Interactiuni

Posts Tagged ‘iubire

Iubire, senzualitate, tandrete. Si coafeze

with 2 comments

Dupa o duminica muncita intens, seara tirziu dau peste interviul asta. Este, de fapt, un adevarat banchet platonic. Merita. Citindu-l, m-am simtit „ca pe timpuri”, cind „despre lucrurile cu adevarat importante” chiar merita sa discuti…

Anunțuri

Written by Andrei Stavilă

Martie 1, 2010 at 1:35 am

“Toujour l’amour” sau Iubirea e in alta parte

with 2 comments

Acesta nu este un post despre “Valentine’s Day”, chiar daca ceea ce va voi povesti in el s-a petrecut exact duminica (pe 14 februarie). Un prieten cameraman care se indeletniceste  mai ales cu filmele documentare ne-a invitat intr-un mic orasel – Hazebrouke (un fel de Falticeni mai plin de viata) la o seara de scurt metraj frantuzesc (mai exact scurt metraje pe tema “L’amour” realizate de regizori din nordul Frantei). Evenimentul nu s-a bucurat de nici un gram de publicitate dar, chiar si asa, sala era plina (vreo doua sute de oameni care s-au anuntat intre ei).

Primul scurt metraj era despre o adolescenta care se indragosteste fara scapare de un tanar “tough”, fac sex dupa o petrecere si apoi tipul dispare pentru totdeauna. Al doilea (regizat de o japoneza/frantuzoaica care era in sala) este povestea complicata a unei functionare tinere si semi”singura”. Ea si-a cumparat un manechin barbat (filmuletul arata cum puteai sa-ti “alegi” de la o fabrica cunoscuta in regiune manechine cu preturi intre 500 si 10 000 de euro. Cele scumpe erau foarte aproape de “perfectiune”). Fata asta gateste pentru doi, sta la masa cu El, il imbraca in pijamale, il culca, il invita sa priveasca impreuna asfintitul pe malul marii. Din cand in cand o viziteaza o prietena care are si ea un manechin acasa. Vorbesc depre cele doua manechine ca despre iubitii lor iar concluzia discutiei lor este ca “baietii nostrii sunt ca niste barbati adevarati doar ca nu puteam sa facem dragoste cu ei”.  Finalul e abrupt. Ea marturiseste ca “poti iubi pe cineva chiar daca nu este insufletit pentru ca totul e sa iubesti”. Al treilea film a fost  un film de animatie: o femeie – robot este amanta unui barbat si incearca sa-si explice si sa explice ce fel de iubire e “iubirea-suferinta” in cazul ei. Se intreaba mereu retoric “de ce nu eu am fost aleasa lui”.  Alt filmulet: el si ea la nunta cu rude, verighete si tot tacamul. Ambii par nefericiti. El fuge pe o cale ferata parasita. Ea fuge dupa el. Urmeaza un episod de sex “cinstit”.  Iubirea nu e. Iubirea e in alta parte. Urmatorul film ne arata o femeie depresata pe care a parasit-o iubita ei iar ultimul filmulet a fost tot despre o femeie nefericita in dragoste. De data asta, ea este o casnica (cam de vreo 55 de ani)  care si-a dedicat 25 de ani din viata sotului si fiicei. Sotul o inseala acum cu o tinerica iar fica-sa s-a maritat cu un tiriplici arogant. Casnica merge la frizer si se rade complet pe cap spunand ca “o viata am facut numai cum a vrut sotul meu, fiica mea si coafeza mea, asa ca a venit timpul sa aleg singura pentru mine.”

Buun grosso modo … astea au fost filmele! Urmeaza o mica discutie in care organizatorul ne spune  ca intentia nu a fost sa faca un eveniment despre “iubire” atat de deprimant, incomod etc … ca ei au vrut sa aleaga si scurt metraje care sa vorbeasca despre iubiri “frumoase,” impartasite, implinite, dar din pacate, asta a fost tot ce au putut ei alege din multimea de filmulete trimise de tinerii regizori din regiune. A mai spus ca “celelalte filme erau de-a dreptul “unbearable,” tragice din cale afara, extrem de triste.”  Astea pe care le-au selectionat areau chipurile cele mai “vesele.” Oricum eu nu am inteles de ce  toate filmele erau despre femei: femeia depresata, femeia care sufera in dragoste si din dragoste, femeia parasita, inselata, isterica etc. De parca barbatii ar fi de pe alta planeta si nu ar avea si ei aceleasi probleme…

Seara nu s-a terminat aici. Am fost invitati dupa la o mica sindrofie in cinematograful cu pricina si in timp ce ne delectam cu “degustarile” o vad pe regizoarea japoneza (cea cu scurt metrajul cu manechinul) plangand. Apoi am aflat ca prietenul ei, un belgian blond si bucalat, tocmai ce o ceruse de nevasta …In drum spre casa prietenul meu cameraman se plangea ca ii pare rau ca nu a fost pe faza sa filmeze momentul cu cererea in casatorie (el filma pentru un documentar intitulat „iubire in nord”) .  In timp ce se lamenta un alt conoscut ii spune „lasa ca o sa mai ai sigur ocazia, ca nu cred ca tipa asta e ultima pe care o cere de nevasta”.

Written by arankas

Februarie 16, 2010 at 11:46 am

Publicat în Cronica de film

Tagged with , ,

Ungaria, my love (11). Cum sa atragi turistii

leave a comment »

Este uimitor cum ungurii stiu sa te atraga chiar si in locurile in care, in mor normal, nu prea ai ce vedea. Daca nu e nimic de ginit sau fotografiat, atunci facem noi! – cam asta pare sa fie deviza budapestanilor. Monumentul Măscarea de mai jos se afla in Parcul Elisabeta (Erzsebet Ter) si este de fapt un gard care imprejmuieste un copac. Banuiesc ca e vreun proiect al unui artist contemporan, ca numai astia sint sariti de pe fix.

Ideea este ca indragostitii (localnici sau turisti) vin aici si, dupa o repriza buna de mozoleala, baga un lacat cu aceleasi doua mînuțe nu care vor taia – daca vor taia – intr-o zi tortul de nunta si vor semna – cu siguranta vor semna – hirtiile de divort. Acuma las la imaginatia domniilor voastre insemnatatea acestui act. Eu va propun urmatoarele variante, dar evident ca lista ramine deschisa: (a) (el catre ea:) Ti-am dat un laaaaacaaaaaaaaat / Mare cit inima mea, mare cit inima mea, mare cit inima mea, mare cit…; (b) (el catre ea:) Si daca ramuri bat in geam / Si fierul rugineste / E ca divortul sa il am – / Copilul te priveste!; (c) (ea catre ailaltă:) Curva dreaq’ – ti-am zis ca e al meu!

img_5565-640x480 img_5566-640x480 img_5567-640x480

Interesant e faptul ca, din obervatiile mele, unele lacate sint legate nu direct de gard, ci de alte lacate – asa cum la vecinica pomenire baba Rada nu tine coliva cu miinile ei, ci o apuca pe Marghioala a lui Rasculatu de camasa si da-i cu masajul la bumbac pina iese mucul uscat de ieri! Ma gindesc eu in mintea mea buruienoasa, lacat pe lacat inseamna un fel de „foursome” sau „swingers” (prietenii stiu ce-i aia!) 🙂

Dupa cum puteti privi in fotografiile de mai jos, cel mai naspa e cind iti schimbi sufletul-pereche cu alt suflet-pereche si pierzi cheile vechiului lacat. Nu-i nimic, mai pui unul cu „the new one”, asa cum a facut domnisoara Anita mai jos:

img_5568-640x480 img_5569-640x480

Si uite-asa turistii trec, pozele se fac, fauritorii de lacate („home made”, evident!) cistiga bani, aia care inscriptioneaza fierul cistiga si ei, primaria aduna purcoiul de bani din taxele comerciantilor si din banii degrab’ si fara mila cheltuiti de turisti, si toata lumea e fericita. De ce nu se face asa ceva si pe malul Bahluiului? De pilda, pui un caiet cu foi speciale roz si un pix parfumat intr-un chiosc deservit de un inger cu fusta mini pina la subtiori si decolteu pin’ la genunchi linga Teiul lui Eminescu, si indragostitul cu indragostita vin, indragostitul scoate din buzunar suta de mii ca sa aiba privilegiul de a-i compune muzei (care seamana cu un castravete, avind 90 la suta apa – gata!) o poezea chiar sub copacul poietului national. Ha? Ia sa bag un copyright, ca cine stie 🙂

Written by Andrei Stavilă

Martie 27, 2009 at 6:00 am