Interactiuni

Posts Tagged ‘galerie

Post-, Non-, Pseudo-arTA: Introducere

with 6 comments

Mi-am propus ca in fiecare joi sa scriu un post… despre ce altceva decat despre ARTA. Daca ma voi putea tine de “anagajament” voi scrie regulat despre: Arta cu “A” mare sau arta cu “a” mic; arta contemporana sau arta traditionala; asa-zisele opere de arta controversate; street art; arta si politica sau arta politica; Kitsch sau Camp; Junk Sculpture; Estetica; Teoria filmului si altele de acest gen…

O alta categorie de subiecte care intamplator imi retin interesul de ceva timp sunt cele legate de: cultura populara vs. “high culture”; democratia culturala si reflectia ei in artele timpului nostru; arta si ecologia precum si definitiile, re-definitiile si retro-definitiile artei si artistului.

In alta ordine de idei, cred ca arta si artistii ar putea face mult mai mult decat fac pentru a promova justitia sociala, idea de umanitate si alte “chestiuni” umaniste si umanitare. Cred ca oricine poate sa remarce cu usurinta faptul ca miscarile si productiile din arta contemporana sunt din ce in ce mai elitiste si mai ostracizate (si ostracizante in acelasi timp) in “artworld”-ul caracteristic: bienale, galerii private etc. Desi platformele artistice ale artistilor contemporani (individuali sau oraganizati in asociatii si fundatii) mustesc de idei si imperative despre cum si de ce artistul si arta ar trebui sa participle activ in viata si intemperiile cetatii, aceste afirmatii raman de cele mai multe ori doar sa ornamenteze paginile de web si paginile publicatiilor de specialitate. Chiar daca pe toate drumurile, la toate “workshop”-urile”si conferintele artistii contemporani ii citeaza pe Jean Luc Godard, Ranciere si Slavoj Zizeck – sustinand ca arta nu mai este o activitate “de excelenta” la care numai cei norocosi si bogati au acces, productia si practica artistica nu face dacat sa ilustreze contrariul celor afirmate (poate mai putin partea cu excelenta, daca stau sa ma gandesc).

Oricat de mult s-ar stradui artistii si teoreticienii contemporani sa ne faca sa-i credem pe cuvant ca dictum-ul lui Godard: “idea nu este sa facem arta politica ci sa facem arta in mod politic” se aplica in cazul lor si a creatiei lor, si oricat de mult ar vrea ei sa ne determine sa vedem cum arta contemporana s-a “democratizat”, a iesit din muzeu pe strazi si in cartierele nevoiase, se adreseaza tuturor si nu doar celor educati sa o recunoasca, totusi de cele mai multe ori arta ramane acelasi domeniu: domeniu al “connoisseur”-ului.

[Nota: serialul se va numi „Post-, Non-, Pdeudo- arTA”, iar episoadele sale vor fi gasite in pagina destinata serialelor]

Reclame

Written by arankas

martie 12, 2009 at 6:00 am