Interactiuni

Posts Tagged ‘good art

MOMA… sau MOM(E)A(LA) ARTEI MODERNE

with 10 comments

MOMA (adicătelea Muzeul de Artă Modernă din New York) e un loc legendar, unde coliziunea cu Arta se produce frontal, total.

Un artist a pus laolaltă o duzină de foi veline. Pînă aici, nimic deosebit, deşi ordinea în care foile au fost dispuse te poate duce cu gîndul la înregimentarea mediului expresiv în formaţiuni discursive opresive. Primele semne (şi ultimele, de fapt) ale actului creator propriu-zis par să se consume în forma unor urme de pantof pe care el, artistul (sau poate şi amicii lui) le-au lăsat, probabil nu la întîmplare, pe epiderma imaculată a nevinovatelor foi. Extragerea mustului semantic e treaba privitorului. Totul este protejat cu deosebită atenţie de o cupolă de sticlă. Un paznic are grijă ca liniştea exponatului să nu fie tulburată.


Urme misterioase de pantof

Văzînd treaba aiasta, mintea m-a dus direct la rezervorul de amintiri din ciclul primar, purtător el de scene în care noi, colegii de clasă, ne ştampilam reciproc, cu talpa bascheţilor, caietele căzute mai mult sau mai puţin accidental. A trecut ceva vreme de atunci, răstimp în care am încetat a mai performa acest gest artistic.

Un alt artist (Allen Ruppersberg, pre numele lui complet) s-a gîndit să producă ceva mai substanţial probabil, aşa că a lăsat posterităţii un aranjament de 45 de plicuri, trimise în mod narcisiac sieşi pe adresele a 45 de Hoteluri Hilton din lume. Exponatul, aşezat pe un perete vertical, are şi el paznic.


P7250041

Puţin mai departe, urmează o operă de artă desăvîrşită în execuţia ei, din contemplarea căreia nu te poţi extrage cu una cu două:


P7250081

Cînd ai în faţă un obiect artistic de asemenea factură, te gîndeşti probabil că pictorul (sau zugravul?) a atins perfecţiunea. Am sugerat aceasta cu voce tare, ceea ce mi-a atras o privire indignată din partea unei cucoanenoscătoare.

O rudă a acestei picturi, ceva mai înstărită, o însoţeşte la mică distanţă. Şi aceste exponate sunt atent păzite de agenţi în costum negru:


P7250082

Dacă faci cîţiva paşi laterali, întîlneşti primele semne ale imperfecţiunii. Aici, zugravul n-a şmirgheluit temeinic superficia, sugerînd poate că obiectul de artă rămîne o copie grunjoasă a viziunii netede a artistului:


P7250084

Cum realul e prins în tensiunea creatoare yin-yang, o versiune pe dos a precedentelor exponate îşi are locul ei inevitabil la MOMA, ca spre a-ţi aminti (re-aminti?) că orice formă de existenţă are, inevitabil, şi o faţă nocturnă. Nu-i aşa? Lumea e o alba-neagra:


P7250090

La un moment dat am aruncat un ochi înspre paznicul inevitabil, Cerber rezemat cu spatele de perete şi fixînd un punct în spaţiu, cu ochi pe jumătate închişi. Am încercat să îmi imaginez cum îşi descrie el jobul amicilor, eventual la un pahar de bere: „Hey man, what do I do? I watch some blank sheets of paper that an idiot stepped on, man, and like – some envelopes and a white square! If you ask me, these people are like idiots, man, they pay 20 bucks to watch this crap. Can you imagine? You can like have a full meal at MacDonald’s and a couple beers for that kinda’ money… And they stare at this stupid stuff like you wouldn’t believe. But, you know what? As long as they pay me to watch this shit, I’m fine, man, though I doubt anyone would like wanna steal it.”

Mai departe, un alt artist nici măcar nu s-a mai obosit să folosească culoare, pînză şi alte asemenea inutilităţi ale meseriei, ci a adoptat un minimalism…


P7250088

…depăşit doar de această Linie Originară. Linia e „sălbatecă”, dacă e să ne luăm după titlul ei. Prin ea, compresia spaţiului continuă – la verticală, de această dată:


P7250071

Ceva mai complexe sunt alcătuirile peste care dai dacă mai zăboveşti puţin prin galerii:


P7250073

P7250121

Ai mereu senzaţia că ai fi putut performa şi tu toate acestea. Şi totuşi, nu eşti Artist, nu ai exponate la MOMA şi nici nu stai la toate Hotelurile Hilton de pe planetă.

Încununarea exhibiţiei MOMALE este următorul produs artistic, pe care îl poţi admira, spînzurat în cîrlig pe post de MOMeAla prostului. Din faţă:


P7250092

şi din semi-profil, pentru o mai bună apreciere a VIRtuţilor estetice:


P7250094

Cu siguranţă, nu te poţi abţine să nu te gîndeşti că lucrurile în natură (dar şi în artă) îşi corespund în mod misterios; cu următoarea operă, ai complementul firesc al capodoperei spînzurate mai sus:


P7250074

Desigur, dacă stai cu ochii pe sus prea mult, asemeni lui Thales care contempla cerul, rişti să te accidentezi la modul foarte propriu. Oricum, eram gata să calc strîmb din cauza acestui obiect artistic:


P7250085

În cele din urmă, ce poţi să faci decît să închei cu un…


P7250080

… ‘tu-i mama ei de artă modernă!

Reclame

Written by iulian

august 1, 2009 at 2:40 pm

Cat de “proasta” trebuie sa fie o pictura pentru a fi considerata “good art”?

with 3 comments

Nu cu mult timp in urma (in toamna anului 2008) a fost la Viena o expozitie temporara la MUMOK (Muzeul de Arta Moderna) intitulata “Bad painting – Good Art”. Expozitia a constat in 21 de picturi semnate printre altii de  Francis Picabia, René Magritte, Asger Jorn, Philip Guston, Neil Jenney, Georg Baselitz, Albert Oehlen si Julian Schnabel. Fiecare dintre ei isi expunea pe panza “badness-ul” in maniere diferite. Eticheta de “pictura proasta” se refera de obicei la acea executie gresita sau “defectuoasa”.

Artistii expusi la MUMOK deliberat “gresesc” si deliberat combina elemente destabilizatoare. Elementele de kitsch nu lipsesc iar culorile curg in exces. Explicatia ar fi ca: „They assail the American canon of values of decency, decorum, ‘good taste’ and beauty in a way which is often condemned as shocking, sensationalist, ‘politically incorrect’ and ‘reactionary’. Among other things, they work with painting techniques of the old masters in order to criticize the medium and through this to breathe new life into it” (sursa).

Personal, imi place foarte mult ideea expozitiei cu pricina si unele dintre picturi care se pot incadra perfect intr-o estetica a relevantei (mai curand decat intr-o estetica a frumosului inteles in mod traditional). O opera de arta se exprima pe sine dincolo de acuratetea executiei sau frumusetea detaliilor. Cel mai important mi se pare ceea ce transmite si cum transmite. Asta nu vrea sa insemne ca ca arta asa-zis frumoasa nu mai e la loc de cinste, ci ca frumusetea se reconsidera mereu in acord cu idea de good art.

Written by arankas

mai 21, 2009 at 7:21 pm

Kitsch-ul revolutionar si alte Kitsch-uri mai mult sau mai putin „campy”

leave a comment »

Kitsch-ul este un fenomen recent. Nu ma intrebati cat de recent ca nu am stat sa studiez in arhive. In schimb, tot uitandu-ma dupa diferite obiecte (art deco) sau simple obiecte “mass produced” (ca sa nu mai spun de “arta contemporana”, “artizanala”, “monumentele si statuile” de prin mall-uri si parcari) am realizat ca Kitsch-ul (sau kitsch-ul) este in mare voga. Nu stiu cate obiecte kitsch am putea identifica inaintea “Revolutiei Industriale”. Cat de multa arta kitsch s-a produs pana la acest moment? Nu prea multa (ca sa nu spun deloc).

Cand eram in gimnaziu tot auzeam de la profesorii mei cum ca: bibelourile, vederile cu pisica tolonita la soare cu ochelarii pe nas (pe care le tot primeam/trimiteam de la mare in fiecare vara), gladiolele din plastic, fata de masa a bunicii (cea cu gusteri stand pe fantana), solnitele, mileurile raspandite peste tot in sufragerie, paharele cu aripi, ciorapii din „plasa”, piticii de gradina (carora li s-a atasat o placa rotunda pe boneta pe post de masa de vara) si statuia din centrul orasului (cea cu femeia in costum popular cu pantofi cu toc si poseta „plic”) ar fi siropoase, “juicy”, “ieftine” si in general ar fi “de evitat”. Am auzit-o pe profa de rusa spunand chiar ca, citez: “cei care iubesc aceste kitsch-artifacte sunt niste peroane fara educatie estetica; daca ar avea educatie estetica ar recunoaste diferenta dintre un obiect cu adevarat frumos si un obiect kitsch care poate fi cumparat de la rusi sau de la bazar”. Asta se inampla in clasa a cincea, cu doua-trei luni inainte de Revolutie. Imi amintesc ca ma chinuiam sa o conving pe bunica sa arunce freziile din plastic si casutele confectionate din scoici (pentru ca erau toate kitsch si “deranjeaza vederea unui om educat”) dar fara prea mare succes.

Mult mai tarziu am inceput sa citesc cum ca si Kitsch-ul (observati “K”-ul mare) face parte din “lumea artei” si a aprecierii estetice ca si “Bad painting”-ul, “Camp” etc. Anul trecut a fost o expozitie temporara la Viena care mi-a atras atentia mai mult decat celelate. Este vorba despre o expozitie intitulata “Bad painting-Good art”, gazduita de MUMOK (Museum Moderner Kunst Stiftung Ludwig Wien). Ideea expozitiei era sa reuneasca tablouri care reprezinta genul „bad painting” (dar totusi „good art”). Curatorul acestei expozitii spunea ca picturile nu sunt proaste din greseala ci “intentionally bad”. Conceptul de “badness” in arta are un spectru semantic foarte larg. Picturile din expozitie vroiau sa exprime “revolta”, “opozitia” fata de asa-zisa “arta frumoasa” sau “arta-arta” care se expune in marile muzee ale lumii. Exista mai multe strategii ale “badness”-ului in arta. Pictura intentionat urata sau malitioasa combina “ironia, protestul, trash, kitsch si shock” (mai zice curatorul). Pai, ca sa revin la povestea cu kitsch-ul din copilarie, asta ar insemna ca gladiolele din plastic si carpeta persan cu “Rapirea din Serai” ar fi putut deveni “good art” daca privitorul le-ar fi receptat cu ceea ce se numeste “campy sensibitity”. Sensibilitatea si stilul “Camp” a fost teoretizat de Susan Sontag in 1964 (“Notes on Camp”). Susan crede ca persoana cu gust “campy” apreciaza artificialul, exageratul, si ironia/bascalia. Prin urmare obiectul “camp” este judecat pentru valoarea lui estetica (dar valoarea estetica depinde exclusiv de standardele privitorului). In acelasi timp obiectul ‘camp’ trebuie sa posede cateva trasaturi care sa-l faca “campy” (altfel nu putem decide daca obiectul e “camp” sau nu). Sontag grede ca si oamenii pot avea comportamente, gesturi si atitudini “campy”. Este suficient ca un comportament sau gest sa contina o doza de artificialitate. O distinctie importanta este menita sa ne ilumineze in privinta „camp”-ness, cea dintre camp-ul deliberat si cel naiv. Camp-ul pur este mereu naiv (sau neintentionat). Florile din plastic si paharele cu aripi sunt deci arificiale si „campy” fara ca producatorul lor sa fi avut vreo intentie in a le produce ca atare. Ele doar sunt. Dar daca ar fi fost intentionat kitsch? Nu m-ar fi mirat sa le vad expuse in muzee de arta. Da’ cine poate sa stie cu precizie intentiile celor care le-au produs? Cum poti „sti” o intentie?

Written by arankas

aprilie 9, 2009 at 12:06 pm