Interactiuni

Posts Tagged ‘Konstanz

Ungaria, my love (8). Ecologie si arici

with 2 comments

Budapesta nu este neaparat un „oras verde”, ca atare nici nu s-a inscris in concursul organizat de Uniunea Europeana, intitulat „Capitala verde a Europei” pentru anii 2010 si 2011 (sursa), cistigat in final de Stockholm, respectiv Hamburg (sursa). Totusi, cu doar o saptamina in urma orasului i se decerna „European Mobility Week Award” pentru anul 2008, ca recunoastere  pentru eforturile depuse in privinta constientizarii pericolelor ce decurg din gradul mare de poluare a aerului datorita traficului auto, cit si in privinta promovarii unor alternative mai curate. De asemenea, in anul 2003 Budapesta se afla printre cele 22 de orase europene membre ale „European Green Cities Network” (EGCN), organizatie al carei scop principal era diseminarea informatiei privind noile tehnologii „verzi” in privinta constructiilor din mediul urban.

Cam asta se intimpla la nivel oficial: e destul de dificil sa cataloghezi capitala Ungariei drept „oras verde”. Desi face parte din lista oraselor construite pe 7 coline, precum Roma sau Iasi (sursa), desi aceste dealuri chiar detin largi spatii verzi, in sfirsit, desi exista parcuri mari si cartiere intregi de case unde copacii, iarba si florile detin monopolul asupra peisajului – in pofida acestor realitati, unele cartiere – chiar districte intregi! – pot fi situate la polul opus. Si primul care ar trebui mentionat la capitolul „asa nu” este chiar sectorul 5 al Budapestei, unde se afla centrul orasului si cladirile administrative. Rar gasesti pe aici un petic de iarba, si ca iubitor de ciini ma intreb curios pe unde isi plimba patrupedele rezidentii acestei zone. Districtele inconjuratoare (6, 7, 8, 9, 1 si partea de est a sectorului 2) se afla in aceeasi situatie. De asemenea, si unele districte periferice (nu toate, desigur) sint lipsite complet de spatii verzi, iar odata ajuns acolo nici nu iti vine sa crezi ca te afli in Budapesta din cauza mizeriei de pe strazi si a cladirilor asemanatoare ctitoriilor romanesti din perioada de trista amintire.

La nivel subiectiv, cuvintul „verde” aplicat Budapestei ma face sa ma gindesc, in primul rind, la arici in iarba. E drept, nu e prima data cind intilnesc arici intr-un oras european: s-a mai intimplat la Konstanz, unde Horia a descoperit unul destul de mare (din pacate pozele nu sint digitale si au ramas in Romania, asa ca nu vi le pot arata). Totusi, in zona Budapestei in care locuiesc eu (districtul 14) sint destul de multi. In perioada aprilie-octombrie e imposibil sa nu-i intilnesti. Desigur, ies din birlog numai noaptea, si majoritatea intilnirilor mele cu ei se datoreaza Helgai – care are, din cite observ, un simt innascut pentru vinatoare. Evident, cind iesim la plimbare seara ii gaseste imediat, insa nu poate face decit sa se invirta in jurul lor si sa plinga, frustrata ca nu poate trece de scutul plin cu tepi.

Daca lasam la o parte pasarile si sobolanii probabil existenti in canalizarea orasului, cred ca aricii si veveritele sint singurele animale care s-au adaptat vietii intr-un oras modern. Spre deosebire de veverite insa, aricii sint pe cale de disparitie, datorita constructiilor continue care le distrug habitatul. Si totusi, ei inca au o capacitate uimitoare de adaptare: discreti, umblind doar noaptea, cu o infatisare placuta, folositori pentru ca distrug insectele din gradini si parcuri, prezenta lor este mai mult decit tolerata – desi, in definitiv, pot raspindi cam aceleasi boli pe care le poate transmite orice sobolan ori ciine vagabond, inclusiv turbarea.

Curios mi se pare faptul ca in Iasi, de pilda, nu am vazut niciodata arici. Si nici prietenii mei care locuiesc in alte orase mari ale Romaniei nu mi-au semnalat prezenta lor. Poate s-au saturat de conditiile de trai si, profitind de infatisarea animalului non-uman, au trecut nestingheriti frontiera, stabilindu-se in Budapesta si Konstanz… Si sint convins ca diaspora ariceasca este foarte bine vazuta de catre aricii locali, spre deosebire de emigratia animalelor umane.

Reclame

Written by Andrei Stavilă

martie 6, 2009 at 6:00 am

La 600 de ani: mult Iasi. Si mult alcool.

with 16 comments

Cioran spunea undeva ca nu suporta Moldova; ca a fost la un moment dat in capitala ei pentru doua saptamini si, de plictis, a baut tot timpul. Mai recent, Goraj Bregovic declara aici ca de fiecare data cind vine in Iasi are o pofta nebuna de baut. De baut mult. Dany, cumnatul meu francez, nu bea in orasul sau natal, Lille – dar cind vine in Iasi rar se poate abtine. Despre mine, ce sa mai vorbesc… Dupa un concediu de Pasti prelungit la trei saptamini pe plaiuri moldovene, degeaba am tinut tot anul o riguroasa cura de slabire… bautura si mincarea multa mi-au pus burta la loc.

Si atunci, ma intreb: ce se intimpla? Ce-i cu Iasul asta? Raspunsul e unul simplu: Iasul e capitala Nimicului… Doresc sincer sa aflu de ce Raluca si Oana vorbesc cu mult drag de “Iasul meu”, vreau sincer sa inteleg ce m-ar putea determina si pe mine sa spun la fel. Dar nu gasesc nimic.

Iasi, capitala culturala? Sa fim seriosi. Care cultura? Monumentele uitate in paragina? Sit-urile arheologice descoperite si lasate de izbeliste? Muzeele terne, cu pietre si fluturi infipti cu ace in polistiren, invelite in cutii de sticla? Asa-zisele asociatii si reviste culturale, poate cu istorie bogata, dar actual construite de poeti si scriitori de mina a zecea? Universitatea plina de nulitati si clanuri de catedra? Palatul Culturii asaltat de viitorul Palas? Recent, Iasul mi-a aparut asa: un oras care fara universitate si studenti ar fi un oras falimentar; o urbe plina de supermarket-uri si mall-uri; un loc cu strazi pline de gropi si circulatie strangulata in cele mai fierbinti puncte; mult praf si mizerie; un oras condamnat in urma proiectului megaloman “Palas”.

Iasi, orasul oamenilor faini? Sa fim seriosi. Care oameni faini? Cei pe care-i vezi pe strada, imbracati tern si aproape uniform, fara umbra de zimbet pe buze? Intelectualii cu pretentii, fazi si lipsiti de creativitate, categorisiti pe grupuri standardizate, construite in functie de afinitatile personale? Cei care au ramas “profesionisti” in domeniul lor, doar pentru ca cei mai buni au migrat in alte parti? O analiza corecta si lucida in domeniul radiofonic o face chiar Raluca aici (vezi sfirsitul postului), dar analiza ei poate fi extinsa la intreaga plaja media si la orice alt domeniu de activitate. Citiva amici imi spuneau deunazi ca Iasul a devenit dusmanul concret al oricarui tip de creativitate…

Iasi, orasul amintirilor si al nostalgiei? Pentru mine, din acest punct de vedere Iasi inseamna doar dealul Copou: Parcul Copou, Gradina Botanica, liceele “Negruzzi” si “Ibraileanu”, strada Lascar Catargi. E de ajuns? Nu prea: locurile se schimba, si amintirile ramin nu impregnate in aceste locuri, ci in mintea mea. Iar nostalgia nu mi se pare un fundament bun al iubirii.

Iasul ramine pentru mine un oras care mi-a oferit citiva prieteni buni – mai toti plecati in alte zari. Un oras care mi-a dat citiva oameni dragi – si care, in pofida iubirii sau aprecierii mele m-au tratat cu suturi in partile moi, cotloanele sufletelor lor fiind mai murdare decit strazile orasului. O urbe plina de clanuri intelectuale si politice de mina a zecea, in interiorul carora nu poti intra decit daca pupi serios in aceleasi parti moi. Un oras in care murdaria, plictisul, uritenia si nimicul au ajuns elementele definitorii…

Deci, dragele mele Oana si Raluca, va provoc nu atit sa ma criticati – cit sa imi dati motive reale (sau macar sa imi dati motivele voastre), pentru care cineva ar trebui sa vorbeasca despre Iasi ca despre “orasul meu drag”…

Intrind in Ungaria, am vazut o groaza de batrini prin sate, si o groaza de tineri pe podurile suspendate deasupra autostrazii salutind bucurosi masinile care treceau prin dreptul lor. Si parca toata incrincenarea, rautatea si nesimtirea ce m-au asaltat in Romania au disparut brusc, neprimind viza de Ungaria.

Odata reintors in Budapesta, am rasuflat usurat. Nu o spun cu rautate, ci doar cu o senzatie ciudata de liniste si normalitate: am simtit ca am revenit ACASA. Pentru ca, pentru mine, Budapesta (si poate, mai mult, Konstanz) vor insemna intotdeauna ACASA. Iasul e urbea in care ma duc de nevoie, si asta pentru ca nu exista alta posibilitate de a-i intilni pe putinii oameni dragi care mi-au ramas acolo, sau care vin acolo in aceeasi perioada.