Interactiuni

Posts Tagged ‘guvern

De ce nu cred in guvernul Croitoru

with 4 comments

Disclaimer. Ma aflu momentan intr-o situatie delicata, pentru rezolvarea careia este imperios necesar sa pot discuta cu autoritatile statului roman – in special la nivel guvernamental. Ca atare, instaurarea unui guvern – oricare ar fi el – nu poate decit sa ma bucure. Totusi, personal nu cred in guvernul Croitoru; desi s-au avansat argumente pro si contra fundate pe conflictul constitutional intre Parlament si Presedintie, eu as dori sa privesc situatia acum din alt punct de vedere.

Ginditi-va la un barbat tinar, frumos, bine situat financiar, cu mult succes profesional si foarte bine educat. Acuma, omul nostru se indragosteste de o fata – cam saracuta si scalimba, e drept. O cere in casatorie, dar fata, desi are toate motivele rationale sa ii accepte propunerea, pur si simplu refuza: poate nu il iubeste, sau poate asteapta alte lucruri pe care ea le considera mai importante de la viitorul sot. Teoria rational choice nu prea are loc intr-un asemenea tip de decizie intrucit, evident, le coeur a ses raisons que la raison ne connait pas. Totusi, nepasindu-i de refuz, tinarul nostru merge inainte, pregatindu-se de nunta: antameaza restaurantul, tocmeste lautari, vorbeste cu popa si rezerva biserica, tipareste invitatiile, face lista cu nuntasi, ce mai! – toate pregatirile necesare intr-un asemenea caz. Intrebarea mea este: cum ati privi actiunile acestui tinar? Vi s-ar parea normal la cap, sau sarit de pe fix, to say the least? In orice caz, veti fi de acord cu mine ca este complet lipsit de simtul ridicolului.

Cam in aceeasi situatie se afla prim-ministrul desemnat Croitoru, impreuna cu fiecare dintre ministrii sai – la rindul lor, desemnati. Omului i s-a spus in fata clar si categoric ca nu va fi acceptat ca prim-ministru de 65% din alesii poporului. Un contra-argument interesant ar fi ca majoritatea unui Parlament nu reflecta automat dorinta majoritatii populatiei unei tari; observatie irelevanta totusi, intrucit in democratie (un sistem departe de a fi perfect, dar cel mai bun pe care il cunoastem momentan) se considera ca, pina la alegerile urmatoare, Parlamentul existent reflecta, atit cit este democratic posibil, vointa electoratului. Altfel spus, prin reprezentantii sai, poporul ii spune in proportie de 65% domnului Croitorul ca nu-l vrea in casatorie.

Totusi, primul ministru desemnat, asemeni tinarului nostru din parabola de mai sus, purcede la treaba si initiaza negocieri pentru crearea noului guvern, numeste ministri si merge in legislativ sa-si ceara votul de investitura. Putem sa-l consideram sarit de pe fix, asa cum l-am catalogat pe amorezul nostru? Nu cred. Lipsit de simtul ridicolului? Nu neaparat. Atunci, cel il face pe domnul Croitoru sa accepte acest joc stupid, in masura in care stie clar ca nu va avea succes? Doua variante mi se par probabile:

Unu, domnul prim-ministru desemnat a facut un tirg. A semnat un contract in urma caruia va cistiga ceva destul de greu pentru a inclina balanta in defavoarea suportabilitatii ridicolului cu care isi minjeste imaginea publica in aceste zile. Ce anume a primit, nu vom afla probabil niciodata. Doi, este destul de apropiat de presedintele Basescu si indeajuns de loial incit sa ii faca jocul. Este evident ca, prin desemnarea unui prim-ministru fara nici o sansa sa fie votat de parlament, Basescu nu face decit sa cistige timp, in asa fel incit guvernul interimar Boc sa fie cel ce va organiza alegerile.

Intre timp, simt zilnic – pentru prima data in viata, pe propria-mi piele – cum gilceava celor de la putere cu cei din opozitie nu numai ca nu are nici o legatura cu interesele celor care i-au trimis acolo sa-i reprezinte – dar, mai grav, cind o asemenea gilceava are loc totul se opreste brusc: institutiile nu mai functioneaza, responsabilii diverselor departamente ale ministerelor dispar ca inghititi de pamint, parca si femeia de serviciu nu mai da cu matura, asteptind sa vada daca va fi schimbata politic sau nu. Este incredibila inertia care cuprinde institutiile statului intr-o asemenea perioada. Este de necrezut cum competitia politica poate lasa o tara complet neguvernata. Este greu de imaginat ca toate astea se intimpla intr-o perioada de criza financiara care a distrus tot ce se realizase in materie fiscala si economica in ultimii ani. Si este imposibil de acceptat imaginea penibila a liderilor politici, care si-au luat copiii de cite un picior si isi pocnesc adversarul cu ei: Basescu l-a prins pe Croitoru si da cu el in capetele lui Antonescu si Geoana, in timp ce ultimii doi tin bine de Johannis si-i dau in cap cu tigva tare a neamtului lui Basescu. Si peste o luna cica sint chemat sa ii votez. Poate cu oua si rosii stricate… Noi vrem respect!

O singura nelamurire am: ce au primit in schimb ministrii desemnati ai lui Croitoru pentru jocul ridicol in care au intrat? Imi e greu sa cred ca fiecaruia i s-a desmnat un post, ceva, dupa ce totul se va fi sfirsit. Probabil ei sint mai curind asemenea amorezului nostru, la care iata ca ne intoarcem spre final: cu siguranta, in ciuda profesionalismului lor, sint sariti de pe fix.

Reclame

Written by Andrei Stavilă

octombrie 25, 2009 at 6:16 pm

Votul alb

with 2 comments

Daca saptamina trecuta vorbeam despre votul obligatoriu, astazi – in episodul 13 al serialului „Filosofia politica pe intelesul tuturor” – voi aborda problema votului alb.

Votul alb (sau „votul in alb”, „blank vote” in engleza) s-a introdus in unele state pentru a largi optiunile de vot ale cetatenilor in sensul introducerii „votului de protest”. Atunci cind nu exista o asemenea optiune, cetatenii care vor sa protesteze impotriva intregului sistem electoral ca atare, sau pur si simplu impotriva tuturor candidatilor existenti la inceputul unui anumit ciclu electoral, nu au decit doua optiuni: ori nu merg la vot (si atunci nu isi indeplinesc datoria macar morala, daca nu legala, de cetatean), ori isi anuleaza votul stampilind voit gresit (iar atunci votul lor nu conteaza). Pentru a iesi din acest impas, unele tari au introdus regula „votului alb” (numit si „vot de protest”): cind alegatorul se prezinta la urne si introduce in urna buletinul nestampilat, se considera ca votul sau este unul de protest (impotriva sistemului sau a tuturor candidatilor actuali). Voturile albe se numara separat de cele anulate si sint luate in calcul. In unele tari votul alb apare in varianta inscrierii pe buletine a optiunii „nici unul dintre cei de mai sus” – „None Of The Above” (NOTA), precum in Nevada (USA), Ukraina sau Rusia (in ultima tara pina in 2006, cind optiunea a fost abolita). In alte tari se introduce un personaj fictiv (Mickey Mouse in unele state din SUA, Donald Duck in Finlanda – sursa). In fine, tarile in care votul alb exista in varianta sa clasica sint: Spania, Franta, Grecia, Belgia, Suedia.

La alegerile din luna noiembrie a anului trecut, in Romania a fost un oarecare scandal in jurul introducerii votului alb in legea electorala: Traian Razvan Ungureanu (aici) si Ioan T. Morar (aici si aici) s-au pronuntat violent impotriva ideii, in timp ce autorul ei, Asociatia Pro-Democratia condusa de Cristian Pirvulescu (aici) si Cristian Tudor Popescu (aici) au sustinut-o cu entuziasm. Interesant mi s-a parut insa faptul ca, poate cu exceptia CTP-ului, nimeni nu a discutat pe argumente de filosofie politica propunerea respectiva. Pirvulescu s-a marginit sa arate ca ideea a fost adoptata si in alte state, in timp ce – de-a dreptul uimitor! – TRU si ITM au atacat-o pe motivul ca a rupt din voturile PDL!!! Desi ideea este in sine corecta (cei care au votat in alb au fost in general tineri, activi, din mediul urban si politic situati la dreapta esichierului – adica exact electoratul considerat in bazinul PDL) concluzia extrasa este falsa: cetatenii respectivi au votat in alb tocmai pentru ca nu au dorit sa voteze cu PDL! Daca noua optiune nu ar fi fost introdusa, indivizii in cauza ori nu ar fi mers la vot, ori si-ar fi anulat voturile! In fine, indiferent cum au stat lucrurile, faptul ca intelectuali precum TRU si ITM au redus dezbaterea publica privind votul in alb la problema ruperii voturilor din bazinul PDL mi se pare graitor pentru apetenta societatii civile romanesti pentru dezbateri publice serioase.

De ce este votul in alb important, si cum difera el de votul anulat? Sa luam urmatorul exemplu. Ce ati face daca miine ar fi turul doi al alegerilor prezidentiale, si ati avea de ales intre Hitler si Stalin? Pe cine ati vota (mai ales daca votul, sa zicem, ar fi obligatoriu)? Daca exemplul vi se pare improbabil, atunci lasati-ma sa va spun ca gresiti. O exact asemenea optiune am avut noi, cei cu drept de vot la alegerile din Romania anului 2000, intre Corneliu Vadim Tudor si Ion Iliescu (daca aveti indoieli ca Vadim ar fi un mic Hitler, amintiti-va de promisiunile sale privind executiile pe stadioane; iar daca va indoiti ca Iliescu ar fi un Stalin la scara redusa, atunci aduceti-va aminte de declaratia sa conform careia „proprietatea privata este un moft„). In general, ginditi-va ca trebuie sa alegeti intre doua rele, iar problema nu se reduce la obsesiva optiune pentru raul cel mai mic, ci la incalcarea propriilor principii morale in oricare din cele doua variante. Ei bine, aici intervine votul alb, in patru sensuri foarte concrete: (1) tertul fiind inclus, poti merge la vot chiar daca nu ai ce vota si iti indeplinesti astfel datoria de cetatean fara a-ti incalca propriile principii; (2) in consecinta, votul alb este in stare sa atraga mai multi alegatori la urne si sa-si aduca aportul la rezolvarea problemei legitimitatii rezultatului votului si a noului guvern, problema de care vorbeam in postul trecut; (3) votul tau nu este considerat votul unui idiot care nu a stiut cum sa puna stampila, ci reprezinta o atitudine politica; (4) in situatia teoretica in care votul alb este majoritar (de exemplu, 35% voteaza in alb, 30% pentru Hitler si 29% pentru Stalin) conform legii se pot repeta alegerile, sau poate fi desemnat un presedinte interimar ales de Parlament pentru o perioada limitata (altul decit unul din cei doi candidati), sau poate fi aleasa orice alta solutie democratic corecta; de notat insa ca o asemenea solutie nu este posibila in cazul votului anulat (care nu poate avea nici o putere, fiind nul); (5) intr-o situatie de genul celei de la punctul (4), votul tau alb, impreuna cu voturile altora, constituie un semnal de alarma privind o anumita situatie cruciala, un semnal indreptat deopotriva spre clasa politica actuala, cit si spre restul electoratului; iarasi, in cazul votului nul acest lucru nu este posibil.

In consecinta, votul alb este de dorit in tarile in care votul nu este obligatoriu (ca un element ce poate aduce mai multi electori la urne si ca o largire esentiala a optiunilor electoratului), iar el este absolut necesar  in statele unde votul este obligatoriu (nu este moral si nici normal sa fiu chemat la urne si sa fiu obligat sa aleg intre doar doua variante pe care eu le vad la fel de rele).

Pina una-alta, saptamina asta statele europene voteaza membrii Parlamentului European. Va invit sa mergeti la vot pentru ca votul este un drept pe care il aveti. Va invit sa votati, chiar daca alegeti sa votati in alb. Parlamentul European, acum mai mult decit oricind, are nevoie de o legitimitate cit mai mare – si aceasta legitimitate sta si in voturile voastre.

Votul obligatoriu fata cu liberalismul si democratia

with 7 comments

Cum deja saptamina viitoare ne vom afla in plina desfasurare a alegerilor pentru Parlamentul European, m-am gindit ca ar fi bine sa scriu in cadrul serialului „Filosofia politica pe intelesul tuturor” despre trei subiecte de actualitate. In consecinta, astazi vom discuta despre votul obligatoriu, saptamina viitoare despre votul in alb, iar peste doua saptamini despre nationalism si extremism (mai ales ca la acea vreme vom avea si rezultatele si vom sti cum este reprezentat extremismul in institutia europeana).

Sa incepem cu primul subiect propus. Pe scurt, votul obligatoriu impune tuturor cetatenilor unei tari care au drept de vot sa se prezinte la alegeri si sa voteze. Privit prin aceasta prisma, votul nu este un drept, ci o obligatie civica, iar incalcarea ei nemotivata se pedepseste cu amenda, serviciu in folosul comunitatii sau chiar inchisoare, acolo unde primele doua variante nu au fost respectate de catre cel ce nu si-a indeplinit datoria. Votul obligatoriu exista in lege si se aplica in tari precum Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Cipru, Liechtenstein, Turcia si Uruguay; iar el exista in lege, dar nu este impus cu forta (nu se aplica) in Franta (numai pentru Senat), Grecia, Italia si Luxemburg (sursa).

Principalul argument impotriva votului obligatoriu vine de pe filiera liberala: oponentii sai sustin ca votul nu este o obligatie, ci un drept; si la fel ca in cazul oricarui drept, cetateanul poate opta intre a face uz de dreptul respectiv sau a renunta la acesta. Un drept care mi se impune cu forta nu mai este un drept, ci ori se transforma in datorie, ori este o contradictie in termeni – ca atare, este inclus in definitia termenului „drept” faptul ca pot uza de el sau nu, in functie de libera mea alegere. De exemplu, libertatea de expresie este un drept civil. Insa eu pot opta sa nu fac uz de acest drept in anumite dezbateri publice (poate nu am nimic de spus, sau poate pur si simpul nu vreau sa intru in respectivele dezbateri). Ar fi absurd sa mi se impuna sa-mi expun parerea asupra fiecarei chestiuni dezbatute in agora. La fel, spun oponentii votului obligatoriu, este absurd sa impui (sub amenintarea pedepsei) unui cetatean prezenta la vot.

Principalul argument in favoarea votului obligatoriu vine de pe filiera democratica (si nu este singurul punct in care liberalismul si democratia se ciocnesc violent – dar despre aceasta tema, intr-un articol viitor!). Conform teoriei democratiei, singurul tip de guvern legitim este cel care a adunat cele mai multe voturi in cadrul alegerilor periodice. Insa problema bazinului din care provin aceste voturi creeaza dispute aprinse. Sa luam un exemplu. Romania are, in mare, 22 milioane de locuitori (sursa). Din acestia, 18 milioane au drept de vot (sursa). Sa spunem, de pilda, ca in aceasta tara se prezinta la alegerile la termen doar 25% din cetatenii cu drept de vot, adica 4 milioane si jumatate de indivizi. Dintre aceste voturi exprimate presupunem cinci la suta voturi anulate, deci raminem cu 4.275.000 de voturi validate. Apoi sa spunem ca iese cistigator Partidul Bautorilor de Bere, cu 35% din sufragii, adica a fost votat de 1.496.250 de indivizi. Ei bine, ginditi-va ca intreaga tara este guvernata de un partid care a obtinut doar voturile a 7% din populatie! Putem considera acest guvern legitim? Din punct de vedere democratic, nu prea 🙂 Si aici intervine ideea votului obligatoriu: pentru a salva democratia si legitimitatea guvernului, unii teoristi ai democratiei cred ca dreptul de vot al fiecarui cetatean poate fi incalcat in sensul transformarii lui intr-o obligatie civica. Intr-o tara in care, de pilda, 95% din populatie merge la vot (restul de 5% lipsind motivat), oricare ar fi rezultatul alegerilor si oricite voturi anulate ar exista, legitimitatea guvernului este una considerabil marita.

Cum ar trebui sa privim votul obligatoriu? Personal, cred ca inaintea formularii unei opinii pro sau contra avem nevoie de citeva date in plus. In primul rind, ar trebui ca specialistii sa defineasca si sa argumenteze alegerea unui prag minim de prezenta la vot de la care incepind orice scadere a numarului de votanti devine periculoasa pentru democratie. In al doilea rind, cred ca este nevoie de un studiu asupra oscilatiilor prezentei la vot in tarile cu vechi state de plata in domeniul democratic, din momentul introducerii votului universal in fiecare stat. Daca oscilatiile se mentin in cadrul unor limite rezonabile, atunci nu este nici un pericol in a refuza adoptarea votului obligatoriu. In concluzie, implementarea (temporara a) votului obligatoriu, din punctul meu de vedere, poate fi justificata moral doar in cazurile in care: (a) previziunile prezentei la vot in anul electoral arata un procent aflat sub pragul de toleranta pentru supravietuirea democratiei; (b) studiile (pe fiecare tara in parte, sau la nivel de UE, daca vorbim de Parlamentul European) arata o scadere constanta si ingrijoratoare, cu fiecare ciclu electoral, a procentului de prezenta la urne;  (c) ambele situatii anterioare sint reale. In cazul in care niciuna din conditiile (a) – (c) nu este indeplinita, votul obligatoriu nu isi justifica implementarea.

Din aceasta perspectiva, votul seamana cu armata: in timp de pace (respectiv atita timp cit democratia nu este amenintata) stagiul militar nu ar trebui sa fie obligatoriu (si nici votul); pe timp de razboi insa, si in cazuri critice, poti fi obligat sa iti aperi tara cu arma in mina (respectiv, poti fi obligat sa votezi).

Independenta ministrului independent al justitiei

leave a comment »

Eu unul nu cred neam in asa-zisa independenta a lui Predoiu. Nu am nimic cu omul, in definitiv nu am nimic sa-i reprosez (nu am auzit sa fi facut prostii cit a fost ministru PNL) dar nici cuvinte de lauda nu am (a fost sters, nu a facut nimic sa se vada, iar daca a facut, nu a stiut sa comunice).

Totusi, avem un guvern foarte sensibil: pe de o parte „greii” de la PDL, pe de alta parte „usuraticii” PSD, sustinuti de diverse grupuri de interese. Daca Predoiu, sau oricare ar fi in locul lui, ar dori sa urgenteze rezolvarea dosarului X al unui mare corupt din PSD, sa spunem, imediat vor sari pesedeii si vor spune celor de la PDL: atentie, va avem si noi la mina pe ala cu dosarul Y: ne dati voi in cap, va dam si noi voua! Sa nu imi spuneti mie ca Predoiu va fi un cruciat luptind impotriva PSD si PDL in acelasi timp. Nici macar Don Quijote n-o sa apuce sa fie…

Asa ca zic eu in felul urmator: adevarata independenta a lui Predoiu se va vedea la sfirsitul mandatului sau, in numarul de dosare de mare coruptie finalizate si puse pe rol (deci nu neaparat rezolvate). Punem un pariu? Eu zic ca nu va fi nici unul!

Written by Andrei Stavilă

decembrie 21, 2008 at 3:46 pm