Interactiuni

Posts Tagged ‘filosofie politica

Politice, de Coşbuc. George Coşbuc

with 4 comments

Poezia ‘Noi vrem pamint’, de George Cosbuc, este o creatie subversiva: in fapt, ea ascunde ‘in nuce’ principiul director al fiecarui curent ideologic din filosofia politica actuala:

Comunistii, impotriva capitalistilor:

‘Flamand si gol, far-adapost,
Mi-ai pus pe umeri cat ai vrut,
Si m-ai scuipat si m-ai batut
Si cane eu ti-am fost!’

Feministele, impotriva barbatilor:

‘Ciocoi pribeag, adus de vant,
De ai cu iadul legamant
Sa-ti fim toti cani, loveste-n noi!
Rabdam poveri, rabdam nevoi
Si ham de cai, si jug de boi;
Dar vrem pamant!’

Libertarienii, impotriva statului social:

‘O coaja de malai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci,
Baietii tu-n razboi ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Injuri ca-avem noi drag si sfant;
Nici mila n-ai, nici crezamant!
Flamanzi copiii-n drum ne mor
Si ne sfarsim de mila lor
Dar toate le-am trai usor
De-ar fi pamant!’

Crestinii impotriva ateilor:

‘De-avem un cimitir in sat,
Ni-l faceti lan, noi boi in jug,
Si-n urma lacomului plug
Ies oase, si-i pacat!
Sunt oase dintr-al nostru os;’

Teoreticienii contractului social:

‘Dar ce va pasa! Voi ne-ati scos
Din case goi, in ger si-n vant,
Ne-ati scos si mortii din mormant;
O, pentru morti si-al lor prinos
Noi vrem pamant!’

Muncitorii temporari (‘temporary workers’) impotriva cosmopolitanilor:

‘Si-am vrea si noi, si noi sa stim
Ca ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Ca nu-si vor bate-ai vostri joc
De noi, daca murim.
Orfani si cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea sa planga pe-un mormant,
Ei n-or sti-n care sunt zacem,
Caci nici pentr-un mormant n-avem
Pamant – si noi crestini suntem!
Si vrem pamant!’

Musulmanii impotriva elvetienilor, care le-au interzis dreptul de a construi minarete:

‘N-avem nici vreme de-nchinat,
Caci vremea ni-e in mani la voi;
Avem un suflet inca-n noi
Si parca l-ati uitat!’

Teoreticienii drepturilor animalelor, luind apararea cailor de povara:

‘Ati pus cu totii juramant
Sa n-avem drepturi si cuvant;
Batai si chinuri, cand tipam,
Obezi si lant, cand ne miscam,
Si plumb, cand istoviti strigam
Ca vrem pamant!’

Nationalistii impotriva imigrantilor:

‘Voi ce-aveti ingropat aici?
Voi grau? Dar noi stramosi si tati,
Noi mame, si surori si frati!
In laturi, venetici!
Pamantul nostru-i scump si sfant,
Ca el ni-e leagan si mormant;
Cu sange cald l-am aparat,
Si cate ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am varsat
Noi vrem pamant!’

Conationalii impotriva lui Sarkozy:

‘N-avem puteri si chip de-acum
Sa mai traim cersind mereu,
Ca prea ne schingiuiesc cum vreu
Stapani luati din drum!’

Imigrantii impotriva nationalistilor:

‘Sa nu dea Dumnezeu cel sfant
Sa vrem noi sange, nu pamant!
Cand nu vom mai putea rabda,
Cand foamea ne va rascula,
Hristosi sa fiti, nu veti scapa
Nici in mormant’

Reclame

Written by Andrei Stavilă

ianuarie 22, 2011 at 11:47 pm

Analitic versus continental: o nota

with 8 comments

Din nefericire, am putut participa doar partial astazi la debutul unui workshop pe tema ultimelor doua carti ale lui James Tully (Democracy, Freedom and Imperalism: Debating James Tully’s Public Philosophy in a New Key). James Tully a fost in trecut profesor in cadrul departamentelor de filosofie si stiinte politice ale universitatilor McGill si Toronto, iar acum se afla la University of Victoria.

Trebuie sa recunosc faptul ca m-a fascinat usurinta pe care Tully parea sa o aiba in a se misca intre filosofia continentala si cea analitica. E interesant sa vezi cum se poate lega „public reason”-ul lui Rawls de „practical reason”-ul lui Gadamer, de pilda (poate ca detractorii lui Gadamer – si ai celor care il citesc – ar trebui sa ia aminte). Nu mai putin interesant e sa observi intilnirea dintre filosofia politica pluralista a lui Spinoza cu teoria constructiei relatiilor de putere a lui Foucault, sau cu pozitiile ideologice minoritare ale momentului (feminism, multiculturalism, etc.).

Inca o data, ma bucur sa vad ca exista oameni care trec dincolo de prejudecati si etichete stupide. Cazul lui Tully (dar si mult mai cunoscutele cazuri ale unor Richard Rorty, Jurgen Habermas sau Charles Taylor) arata ca a ramine in continuare in interiorul distinctiei analitic / continental (de orice parte a baricadei te-ai afla), a adopta in continuare o atitudine zeflemisto-razboinica fata de „tabara opusa” reflecta o gindire obtuza – to say the least. Ma bucur sa vad ca filosofia politica lasa in urma asemenea distinctii desuete si ca filosofii politici sint cu un pas inaintea celorlalti, in aceasta privinta.

Written by Andrei Stavilă

septembrie 21, 2009 at 10:56 am

Democratia si dezacordul radical in societate (I)

with 2 comments

Continui serialul „Filosofia politica pe intelesul tuturor” cu o tema extrem de delicata: in conditiile in care in societate oamenii au pareri diametral opuse in privinta aproape fiecarui subiect posibil, in conditiile in care exista un dezacord atit de adinc pe multe teme sensibile, pe ce trebuie sa se bazeze factorii de decizie politica atunci cind elaboreaza legi?

Sa luam urmatoarele exemple. Presupunem ca intr-un stat X exista un dezacord prufund in societate privind casatoriile intre homosexuali: „traditionalistii” sint impotriva casatoriilor gay, „liberalii” sint pro. De asemenea, sa presupunem ca intr-un alt stat Y exista un profund dezacord asupra predarii in scolile publice a creationismului si evolutionismului: creationistii vor sa scoata teoria lui Darwin din manuale, iar evolutionistii vor sa elimine din aceleasi manuale teoria „Intelligent Design” (pentru scopul acestui articol, consider ca Intelligent Design si creationismul sint unul si acelasi lucru). Intrebarea care se pune este urmatoarea: pe ce trebuie sa se bazeze aceste state cind fac legi? In continuare vreau doar sa popularizez subiectul, deci nu voi face decit sa il schitez in citeva linii generale. Patru teorii principale au fost propuse pina acum pentru a rezolva problema dezacordului profund in societate:

1. Teoria adevarului. Propusa in special de Joseph Raz, teoria spune, simplu, ca politicile si legile trebuie bazate pe adevarul oferit de stiintele exacte si de cele socio-umane. Punctul tare al acestei pozitii este faptul ca ajuta la stabilitatea statului. De pilda, este un adevar socio-politic faptul ca, daca statul ar incuraja somajul prin ajutoare financiare substantiale acordate somerilor, atunci nimeni nu ar mai munci si toti (sau majoritatea) ar alege sa fie someri. Consecinta directa: nu ar mai fi bani pentru ajutorul de somaj (intrucit nimeni nu ar mai produce nimic) si statul s-ar prabusi economic (si politic). Este deci perfect normal sa bazam politicile privind somajul pe acest adevar social si sa descurajam nemunca. Punctele slabe ale acestei teorii ar fi doua. In primul rind, uneori nu exista adevaruri pe care sa bazam politicile noastre – sau daca exista, ele nu pot fi cunoscute, ori sint contradictorii. De exemplu, pe ce adevar am baza o lege privind eutanasia? Cei care o resping propun adevarul inviolabilitatii vietii umane, cei care o sustin se bazeaza pe adevarul demnitatii persoanei. Ambele tabere au dreptate, si aceasta teorie nu ne ajuta cu nimic in rezolvarea dezacordului radical dintre sustinatorii celor doua pozitii. In al doilea rind, daca am baza politicile statului doar pe adevar, am putea ajunge mai degraba la o dictatura a stiintei decit la democratie. Si nu trebuie sa ne gindim doar la „Brave New World” a lui Huxley (carte pe care o citesc acum cu mult interes). Putem da alt exemplu: din punct de vedere evolutionist, deci stiintific, homosexualii nu ajuta cu nimic specia umana, dimpotriva: alegind sa nu procreeze, de exemplu, aleg sa nu transmita anumite gene care pot face pe termen lung specia mai buna, mai bine adaptata conditiilor de viata, etc. Daca ne bazam pe acest adevar stiintific, atunci casatoriile gay ar trebui interzise – insa acest lucru vine in contradictie flagranta cu drepturile omului.

2. Teoria democratiei. Sustinuta de Thomas Christiano, teoria aceasta spune ca orice decizie politica este justificata daca: (a) este rezultatul unui proces democratic corect (de exemplu, al sistemului de vot); (b) respectivul proces democratic este recunoscut de cetateni ca fiind corect; (c) procesul democratic de care vorbim nu incalca drepturile de baza ale individului (drepturile omului, de pilda). Punctul forte al acestei teorii este acela ca, spre deosebire de precedenta, nu ia „adevarul” drept idol – ci interesele oamenilor, asupra carora acestia sint chemati sa isi exprime opinia (prin vot). Punctul slab este insa evident: intr-unul din exemplele date mai sus e vorba de predarea evolutionismului in scoli. Daca cetatenii ar fi chemati la urne, e posibil ca in statul respectiv sa se voteze in proportie covirsitoare introducerea creationismului si scoaterea evolutionismului din manuale. Si cum procesul democratic e corect, intrucit bifeaza toate conditiile puse de Christiano, atunci decizia respectiva ar trebui sa devina lege. [Nota: a spune ca decizia respectiva nu trebuie lasata la indemina cetatenilor, ci trebuie luata de specialisti in educatie si oameni de stiinta nu rezolva situatia cu nimic: pe de o parte, oamenii acestia sint numiti politic, deci tot de partidul care a cistigat alegerile, si care poate sa fi promis cetatenilor scoaterea evolutionismului din manuale; pe de alta parte, in Kansas si in Sebia teoria lui Darwin a fost aruncata la gunoi tocmai de specialistii in educatie numiti de puterea politica]

3. Teoria retinerii epistemice si a dublului standard. Impusa de Thomas Nagel, teoria aceasta face o distinctie intre ceea ce consideram drept adevarat si ceea ce poate constitui o baza pentru regulile traiului in comun propriu unui stat. De exemplu, un credincios mahomedan poate sustine ca legea sharia este necesara comunitatii pentru a trai conform prescriptiilor Profetului (iar Nagel ii concede credinciosului ca poate fi adevarat ce spune) – insa legea sharia nu poate fi propusa ca sistem juridic intr-un stat multicultural, unde exista si alte religii pe linga mahomedanism, exista atei, si asa mai departe. Mai mult, intr-un stat dedicat protejarii drepturilor fundamentale ale individului, sharia law nu poate fi acceptata. Nagel clarifica astfel o distinctie intre nivelul epistemologic (ce este / ce consideram a fi / adevarat) si nivelul politic (ce putem folosi drept baza pentru relatiile socio-politice intre cetatenii statului). Mai mult, el cere cetatenilor o „retinere epistemica”, in sensul ca nu ar trebui sa propuna pentru spatiul public legi bazate pe credinte sau adevaruri care nu se preteaza nivelului politic. Pentru a lua un exemplu deja mentionat: este stiintific adevarat ca homosexualii nu ajuta cu nimic evolutia speciei umane, dar acesta nu este un motiv pentru ca, la nivel politic, sa existe legi care sa-i ostracizeze. Punctul forte al acestei teorii este acela ca sustine un stat multicultural (unde fiecare grup si individ sint liberi sa considere ce doresc drept „adevarat”) si desparte politica (regulile de trai in comun intre indivizi) de metafizica (ce considera acesti indivizi drept adevarat si fals). Tot aici insa exista si punctul slab: daca eu consider ceva drept adevarat, atunci de ce sa ma retin din punct de vedere epistemic? Daca eu consider evolutionismul drept adevarat, de ce sa nu il propun ca fiind singura teorie predata in scoli? Mai mult: a spune ca nu trebuie sa propunem legi pe subiecte controversate nu inseamna a rezolva problema, ci a o ocoli.

4. Teoria abstinentei epistemice si a consensului larg. Gindita si popularizata de John Rawls, teoria se aseamana intrucitva cu pozitia lui Thomas Nagel. Aici ideea este ca, pentru a promova diverse politici si legi (pentru a rezolva dezacordurile din societate) trebuie sa cautam adinc in modul nostru de a gindi acele valori fundamentale asupra carora exista un consens larg, indiferent din ce grup etnic, social sau religios al unui stat facem parte. Conform acestei teorii, daca sintem in dezacord referitor la casatoriile intre gay, ar trebui sa revenim la acele valori fundamentale pe care cu totii le impartasim – de exemplu demnitatea persoanei, libertatea individului de a alege, etc. Conform lui Rawls, in acest fel rezolvam disputa, aratind „traditionalistilor” ca nu putem nega unui grup de persoane drepturile de care alte grupuri (inclusiv ei insisi) se bucura. Mai departe, atunci cind propun diverse legi pentru societate, cetatenii trebuie sa se conformeze regulii „abstinentei epistemice” – in sensul ca trebuie sa se abtina de la a propune legi asupra unor subiecte intens controversate; ei trebuie sa se refere intotdeauna la acel cumul de valori fundamentale pentru a justifica politicile sau legile discutabile. Punctul tare al acestei teorii este incercarea de gasi valori politice comune ale indivizilor ca cetateni ai statului, si nu ca membri ai diverselor grupuri etnice, religioase sau sexuale. Punctele slabe sint multe. In primul rind, apelul la valorile comun acceptate este cu doua taisuri. In cazul casatoriilor gay, „traditionalistii” pot raspunde aratind ca valorile noastre comune „crestine” sint primare fata de valorile politice, si astfel pot justifica interzicerea casatoriilor intre homosexuali. Apoi, chiar ideea de „valori comune” este controversata: dezacordul intre diverse grupuri ale societatii este atit de adinc tocmai pentru ca ele nu impartasesc valori comune, deci cautarea respectivelor valori poate fi o simpla vinare de vint, iar atingerea unui consens larg o iluzie. In al treilea rind, ca si in cazul lui Nagel, nu este clar de ce un cetatean ar trebui sa se abtina de la a propune o lege pe un subiect controversat, daca el considera ca detine adevarul in cazul respectiv.

Acestea sint cele patru mari teorii propuse in literatura de specialitate. Desigur, in cazul unora exista si versiuni. De pilda, in cadrul teoriei democratiei, Amy Gutmann si Dennis Thompson propun ca solutie la problema disensiunilor radicale din societate teoria „democratiei deliberative”, iar Chantal Mouffe teoria „democratiei radicale”.

Dupa cum am vazut, fiecare teorie are puncte tari si puncte slabe. Incercarea de a gasi o solutie posibila problemei dezacordului in societate poate cauta sa pastreze punctele tari din fiecare teorie, eliminindu-le in acelasi timp pe cele slabe. Saptamina viitoare voi incerca sa arat liniile generale de-a lungul carora cred ca o asemenea cercetare este posibila.