Interactiuni

Posts Tagged ‘geniu

Leapsa interesanta

with 5 comments

Zamolxis transforma interviul luat de Forbes lui Tim O’Reilly intr-o leapsa interesanta. De obicei nu raspund la lepse (chiar mi se par prostesti, un fel de oracole din perioada liceului), insa mi-am dat seama ca raspunzind intrebarilor acestei lepse invat eu insumi despre mine. So, here it goes:

1. Cand ti s-a-ntamplat ca lectiile invatate de la cei vechi sa contribuie la succesul tau?

De la Cioran am invatat ca e cool sa fii student pina la 40 de ani. Mai am putin si il ajung – si da, e cool! 🙂

Revenind la lucruri ceva mai serioase, am invatat de la moralistii francezi ca modul cel mai inteligent de raportare la societate si la celalalt este amuzamentul discret si intelepciunea tolerantei. Atunci cind intelegi efemeritatea moravurilor si slabiciunea caracterului inerenta speciei umane, galanteria ironica si detasata devine un element prim al supravietuirii si al sanatatii mentale. Un exemplu: sa spunem ca afli cum un prieten vechi, foarte dragut cu tine cind va aflati impreuna, pe la spate te vorbeste de rau, chiar foarte urit (mi s-a intimplat de curind). De ce sa te enervezi? De ce sa te certi, sau sa rupi brusc legatura cu el? Ai un avantaj asupra lui: tu ii stii josnicia, el nu stie ca tu stii. Calea e deschisa puternicii arme a galanteriei ironice…

Si am mai invatat de la Ovidiu (via Descartes) ca “bene vixit qui bene latuit” (“a trait bine cel ce s-a ascuns bine”). Desi deocamdata imi e dificil sa pun in practica invatatura poetului, sint convins ca o viata de succes presupune lipsa succesului inteles drept “glorie”. Tradusa in mileniul trei, vorba lui Descartes spune cam asa: “a trait bine cel ce a trait in afara spotlight-urilor”.

2. Daca ai putea invita un mare clasic la cina, cine ar fi si de ce?

Pe Socrate nu l-as invita, intrucit, dupa cum il cunosc, mi-ar goli tot vinul din magazie si tot ar mai cere de baut. De fapt, daca largim termenul “clasic”, as invita la masa un personaj clasic al istoriei si literaturii romanesti – da, pe Alexandru Lapusneanul! As vrea sa-l ascult povestind pe larg cum a reusit sa adune toti boierii la masa, cum i-a pacalit pentru ca, ulterior, sa le taie cu usurinta capetele! Cum am eu un cui impotriva multor universitari ieseni (iar acum, impotriva multora de la CEU Budapesta) tare l-as mai invita la masa pe Lapusneanul, sa-l iau drept consilier de cattering pentru un asemenea ospat pe care-l visez de mult timp!

3. Cine-i cea mai influenta persoana in viata ta?

Cele mai influente persoane in viata mea au fost bunicii. Bunicul, un preot ortodox, a murit de curind, la 90 de ani. Bunica, spre bucuria mea, traieste. Tot ce sint acum le datorez lor si numai lor. Nu prea imi e usor sa vorbesc despre asemenea lucruri. Cind am reusit s-o fac, am scris despre asta aici.

Care-i ambitia ta secreta?

Precum ceilalti care au raspuns inaintea mea, ar trebui sa zic si eu ca daca v-as spune care este ambitia mea secreta, atunci ea nu ar mai fi secreta. Dar uite ca v-o spun si astfel cade cortina: as dori ca, in momentul mortii mele, sa pot exclama, asemeni lui Kant: “Es is gut!” (“E bine!”). Habar nu aveti ce ambitii stau in spatele unei asemenea ambitii – dar daca macar jumatate din ele vor fi implinite, atunci chiar pot spune ca am avut succes. Si glorie, orice va fi insemnind asta.

5. Pretul gloriei?

Ca sa vorbesc eu de pretul gloriei, ar trebui sa fi gustat copios din cupa asta dulce-otravitoare. Din pacate sau din fericire, nu am facut-o – asa ca vorbesc din auzite. Unii spun ca pretul gloriei e munca sustinuta – relativ fals! Am intilnit direct sau indirect, atit in Academia cit si in piata publica, destule persoane ajunse VIP care abia miscau un deget in fiecare zi a saptaminii!

Altii sint convinsi ca pretul gloriei se confunda cu propria sa cauza, si vorbesc de genialitate. Aiurea! Exemplul lui Susan Boyle arata clar ca poti fi tu oricit de genial, tot nu atingi gloria, daca nu te descopera cineva! Oare citi Dostoievski in devenire or fi murit de foame prin stepele Rusiei? Sau citi de Mozart s-au stins fara a fi avut sansa unui binefacator? Si sinteti convinsi ca Anton Holban, unul dintre nuvelistii mei preferati, nu ar fi luat Nobelul daca nu ar fi murit la o virsta indecent de tinara? Decideti voi…

In sfirsit, ultimii spun ca pretul gloriei este munca si genialitatea individului in… a se inchina la zeul “networking”-ului! Ei bine, aici ne apropiem de adevar, cumva! Pare clar ca, indiferent de cit de genial sau muncitor ai fi, important e sa cunosti cit mai multe persoane, din masa carora se va ridica una, la un moment dat, care te va putea ajuta, propulsindu-te pe culmile gloriei. Tind sa cred ca asta e pretul adevarat al gloriei: zimbetul fals, pierderea voita a identitatii sub masca unei figuri nesincer prietenoase. Si sa nu spuneti ca asta e valabil doar in Romania! Sistemul PCR (Pile, Cunostinte, Relatii) a fost “spalat” pe culmile Occidentului si transformat glorios in “networking”.

In final: habar n-am care este pretul gloriei, stiu insa care nu ar trebui sa fie pretul ei, cel putin pentru mine: vorbesc de timpul meu liber, timpul personal, la care nu sint dispus sa renunt. Daca gloria inseamna sa nu am timp sa lenevesc pe canapea impreuna cu persoana pe care o iubesc (oricind avem noi chef), daca gloria ma impiedica sa ma joc cu ciinii mei, daca aceeasi nenorocita glorie imi interzice sa imi vad macar din cind in cind de pasiuni (cum ar fi bucataria si cactusii), atunci, ei bine, eu unul nu am nevoie de glorie!

[N.B.: Cioran spunea, cu un pronuntat iz de sexualitate, ca gloria obtinuta intre patru pereti depaseste cu mult gloria oricarui razboinic din istoria lumii (il citez, evident, din memorie). Si cred ca nu gresea prea mult!]

6. Greci sau Romani?

Categoric, romani. Dreptul roman a ramas inca un punct de referinta pentru zilele noastre, in conditile in care diverse sisteme legale (sau chiar morale) s-au perindat intr-o viteza ametitoare prin fata ochilor oricarui posibil privitor a-temporal. De asemenea, ideea unei “Pax Romana” a fost reluata, de-a lungul timpului, de diverse imperii militare si / sau culturale, in asa fel incit unii dintre noi vorbesc chiar si astazi – si nu fara temei – despre o “Pax Americana” (un concept pe care se intimpla sa il sustin). Nu in ultimul rind, desi stoicismul a fost inventat de greci, cred ca Seneca si – poate chiar mai mult – Marcus Aurelius sint cei mai tari reprezentanti ai curentului pe care multa vreme l-am admirat.

Bonus facultativ. Blogger sau WordPress (Joomla sau Drupal)?

WordPress, din doua motive: (1) the “first come, first served” basis (adica wordpress-ul mi-a iesit primul in cale); (2) pe de o parte sint prea mosneag, pe de alta parte prea ocupat sa ma apuc sa invat alte platforme de blogging. Chiar am altceva mai bun de facut, si atita timp cit nu sint un specialist in softuri (deci nu pot sa fac o comparatie autorizata intre mai multe platforme de blogging, la fel cum pentru mine – un amator de vin – majoritatea berilor au acelasi gust) sint multumit cu platforma pe care am inceput, atita timp cit imi pot exprima gindurile intr-un mod rezonabil de “reader-friendly”.

Leapsa merge la ceilalti autori ai acestui blog (daca au timp si chef, desigur). Si mai merge la Blogescu – daca mai exista 🙂 , la Ion Marandici, Cezar Paul-Badescu si Marian Coman.

Reclame

Iubiti si „ciinii” vagabonzi!

with 5 comments

Este impresionant modul in care oamenii de linga noi pot fi atinsi de personalitatea unui individ providential, a unui geniu care  patrunde pe nesimtite in mintea si sufletul lor si ramine acolo, probabil pentru totdeauna. Indiferent ca vorbim despre omul obisnuit sau despre cineva important in societate (tata sau bunica, un profesor, un scriitor sau filosof, ori poate un cintaret sau o actrita), figura neobisnuita intiparita pe traseul destinului nostru nu poate fi extirpata usor. Iar daca unitatea de masura a vietii noastre, cauza standardului social si uman pe care am ajuns sa-l acceptam, prezenta continua si difuza pe care nu o receptam constient in fiecare moment dar care asigura din background functionarea in parametrii normali a ceea ce suntem dispare in neant, sentimentul lipsei reperelor nu poate fi luat in ris. Te trezesti deodata singur in desert, nu exista nord sau sud, sursa de apa se dovedeste o himera iar deznadejdea pune stapinire pe intreaga ta fiinta.

Probabil Dumnezeu ma iubeste, intrucit am intilnit asemenea personalitati in calea mea, oameni care mi-au trasat conturul a ceea ce sint, sau ar trebui sa fiu. Una din ele nu mai este, celelalte doua – din fericire pentru mine – ma protejeaza si ma iubesc in continuare. Persoanele de care vorbesc insa nu sint genii sau VIP-uri, ci fiinte apropiate, fara de care viata mea nu ar mai fi a mea, sau nu  ar mai fi deloc. Din pacate, nu pot spune ca nu pot trai fara Dostoievski sau Kant, fara Mozart sau Picasso, fara Anthony Quinn sau Iron Maiden, ca viata fara ei mi-ar fi parut o viata searbada sau un ciudat mod de existenta in ne-fiinta. Asta nu inseamna insa ca nu-i inteleg pe cei ce isi definesc propriul drum in functie de indivizii providentiali pe care i-au intilnit, direct sau mediat.

Nu ma pot abtine insa sa nu ma intreb: cine sint geniile care ne alcatuiesc astazi viata, ce presupun ele? Este evident ca Michael Jackson nu se poate compara cu Wolfang Amadeus Mozart – nu atit din punctul de vedere al stilurilor muzicale diferite, nici din perspectiva elitisto-sclifosita a intelectualului incrincenat! Ma refer pur si simplu la personalitatile respective ca atare: atit Wolfgang cit si Michael au fost geniali de mici copii, insa geniul primului s-a propagat singur, in timp ce calitatile celui de al doilea au fost – acesta e cel mai corect cuvint – promovate. Promovate de alte genii.

V-ati gindit vreodata la geniile care au facut din Michael Jackson un geniu? La geniul acela cu ureche muzicala perfect educata care l-a descoperit, la geniul inventatorilor care au descoperit tehnica de inregistrare si distributie moderna, la geniul impresarului care l-a promovat, la geniul oamenilor care au gindit si organizat sute de concerte in toata lumea, la geniul fotografului care l-a imortalizat in ipostazele deja celebre, si asa mai departe? Nu-mi spuneti ca aici nu e vorba de genii, nu-mi vorbiti despre distinctia greceasca dintre arta si tehnica! Ma poate instrui oricine cit de mult e in stare – desi sint un fan al artei fotografice, nu voi ajunge niciodata un fotograf desavirsit, oricit as dori! Sau un impresar desavirsit, sau un cameraman de geniu!

Toate aceste genii care ii fac pe altii sa devina genii [sau, ma rog, daca nu vreti sa vedeti geniile (si) ca pe un produs mediatic, atunci cititi: „care fac cunoscut geniul altora”] traiesc si mor in anonimat, desi au influentat inca mult mai multa lume decit au facut-o propriile lor produse. Spuneti repede, cine l-a descoperit pe  Michael Jackson? Cine a fost antrenorul de fitness care s-a ocupat de corpul lui Farrah Fawcett? Oameni probabil geniali, dar care au trecut pe linga noi necunoscuti, ca o adiere de vint, si poate nici macar atit. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Desi nu ma omor dupa muzica lui Michael, nu ii contest geniul si influenta personalitatii sale. Desi nu o consider o mare actrita, nu neg frumusetea geniala a lui Farrah (si daca voi credeti ca frumusetea o ai sau nu, pentru ca e data de natura, lasati-ma sa va spun: gresiti, frumusetea se lucreaza!). Intentia mea e sa atrag atentia asupra unor oameni geniali care ii ajuta pe altii sa devina genii dar care mor necunoscuti. Personalitati pe care nimeni nu le plinge. Si asupra acelor indivizi – pentru a vorbi de o alta categorie, off topic in acest post – care au influentat vietile noastre mai mult decit ne putem imagina, dar care au ramas anonimi, ori i-am uitat. Spuneti-mi repede, si fara a cauta pe Google: cine a inventat penicilina? Sau becul electric? Sau tiparul? Tinind cont de IQ-ul cititorilor acestui blog, banuiesc ca ei pot raspunde imediat. As vrea insa sa-i intreb si pe ei: daca miine ar muri domnu’ Gutenberg – ati plinge, ati considera ca viata voastra nu mai are sens, sau ca sinteti lipsiti de repere, asa cum simt fanii lui Michael Jackson sau cei ai lui Farrah Fawcett?

As dori sa ne intoarcem privirea si asupra ilustrilor necunosuti, acesti ciini vagabonzi imposibil de extirpat din vietile noastre. Iubiti-i si pe ei! Plingeti si la moartea lor! Hai sa declaram ziua mortii lui Michael Jackson drept Ziua Internationala a Geniilor Anonime sau Uitate. A oamenilor providentiali care au creat alti oameni providentiali, ori au influentat viata unei omeniri intregi sau doar a unor persoane particulare, indivizi  pe care nimeni nu ii cunoaste, sau care sint cunoscuti doar in cercuri restrinse. Toti acesti oameni merita recunostinta noastra.

Pina atunci, nu pot spune decit : RIP* Michael**, RIP Farrah***, RIP the unknown genius! Odihniti-va in pace!

*RIP = „Rest In Peace”

** Despre Michael Jackson, moartea si influenta sa au mai scris foarte frumos in presa romaneasca Razvan Exarhu (aici), Vlad Stoicescu (aici) si Costi Rogozanu (aici)

*** Despre cancer si Farrah Fawcett am mai scris aici.

Written by Andrei Stavilă

iunie 27, 2009 at 11:54 pm