Interactiuni

Posts Tagged ‘Immanuel Kant

Dogs don’t think, do they?

leave a comment »

Cam de pe la Descartes incoace, ne-am obisnuit (noi, modernii) sa credem ca un animal e o masinarie automata fara suflet. Intr-un limbaj mai apropiat epocii noastre (behaviourism, carevasazica) un animal e tot un automat, de data asta bazat pe instincte si pe mecanismul stimul-raspuns. A spus-o Pavlov: aprinzi lumina, saliveaza ciinele! Intre Descartes si Pavlov si-a itit capul si Immanuel Kant, dupa care animalele nu pot face parte din imperiul moral – nici ca subiecte, nici ca obiecte ale atitudinii etice.

Geaba a incercat un Konrad Lorenz sa explice ca, evolutionist vorbind, e aburd sa crezi ca sentimentul moral a aparut asa, nitam-nisam in om; etologia comparata exact asta arata, ca atitudinea morala este dezvoltata in grade diferite in toata lumea animala, gasindu-si punctul maxim in fiinta umana.  Geaba sustine si Stanley Coren ca inteligenta (gindirea rationala) este si ea distribuita gradual pe scara evolutiei! Inca mai continuam sa credem, cu o ciudata atitudine religioasa fata de noi insine, ca sintem foarte deosebiti de restul luimii vii. Si ca sintem superiori, bineinteles.

Iata si versiunea video completa a filmuletului de mai sus  (cititi povestea si apoi scroll down pina la video). Discutam dupa aia.

Si mai puteti vedea:

UPDATE (17 martie 2011)

Si o dovada de loialitate fata de un prieten ranit in tsunami-ul din Japonia:

Anunțuri

Written by Andrei Stavilă

Septembrie 2, 2010 at 7:18 am

Tinutul Secuiesc fata cu autonomia. Raspuns lui Alex

with 8 comments

Acest post i se datoreaza (si ii este dedicat) in primul rind cititorului meu Alex, si constituie rezultatul incercarii de a raspunde unei importante provocari ridicate de el intr-un comentariu la postul meu anterior (vezi postul: „Rusia vs. Georgia: davai ceas, davai palton”).

Doua precizari initiale. In primul rind, trebuie sa imi cer scuze pentru lipsa promptitudinii in ceea ce priveste raspunsul meu. Momentan ma aflu intr-un sat din Vaslui, conexiunea net e groaznica si site-ul wordpress este, din motive care ma depasesc, aproape inaccesibil. In al doilea rind, ma bucur sa il vad pe Alex din nou activ pe blog. Nu de alta, dar, asa cum am mai spus, rar gasesti oameni care sa critice in mod rational si fara isterie. Iar atunci cind iti gasesti astfel de critici, cel mai cuminte lucru este sa ii pastrezi.

Alex nu accepta foarte usor opinia mea, conform careia asa-zisul „Tinut Secuiesc” (la fel ca si Kosovo, Abhazia, Osetia de Sud si Transnistria) are dreptul de autoguvernare. Alex ma intreaba: „Explica-mi te rog de ce un locuitor de etnie maghiara al Harghitei de exemplu are dreptul la autoguvernare daca vrea si un locuitor de etnie maghiara al Clujului nu. De ce un locuitor de etnie romana al Covasnei de exemplu (unde romanii sunt 20%) nu are dreptul la autoguvernare daca un locuitor de etnie maghiara al Covasnei decide asa. In fine explica-mi te rog de ce eu ca cetatean roman nu am dreptul la autoguvernare in localitatea mea daca nu imi convine conducerea de la Bucuresti (sa presupunem ca am votat cu opozitia la ultimele alegeri) si nici conducerea judetului, pe cand un cetatean roman de alta etnie are dreptul daca el decide ca nu-i plac “miticii”.”.

Cred ca raspunsul la intrebarea lui Alex ar trebui sa fie un rezultat combinat al ideilor provenite din doua cimpuri distincte ale filosofiei politice :

1) domeniul numit „political obligation”. Intrebarea principala a acestei teme e urmatoarea: De ce legile statului meu au autoritate asupra mea? De ce sint obligat sa respect legile unui stat guvernat de un regim pe care eu nu il accept?

Unii au incercat sa raspunda la aceste intrebari, si s-au dat mai multe raspunsuri. Ofer in continuare doar citeva: a) sint obligat sa respect legile unui stat atita timp cit eu mi-am dat consimtamintul sa traiesc in acest stat, fie si prin simplu fapt ca traiesc in acest stat, ca nu vreau sa emigrez (principiul consimtamintului); b) sint obligat sa respect legile statului care mi-a oferit anumite bunuri si facilitati, precum educatia, salariul minim garantat etc. (principiul fair-play-ului); c) sint obligat sa respect legile unui stat, atita timp cit acele legi sint rezultatul unui proces democratic (principiul democratiei); etc.

Astazi, autorii din domeniu recunosc, in general, ca un singur principiu nu poate justifica intreaga problema a obligatiei politice. Ca atare, au inceput sa combine diverse principii. Personal, agreez o combinatie intre principiul consimtamintului si cel al democratiei. Cu alte cuvinte, sint obligat sa respect legile unui stat atita timp cit: a) am libertatea de a emigra; b) aleg (din varii motive) sa nu emigrez; c) statul este liberal-democratic (adica legile sint rezultatul unui proces democratic, si in plus beneficiez de un cumul de drepturi liberale precum dreptul de a vorbi liber, dreptul de a nu fi discriminat etc. – drepturi garantate prin constitutie si care, in consecinta, nu sint supuse votului popular).

2) Bine, veti spune, dar daca eu, cetatean roman, am asemenea obligatii fata de statul roman (indiferent pe ce principii le bazam), atunci aceeasi obligatie o au si ungurii (evident ca nu e nici o diferenta intre secui si unguri, Alex) din Transilvania, si ei tot cetateni romani. Eu de ce trebuie sa respect legile statului roman, iar ei nu? De ce ar trebui ei sa aiba dreptul de a incalca legile si a se autoguverna?

Imi este greu sa dau un raspuns aici, pentru ca intram in a doua tema de filosofie politica, una pe care deocamdata nu o stapinesc. E vorba de tema secesiunilor. Intrebarea principala a acestui subiect este: au anumite grupuri drept de secesiune – si daca da, ce fel de grupuri si ce tipuri de secesiune? Aici se vorbeste, printre altele, si de conditiile de principiu pe care trebuie sa le indeplineasca un grup pentru a avea dreptul la secesiune (grupul trebuie sa fie majoritar – o majoritate mare, evident – , sa se guverneze democratic, etc.).

Asa ca prefer sa nu intru in aceasta tema pe care nu o cunosc. Haideti sa judecam cu propria noastra minte. Sa luam exemplul Kosovo, care e mai putin sensibil pentru romani decit exemplul Tinutului Secuiesc.

In Kosovo exista o populatie de aproximativ 90 % albanezi si aproximativ 10 % sirbi. Exista un argument principal pro si unul principal contra secesiunii Kosovo. Le prezint intr-o forma mult simplificata. Argumentul contra: Kosovo e o regiune istorica a statului national sirb, e chiar leaganul civilizatiei sirbe. Argumentul pro: Kosovo e populat actualmente de o populatie majoritara de 90 la suta albanezi, o populatie ce doreste sa se autoguverneze, si sa nu fie guvernata de un alt stat etnic.

Acum, mie mi se pare ca argumentul „istoric” trebuie sa paleasca in fata argumentului „uman”. O fi Kosovo parte a Serbiei – dar vorbim totusi de oameni actuali, cu vieti si dorinte proprii. Iar daca una dintre cele mai arzatoare, una dintre cele mai capitale dorinte ale lor este autoguvernarea, nu vad de ce ar trebui sa le fie refuzata, cel putin atita timp cit indeplinesc o suma de conditii ale secesiunii (suma de conditii ce ar trebui aprobata, sa spunem, de Natiunile Unite).

La fel si cu Tinutul Secuiesc. Nu stiu exact care este proportia de maghiari si romani, dar cred ca este una destul de covirsitoare (in favoarea maghiarilor) care sa justifice, alaturi de indeplinirea altor conditii, secesiunea. Un roman din Covasna sau un maghiar din Cluj nu pot avea (deocamdata) acest drept, intrucit etniile reprezentate de ei nu indeplinesc conditiile respective – cel putin nu indeplinesc criteriul majoritatii.

Cred ca, in acest fel, asa-zisul „conflict” roman-maghiar si-ar demonstra caracterul de cea mai mare farsa din istoria relatiilor inter-etnice din Romania.

Numai ca nu trebuie sa uitam aici un lucru extrem de important, si anume viziunea pe care o avem fiecare dintre noi asupra Europei, si asupra chestiunii autoguvernarii in cadrul constructiei europene.

Personal prefer o Europa a regiunilor (Europe des regions) decit o Europa a statelor (Europe des patries). Daca vreti, deci, un fel de federalizare de tip german, unde fiecare land are propriul sau parlament, deci se autoguverneaza, exceptind anumite chestiuni de politica externa, aparare, servicii sociale, etc. – lucruri care tin de guvernul central. Daca, deci, lasam la o parte principiul statului national, etnic si unitar (o frauda, o crima, o mare pacaleala, un construct fals, o iluzie, o absurditate gaunoasa care a facut miliarde de victime in ultimele trei secole) si daca aplicam principiul „Europei regiunilor”, atunci o eventuala „secesiune” administrativa a asa-zisului Tinut Secuiesc, sau a Olteniei 🙂 [in cadrul Europei unite] nu e cu nimic mai grava decit „secesiunea” administrativa a landului Baden-Wurtemberg in Germania.

Putem merge mai departe si putem gindi intregul glob politic in acest fel (stiu, ideea e naiva, dar in nici un caz irationala sau utopica – „you may say that I’m a dreamer / but I’m not the only one…”).

Stiu, oamenii sint prea putin rationali si prea putin doritori de schimbari radicale, fie ele schimbari in bine. Iata, de exemplu, cit de usor a murit promitatorul proiect al constitutiei europene. Sa nu uitam insa ca si proiectul unei Europe unite, propus de nimeni altul decit Immanuel Kant in urma cu 300 de ani, a avut nevoie de atita amar de timp pentru a-si demonstra macar viabilitatea. Sper ca, in timp, ceea ce propun eu aici (inclusiv constitutia europeana) va deveni realitate. Este unul dintre motivele care imi fac atit de draga filosofia si teoria politica.