, voi vorbi si merge cu voi, dar nu voi minca si bea cu voi! (vezi citatul 1). Mai departe, vorbindu-si sie insusi, Shylock recunoaste ca il uraste pe Antonio pentru ca e crestin; dar il uraste inca si mai mult pentru ca ii strica afacerile, imprumutind bani fara dobinda, luindu-i astfel clientii. Doua prejudecati anti-semite aici: evreul este mai interesat de bani decit de cultura si religia sa; crestinul, imprumutind bani fara dobinda, este mai bun decit evreul, creditor rapace (citatul 2). Citeva rinduri mai jos, Antonio ii spune lui Bassanio ca evreul are un suflet rau („an evil soul”), si ca atunci cind un astfel de om face juraminte sfinte poate fi asemanat cu un nemernic care iti zimbeste, sau cu un mar frumos dar putred pe dinauntru. A patra prejudecata anti-semita: evreul este un om rau, un ticalos (citatul 3). Aceeasi prejudecata este pusa in evidenta in momentul in care Shylock le prezinta termenii contractului. Mai mult, este subliniata diferenta intre evreul cel siret si rau, si crestinul cel naiv si bun: Antonio accepta naiv termenii contractului, spunind ca „e multa bunatate in evreu” („… there is much kindness in the Jew”) (citatul 4). Mai mult, diferenta morala intre crestin si evreu (a cincea prejudecata anti-semita) este exprimata clar de Antonio: „The Hebrew will turn Christian: he grows kind” [„Evreul va deveni crestin, (intrucit) devine bun”] (citatul 6). Bassanio ramine sceptic, spunind ca nu are incredere in mintesa unui nemernic (citatul 6) iar Shakespeare ii da dreptate, punind in discursul lui Shylock idei socante: carnea unui om nu e cu nimic mai buna decit cea de vaca sau oaie, deci nu prea are ce face cu ea (subtext: evreul vrea o bucata de carne din Antonio din rautate) (citatul 5).

ACTUL II

In scena 2, Launcelot (servitorul evreului) vrea sa plece de la Shylock pentru a se pune in slujba lui Bassanio. Shakespeare se foloseste de servitor pentru a caracteriza in continuare, negativ, evreii. Launcelot spune initial ca stapinul lui, evreul, este un fel de diavol – pentru ca numai trei rinduri mai jos sa o spuna deschis: „Evreul este chiar incarnarea diavolului” (citatul 7). Din nou, avem prejudecata privind imoralitatea evreului. Putin mai incolo, acelasi personaj lanseaza a sasea prejudecata anti-semita: „evreitatea” nu tine doar de singe / etnie, ci si de un anumit tip de caracter rau, care este molipsitor, asemenea unui virus: „for I am a Jew, if I / serve the Jew any longer” [„sint (si eu) evreu, de-l mai servesc mult timp pe evreu”] (citatul 8). Prejudecata diferentei morale dintre crestin si evreu este reluata: crestinul este interesat de gratia divina, pe cind evreul e interesat doar de bani: „The old proverb is very well parted between my / master Shylock and you, sir: you have the grace of Gos, sir, an he hath / enough” (citatul 9).

Aceeasi distinctie morala intre crestin si evreu este reluata in scena 3. Jessica, fiica lui Shylock, spune ca ii este rusine de faptul ca e fiica lui; insa, desi are acelasi singe, nu i-a mostenit si manierele; ea spera sa scape de acest conflict interior, maritindu-se cu Lorenzo si devenind crestina (citatul 10).

In scena 4, Lorenzo intareste spusele Jessicai: daca ar muri evreul, ar fi spre binele fiicei sale; caci Jessicai nu ii poate nimeni reprosa nimic, si daca i s-ar intimpla ceva rau, motivul ar fi doar faptul ca este fiica unui evreu necredincios („a faithless Jew”) (citatul 11).

In scena 5 este reluata prejudecata evreului obsedat de bani: Shylock recunoaste ca, in noaptea trecuta, a visat saci intregi de bani (citatul 12).

Scena 6 subliniaza din nou diferenta morala dintre crestin si evreu: Gratiano spune despre Jessica ca este un suflet nobil (in sens moral), si nu o evreica („a gentle, and no Jew”) (citatul 13)

Scena 8 aduce una dintre cele mai grele acuze impotriva evreului. Solanio vorbeste despre Shylock folosind expresiile „nemernicul evreu” si „ciinele de evreu”; mai mult, el povesteste cum l-a auzit pe acesta din urma, dupa ce a aflat de fuga fiicei sale, urlind de durere ca si-a pierdut copilul; dar urletele respective se transforma, prin pana fina a lui Shakespeare, in tipete de durere ca a ramas fara bani („My daughter! O my ducats!”, etc.). Evident, sintem in fata celei de a saptea prejudecati anti-semite: pe evreu il intereseaza mai mult banii decit propria sa familie (citatul 14).

ACTUL III

Scena 1. Dead-line-ul lui Antonio se apropie. Prietenii sai il intreaba pe evreu daca va accepta sa taie din carnea lui Antonio sau va renunta, din bunatate. Plus de asta, la ce i-ar folosi acest pound? La nimic, raspunde rautacios Shylock. Momeala pentru pesti. Imi va hrani razbunarea („it will feed my revenge”) (citatul 15). In timpul discutiei, se apropie de grup Tubal, un evreu din tribul lui Shylock. Despre Tubal, Solanio spune ca nu are egal decit daca dracul insusi s-ar dovedi a fi evreu (citatul 16). Este subliniata, din nou, rautatea lui Shylock: nu numai ca ar dori sa-si vada fiica moarta la picioarele sale, cu banii linga ea – dar, mai mult, cind aude de naufragiul navelor lui Antonio, considera vestile drept „bune”, si ii multumeste lui Dumnezeu pentru ghinionul lui Antonio (citatul 17).

In scena 2, personajul Salerio introduce a opta prejudecata anti-semita: evreul nu este un om, ci mai degraba un animal: „Nu am cunoscut niciodata / O creatura care sa aiba infatisarea unui om / Dar atit de apriga si de lacoma, incit nu poate fi confundata cu un om” (aici, „lacomia” se refera la dorinta de razbunare). Citeva rinduri mai jos, Jessica intareste ticalosia tatalui ei, spunind ca l-a auzit pe evreu declarind ca, de ar primi si de 20 de ori valoarea sumei imprumutate, el totusi va prefera sa aleaga carnea lui Antonio (citatul 18).

ACTUL IV

Scena 1, ultima pe care o voi discuta, infatiseaza procesul dintre Shylock si Antonio in fata Curtii Venetiei, prezidata de insusi Ducele cetatii. Aici, Shakespeare il pune pe Duce sa spuna ca evreul este „un adversar de piatra, un netrebnic inuman, / Incapabil de compatimire, lipsit si golit / De orice strop de mila” (citatul 19). Totusi, ducele inca mai spera ca macar in ceasul al doisprezecelea evreul va demonstra ca e doar aparenta cruzimea pe care o infatiseaza, si ca se va dovedi capabil de mila. Pledoaria se incheie astfel: „Cu totii asteptam un raspuns binevoitor, evreule!” (citatul 20). Apoi, intr-un schimb de replici intre Shylock si Bassanio, evreul spune ca nu vrea sa-si justifice alegerea carnii lui Antonio in locul returnarii banilor, decit pe baza simplului fapt ca asa are el chef („it is my humour”). Bassanio il numeste „om lipsit de sentimente”, si se minuneaza de „cruzimea” lui Shylock. Antonio intra in discutie si roaga Curtea sa nu mai zaboveasca, intrucit nu va schimba „inima de evreu” („His jewish heart”) a lui Shylock, care nu cunoaste echivalent in impietrire si imobilitate (citatul 21). Rautatea absoluta a evreului apare in momentul in care Shylock declara ca, de ar primi de sase ori mai mult decit suma de 6000 de ducati (oferita de Bassanio), tot nu va renunta sa aleaga carnea venetianului (citatul 22). Si urmeaza, acum, unul din cele mai anti-semite locuri din piesa. Gratiano, exasperat de rautatea lui Shylock, ii spune ca ascutimea urii sale o intrece pe cea a oricarui metal, chiar si pe cea a securii calaului; il blestema si il face pe evreu „ciine dezgustator” („inexecrable dog”), ii spune ca are un suflet „de javra” („currish spirit”), si ca dorintele sale sint „dorinte de lup, singeroase, infometate si lacome”. De asemenea, ii spune ca evreul il face sa-si zdruncine convingerile si sa fie astfel de acord cu Protagoras, care sustinea ca sufletele animalelor pot intra in corpurile oamenilor (citatul 23). In sfirsit, urmeaza alte trei locuri rasiste: Bassanio il considera pe evreu „diavol” (citatul 24), iar Gratiano vorbeste de „javra de evreu” (citatul 25) si de evreu ca „infidel” (citatul 26).

CONCLUZII PRELIMINARE

Este interesant de observat ca, pe parcursul intregii piese, comparatia dintre Antonio si Shylock se transforma, pe nesimtite, intr-o comparatie intre sufletul de crestin si cel de evreu. Daca Antonio este „bun” si „onest” (Solanio, in actul 3, scena 1) sau chiar „cel mai amabil / binevoitor om” (Bassanio, actul 3, scena 2) (citatul 27) – evreul este, dupa cum am vazut, „diavol”, „javra”, „infidel”, „necredincios”, „lacom”, „rau”, „avar”, etc.

Desigur, exista si o interpretare „prietenoasa” a acestei piese: am putea sustine ca Shakespeare, departe de a fi el insusi anti-semit, voia sa produca o satira la adresa crestinilor, referitor la tratamentul la care acestia ii supuneau pe evrei. Iar aceasta lectura nu ar fi tocmai fara fundament. In definitiv, daca dorim sa citim in piesa o critica sociala, aceasta nu este indreptata doar impotriva evreilor, ci si a crestinilor, femeilor si slujitorilor. Fac o paranteza pentru a arata, pe larg, liniile acestor tipuri de critica sociala.

[Satira impotriva crestinilor. Antonio face afaceri cu evrei, desi ii dispretuieste (citatul 28); intr-o superba tirada, Shylock arata ca evreul este om nici mai mult, nici mai putin decit crestinul, si daca cei doi se aseamana in toate privintele, atunci se aseamana si in dreptul la razbunare (citatul 29); Shylock le arunca in fata crestinilor ipocrizia lor fata de sclavii pe care ii detin – la fel, spune evreul, detine si el bucata de carne din trupul lui Antonio (citatul 30); Antonio, desi este portretizat la superlativ pe tot parcursul piesei, savirseste un lucru evident crud: il forteaza pe Shylock sa se converteasca la crestinism, daca vrea sa isi pastreze jumatate de avere (citatul 31).

Satira impotriva femeilor. Portia (intruchipind femeia bogata si oarecum alintata) spune ca ii este mult mai usor sa sfatuiasca douazeci de oameni sa faca ce este bine, decit sa fie una dintre cei douazeci nevoita sa faca binele (citatul 32); de asemenea, este excelent portretizata malitiozitatea femeii: Portia si Nerissa, deghizate, ii fac pe Antonio si Gratiano sa le dea inelele pe care i-au facut sa jure ca le vor pastra pentru totdeauna (citatul 33).

Satira impotriva servitorilor. In actul 2, scenele 2-3 este satirizat slujitorul Launcelot Gobbo, pentru lipsa de fidelitate fata de cel ce-i oferea un mijloc de trai.]

Inchid acum paranteza si revin. Filmul The Merchant of Vernice (2004), de care vorbeam la inceputul acestui post, incearca sa ofere o interpretare prietenoasa acestei piese, sustinind ca Shakespeare, departe de a fi el insusi anti-semit, voia sa produca o satira la adresa crestinilor, ironizindu-i si acuzindu-i pentru modul in care tratau evreii. Filmul incepe prezentind situatia evreilor in perioada in care Shakespeare a scris piesa: evreii erau obligati sa stea in ghetto-uri, iar seara portile Venetiei se inchideau. De mentionat ca informatiile acestea, evident, nu apar in piesa – si nici nu ar fi avut cum sa apara: Shakespeare ar fi fost incoerent, din moment ce arata ca Shylock a fost invitat la cina de catre Antonio si Bassanio! Daca portile Venetiei ar fi fost inchise seara si Shylock incuiat in ghetto, cam greu sa mnearga la cina, nu? Apoi, primul eveniment pe care ni-l arata filmul este secventa in care Antonio il scuipa pe Shylock. Secventa care, iarasi, nu apare in piesa (Shylock doar face aluzie la ea, intr-un singur rind, in actul 1, scena 3). Evident, venita imediat dupa explicitarea situatiei evreilor, scena este menita sa sensibilizeze privitorul, creindu-i astfel un orizont de asteptare specific: piesa va arata cit de tare au fost asupriti evreii in acea vreme! Astfel se creeaza un mecanism psihologic care canalizeaza ab initio accentul de pe imoralitatea evreului (adevarata tema a lui Shakespeare, cu adevarat xenofoba) pe intoleranta crestinilor fata de evrei. Altfel spus, din calau (in piesa), evreul devine victima (in film). Sfirsitul filmului este, iarasi, relevant: ultima scena o arata pe Jessica, fiica lui Shylock, uitindu-se la inelul furat de la tatal ei, inel primit de acesta de la sotia lui pe cind nu erau inca insurati. Shylock auzise ca Jessica a dat inelul in shimbul unei maimute (o alta aluzie la prejudecata privind obsesia evreilor pentru afaceri). Piesa nu mai aminteste nimic despre inelul respectiv, dar filmul tine sa arate ca totusi Jessica nu a tranzactionat inelul – cu alte cuvinte, imoralitatea evreului nu este chiar atit de mare pe cit vrea sa o arate Shakespeare.

Totusi, interpretarea de mai sus este una, cred eu, aflata prea departe de intentia piesei ca atare. Intreaga lucrare, asa cum am aratat, este o celebrare a prejudecatilor societatii shakespeareane (si nu numai a ei) fata de evrei. Mai mult, intregul proces dintre Antonio si Shylock este menit sa arate rautatea si ne-omenia (sic!) evreului. In sfirsit, finalul piesei subliniaza triumful binelui – dar binele nu este de partea evreului, ci de partea crestinilor, care au scapat de probleme (Antonio a scapat de la moarte, Lorenzo si Jessica au scapat de saracie, Bassanio si Graziano isi rezolva problemele conjugale). Evreul este infrint, insa aceasta infringere nu este una tragica, evreul nu este pentru Shakespeare un erou, ci un ticalos care primeste ceea ce merita.

ISTORIE SI INTERPRETARE

Timpul si spatiul (dar si lipsa surselor disponibile pe net) nu imi permit sa ma documentez in extenso despre situatia evreilor in Venetia la acea vreme si despre interpretarile care s-au adus de-a lungul timpului piesei lui Shakespeare. Aceste subiecte ar acoperi, evident, plaja multor lucrari de doctorat in literatura si istorie. Ca atare, ceea ce am scris mai sus este o viziune personala / subiectiva asupra lucrarii. Incerc sa ofer in continuare citeva linkuri pentru cei ce vor sa afle mai mult:

Pentru mai multe informatii istorice. Relatiile dintre crestini si evrei in perioada lui Shakespeare erau mult mai complexe decit doreste filmul lui Michael Radford sa ne faca sa credem. Despre situatia evreilor in Italia intre anii 161 BC – 2000 AD cititi aici. Dana E. Katz a scris o carte despre „Evreul in Arta Renasterii Italiene” (aici). Ilana Payes are un articol intitulat „Libertatile civile se pot schimba, dar prejudecata ramine – Venetia evreiasca” (cititi abstractul aici, scroll down pina gasiti autorul). Marina Karem are un articol excelent, „Venetia si evreii: o reflexie in artele vizuale” (aici), unde arata ca evreii in Venezia nu erau atit de rau tratati pe cit se spune. Desi existau legi impotriva evreilor, exista atunci un mare „contrast intre atitudinile prescrise si cele reale dintre venetieni si evrei”, iar „legile erau facute doar pentru a fi incalcate”. De asemenea, in aceeasi perioada, de pilda, exista la Venetia un ambasador al Portii Otomane care era chiar evreu (sursa).

Despre „Negutatorul din Venetia”. O pagina web in care gasiti cartile care s-au scris despre piesa lui Shakespeare puteti vizita aici. Si ar mai fi o chestie interesanta, pentru a va face o parere despre unde poate sa duca extrema corectitudinii politice. Un oarecare Armstrong, actor care trebuia sa-l joace pe Shylock, se pline presei ca, exact cum venetienii ii tratau pe evrei, la fel colegii lui actori l-au tratat pe el: „S-a intimplat in timpul repetitiei (…) In timp ce toti discutau, in pauza, relatiile personajelor pe care le interpretau cu celelalte personaje, si cum sa joace scenele impreuna, eu am fost lasat de unul singur. Asa cum personajele lor nu voiau sa aiba nimic de a face cu evreul, actorii nu m-au mai invitat sa iesim la o bere dupa repetitii” (pe larg, aici) [nota: spun ca este un exemplu de extremism al corectitudinii politice intrucit interpretarea lui Armstrong mi se pare evident absurda].

CONCLUZII FINALE: SHAKESPEARE FATA CU CENZURA POLITICAL CORRECTNESS

Este interesant de stiut ca in timpul celui de al doilea razboi mondial, in lagarele naziste, Hitler a autorizat jucarea unei singure piese semnate Shakespeare: e vorba, evident, de Negutatorul din Venetia (sursa). Daca ati avut rabdare si ati citit postul meu pina aici, atunci intelegeti usor de ce.

Ca sa nu fiu inteles gresit: nu vreau sa spun ca Shakespeare a fost rasist. Cred sincer ca relatia intre evrei si crestini era complexa atunci, iar daca anumite lucruri mergeau rau, atunci vinovate erau, ca intotdeauna, ambele parti – nu numai una din ele. Ca atare, scriind „Negutatorul din Venetia”, autorul nu a dorit altceva decit sa ia peste picior, de data asta, evreul simbolic – asa cum in alte piese ia peste picior moravurile regilor, ale oamenilor simpli, si asa mai departe. Nicaieri in piesa de fata Shakespeare nu spune ca evreii trebuie omoriti, sau inchisi in ghetto, sau alte mascari de genul asta. Totusi, diatribele impotriva evreilor ca etnie sint clare, si astazi pot fi catalogate foarte usor drept rasiste si xenofobe. Daca nu credeti acest lucru, atunci cum ati cataloga o persoana care ar folosi acum aceleasi etichete adresate evreilor? Sau cum ati cataloga o intilnire / sezatoare in care se vizioneaza numai piese / filme de aceasta factura, fie ele si capodopere ale literaturii si cinematografiei? Iar daca „Mein Kampf” poate corupe mintile tinerilor privind atitudinea fata de evrei, de ce The Merchant of Venice nu poate face acelasi lucru?

Una peste alta, „Negutatorul din Venetia” poate fi inclusa oricind intr-un „discurs al urii”. Si daca interzicem un astfel de discurs, va trebui sa interzicem si piesa pe care am analizat-o. Sustinatorii interzicerii hate speech-ului, daca vor sa ramina coerenti, vor trebui sa argumenteze una din urmatoarele pozitii: (a) hate-speech-ul trebuie interzis, dar piesa lui Shakespeare nu prezinta elemente xenofobe, deci nu trebuie  interzisa si ea; (b) hate speech-ul trebuie interzis, iar piesa lui Shakespeare, fiind rasista, trebuie si ea interzisa; (c) hate speech-ul trebuie interzis, dar piesa lui Shakespeare, desi rasista, trebuie exceptata de la regula. Cam astea ar fi caile de urmat pentru un adept al limitarii libertatii opiniei. Sint curios ce imi raspund interlocutorii mei – daca vor sa o faca, bineinteles. Mingea, domnilor aparatori ai limitarii expresiei, se afla in terenul dumneavoastra!