Interactiuni

Posts Tagged ‘marea britanie

Decizia „Crucifixul” – episodul 5. Precedentul Marea Britanie: Lantisorul si cruciulita dauneaza grav sanatatii?

with 3 comments

Cazul

In ianuarie 2007 un imens scandal a izbucnit in jurul scolii “Robert Napier” din Gillingham, districtul Kent (Marea Britanie). Samantha Devine, o fetita de 13 ani, a fost avertizata de profesorii ei sa-si scoata lantul cu cruciulita de la git (un cadou de Craciun primit in urma cu o luna de la tatal ei, un soldat britanic care a luptat pe fronturile din Kosovo si Sierra Leone) in timp ce se afla in perimetrul scolii. Motivele invocate in acest caz au frizat absurdul: lantisorul si cruciulita nu trebuie purtate in timpul scolii intrucit prezinta un risc privind “siguranta si sanatatea” elevilor.

Ce-i drept, aceasta pare o politica a majoritatii scolilor din Marea Britanie, care interzic purtarea bijuteriilor ca o prevedere in cadul cutumei privind uniformele scolare. Totusi, in acelasi timp profesorii au continuat sa ingaduie elevilor de confesiune musulmana sau Sikh sa poarte simbolurile propriilor lor religii (voaluri, respectiv turbane si bratari specifice). Samantha a fost chemata la tabla si i s-a cerut sa-si scoata cruciulita in fata colegilor ei, care chicoteau batjocoritor. Mama Samanthei a declarat: “Cetatenii acestei tari sint prea speriati pentru a spune ceva impotriva altor religii intrucit nu vor sa fie acuzati de discriminare. Dar este acceptabil sa-i discriminezi pe catolici. (…) Sintem cetateni britanici si ar trebui sa ni se permita sa il purtam (lantul cu cruciulita – n.m.) in propria noastra tara”.

Oficialii scolii au creat si mai multa confuzie. Pe de o parte au declarat ca Samantha este libera sa isi poarte simbolul religiei sub forma de insigna la reverul hainei, dar nu sub forma de lant cu cruciulita (nu s-a explicat insa de ce lantul si cruciulita reprezinta un risc pentru sanatatea si siguranta copilului, in timp ce insigna, care include un ac, nu reprezinta un astfel de risc!). Pe de alta parte, tot ei au spus ca “singura exceptie de la regula uniformei pe care o putem face este atunci cind bijuteria respectiva reprezinta o cerinta esentiala a unei anumite religii. Nu avem nici un motiv sa consideram ca acesta este cazul de data asta”. (rezumatul acestei intimplari este realizat dupa informatiile prezentate pe site-ul thisislondon.co.uk)

Reactiile

Pe site-ul London Evening Standard, un forumist american din Seattle a comentat: “E o prostie pura, nebuneasca. Sper ca tinara va continua sa lupte pentru convingerile ei, si ca familia va continua sa o sustina. Eu insumi sint un membru al unei religii diferite, dar cred in maxima care sustine libertatea expresiei: ‘Nu sint de acord cu ceea ce spui, dar voi apara pina la moarte dreptul tau de a o spune’. A luat-o lumea razna cu totul oare?” (thisislondon.co.uk). Blogul organizatiei C.A.R.D. (Citizens Against Racism and Discrimination) a preluat stirea si a sustinut organizarea unor proteste (sursa). Intimplarea a fost de asemenea preluata pina si de site-ul islamonline.net. Conform BBC, organizatia pentru drepturile omului “Liberty” s-a indoit ca ar exista probleme serioase de siguranta si sanatate ale elevilor care poarta bijuterii religioase in timpul lectiilor (sursa).

Conform lifesitenews.com, Dr. Esmond Birnie, responsabilul pentru probleme familiale si ale copilului din cadrul Partidului Unionist Protestant din Ulster (Irlanda), a declarat ca “interzicerea crucifixelor este discriminatorie si inacceptabila”. El a spus ca Departamentul Educatiei din Anglia nu ar trebui sa insulte valorile crestine echivalind simbolurile acestora cu maruntele violari ale codului uniformelor. Conform aceluiasi site, Gregory Carlin, un avocat al drepturilor copilului din Irlanda de Nord, a afirmat ca asa-zisele “preocupari privind sanatatea si siguranta” cu privire la purtarea crucifixului la git sint bazate pe rea-credinta: “daca este sa ne referim la obiecte periculoase, cercetarile au aratat ca o cruciulita pe un lantisor sint mult mai putin problematice decit obiecte precum sireturile pantofilor sau cravatele, responsabile pentru sute de accidente in scoli in fiecare an. Nu am gasit inregistrat nici un accident datorat lantisorului cu cruciulita. Cu toate acestea, scolile doresc sa interzica cruciulitele, nu insa sireturile sau cravatele”. Bernie a declarat de asemena ca scuza privind masurile de “sanatate si securitate” oferite de oficialii scolilor sint “greu de acceptat” si a explicat actiunile acestor oficiali prin faptul ca “devine foarte la moda sa ataci crestinii”.

Alt caz privind excluderea crucifixului

In Anglia, mult-controversatul crucifix nu a creat probleme doar in scoli, ci si… in cadrul companiilor aeriene! Cum obiectul acestui serial este relatia dintre religie si scolile publice, ma voi margini doar sa prezint pe scurt cazul British Airways (BA), care nu se incadreaza in aceasta categorie.

Nadia Eweida (55 de ani, din orasul Twickenham) a lucrat timp de sapte ani la British Airways, iar atitudinea ei la locul de munca in acest timp a fost catalogata drept “ireprosabila”. In octombrie 2006 i s-a cerut de catre superiori sa isi scoata lantul cu cruciulita de la git, cerinta fiind justificata pe baza codului uniformei sustinut de catre BA, in conformitate cu care personalul nu are voie sa poarte bijuterii sau alte “ornamente” la vedere in timpul serviciului fara permisiunea angajatorului. Totusi, acelasi cod face o exceptie pentru minoritatea musulmana si pentru minoritatea Sikh, acordindu-le dreptul de a purta in timpul serviciului valuri, turbane si chiar bratari de fier (tipice pentru comunitatea Sikh). De asemenea, angajatii musulmani beneficiaza de pauze pentru rugaciuni in timpul orelor de lucru. Nadia Eweida a cerut BA sa i se dea dreptul sa poarte lantisorul si cruciulita intrucit ele nu sint doar bijuterii, ci in primul rind reprezinta o expresie a credintei sale. Si-a justificat cererea prin exceptiile oferite de companie angajatilor musulmani si Sikh. Totusi, cererea i-a fost respinsa si angajata, refuzind sa-si scoata cruciulita in timpul serviciului, a fost pe moment suspendata. (sursa)

Eweida a dat in judecata compania, fiind sustinuta de sindicatul la care era afiliata (TGWU) si de peste 200 de colegi. Insa pe data de 8 ianuarie 2008 femeia a pierdut procesul intentat companiei aeriene; cu toate acestea, British Airways si-a modificat legislatia privind uniformele, a pastrat-o pe Eweida in functie si i-a permis in final sa poarte lantisorul cu cruciulita. (sursa)

[Cititi episoadele precedente ale serialului „Decizia Crucifixul: CEDO vs. Italia” aici. Urmatorul episod va fi publicat joi, 3 Decembrie si se va numi „Precedentul Romania: prezenta icoanelor discrimineaza?„]

Reclame

Religie si secularism

with 44 comments

Episodul 11 al serialului „Filosofia politica pe intelesul tuturor” va aborda subiectul extrem de controversat al relatiei dintre religie si secularism. Simbolic, separarea Bisericii de Stat se naste ca principiu politic in zilele tumultoase ale Revolutiei franceze din 1789. Pina atunci, monarhul era privit ca reprezentantul, „unsul” lui Dumnezeu pe pamint. Daca Biserica era bratul spiritual al Fiintei Supreme, Statul si Monarhul reprezentau bratul politic. In consecinta, Statul si Biserica mergeau mina in mina: pentru a fi recunoscut, monarhul trebuia incoronat in biserica; pentru a-si intari domnia, biserica avea nevoie de puterea statului.

Odata cu asa-numita „Revolutie a ratiunii”, tot acest construct de prabuseste. Francezii anunta moartea lui Dumnezeu – si cum nu mai avem nici o Fiinta Suprema, evident ca monarhia isi pierde legitimitatea. Cetatenii sint liberi, sint egali, si fraternizeaza in lupta impotriva asupritorilor. Daca Dumnezeu si monarhia au fost aruncati in groapa istoriei, democratia renaste din ruinele Bastiliei.

Intre timp lucrurile s-au mai asezat, pasiunile s-au potolit, iar „domnia ratiunii” nu a demonstrat pea mare intelepciune. In urmatoarele doua secole si ceva am invatat ca principiul separarii bisericii de stat este unul puternic si legitim, dar si ca a elimina religia din viata publica este o incercare nu numai inutila, dar si indezirabila. Incerc sa explic mai jos aceasta afirmatie.

Pe de o parte, orice om cit-de-cit rational va intelege avantajele separarii sferelor de influenta ale bisericii si statului. Daca puterea politica este complet eliberata de influenta diverselor religii, evident ca statul laic poate sustine dezvoltarea neingradita nu numai a stiintei – dar si a unei largi sfere politico-ideologice in ceea ce priveste protejarea cetateanului si a indivizilor in general de puterile religioase si politice care ii reclama asentimentul. Nu cred ca are rost sa insist asupra acestui subiect.

Pe de alta parte, un divort total intre stat si biserica (sau, mai bine spus, intre stat si diversele culte religioase) este, cum am mai spus, deopotriva imposibil si indezirabil. Sint patru cazuri pe care doresc sa le supun atentiei:

1) Religia si scoala. De obicei, obiectul dezacordului in acest domeniu il constituie predarea evolutionismului ori a creationismului in scoli (sau a religiei, in general). Exista doua variatii ale acestei teme (ambele fiind cazuri intimplate cel putin in Statele Unite): (a) unii parinti cer in mod expres predarea creationismului in scoli (uneori concomitent cu excluderea evolutionismului); (b) alti parinti nu cer predarea creationismului si nici excluderea evolutionismului din scoli, ci doresc sa nu le fie supusi copiii predarii unor teorii care pot dauna identitatii culturale si viziunii asupra lumii („comprehensive conception of the good”) pe care respectivele persoane le impartasesc. Impreuna cu William A. Galston si alti teoreticieni ai liberalismului cred in dreptul parintilor de a lua decizii (in anumite limite) asupra educatiei primite de copiii lor (intr-adevar, aici dreptul statului este mult mai mic decit al parintilor si se rezuma doar la anumite limite de principiu). Am oferit argumente pentru acceptarea predarii religiei (si chiar a creationismului) in scoli de mai multe ori pe acest blog (vezi in special aici), asa ca nu mai insist asupra subiectului. In opinia mea, principiul separarii intre biserica si stat este perfect compatibil cu predarea religiei (si chiar a creationismului) in scolile publice.

2) Preotii si functiile administrative ale statului. Unele culte religioase interzic participarea preotilor (sau chiar a enoriasilor lor) la viata cetatii, si nu este nimic anormal intr-o asemenea interdictie: cultele si sectele religioase nu sint organizatii democratice si nici nu pretind ca ar fi. Odata intrat intr-o asemenea asociatie, trebuie sa te supui regulilor ei. Problema apare insa in momentul in care unele culte sint indiferente fata de implicarea preotilor (sau a enoriasilor) in viata politica si administrativa a statului. Extremistii secularismului spun ca nu este normal ca un preot sa poata fi, in acelasi timp, consilier local sau judetean, primar, prefect sau parlamentar. Consider ca aceasta viziune este gresita. Atit teoria liberala, cit si cea democratica sustin principiul dreptului oricarui cetatean al unui stat de a alege si de a fi ales pentru orice functie politica si administrativa in tara sa. Mai mult, principiul este insotit (explicit sau implicit) de o clauza anti-discriminare, care spune ca aplicatia sa este valabila indiferent de sex, religie, nivel de educatie, etnie, ocupatie, si asa mai departe. Daca un stat refuza participarea preotilor la viata publica atunci statul respectiv nu se face vinovat doar de discriminare (pe criterii religioase si de ocupatie), ci incalca drepturile de baza ale cetatenilor: dreptul unui cetatean de a fi ales, si dreptul altor cetateni de a-l alege. Ca atare, concluzionez cu urmatoarele trei idei: (a) intr-un stat liberal-democratic mecanismele constitutionale nu pot impiedica dreptul preotilor provenind din orice cult religios de a candida la orice functie politica si administrativa in stat; (b) nu cunosc momentan alte mecanisme liberale sau democratice care ar putea incalca (override) in mod legitim dreptul cetateanului (cu job-ul de preot in cadrul unei religii) sa candideze pentru o functie in stat; (c) singura modalitate legitima de a bloca accesul unui cetatean preot la o functie politica sau administrativa este interdictia venita din interiorul institutiei religioase din care face parte. Rezultatul celor trei idei se poate traduce astfel: principiul separarii intre biserica si stat este perfect compatibil cu candidatura preotilor diverselor religii pentru functiile administrative si politice ale statului.

3) Cooperarea intre stat si biserici privind diverse tipuri de ajutor social. Este interesant ca, in privinta acestui punct, extremistii secularisti nu sint deloc recalcitranti. Dimpotriva, de multe ori i-am auzit acuzind un cult sau altul de ne-implicarea serioasa in actiuni de tip caritabil. Acuza mi se pare totusi logic inconsistenta: daca divortam complet biserica de stat, atunci biserica ar trebui sa se ocupe de spiritul omului, iar statul de treburi mult mai lumesti (precum ajutoarele financiare, etc.). Totusi, nimeni nu cred ca sustine cu seriozitate o asemenea idee. Sint convins ca o colaborare intre stat si diverse culte religioase privind ajutprul acordat indivizilor aflati in situatii de necesitate este o idee foarte buna si care merita sustinuta. Imi aduc aminte ca, prin 1991 sau 1992, au fost inundatii masive in Basarabia si Bucovina. Bunicul meu, preot in satul Cogeasca (judetul Iasi) cred ca a strins impreuna cu enoriasii sai doua camioane intregi de ajutoare (paturi, saltele, haine, materiale de constructie, mincare etc.). Am fost cu el cind a mers la Asociatia „Pro Basarabia si Bucovina” (asociatie din care, din cite imi amintesc, si statul roman facea parte in acel moment) si vedeam cum plecau spre Chisinau o multime de camioane cu ajutoare strinse de preotii din zona Moldovei de la sateni. Ideea este ca in diverse comunitati preotul are mai multa autoritate morala decit reprezentantul statului (in cazul prezentat, probabil satenii nu ar fi oferit atit de mult daca actiunea de colectare ar fi fost organizata de reprezentantii statului, priviti ca indivizi corupti), ca atare o colaborare intre biserica si stat poate avea rezultate benefice. In consecinta, sint convins ca principiul separarii intre biserica si stat este perfect compatibil cu o cit mai strinsa colaborare intre stat si cultele religioase privind asistenta sociala.

4. Duminica si sarbatorile legale. Dupa cum stim, statele occidentale (si nu numai ele) isi modeleaza saptamina activa in functie de un principiu strict religios: astfel, duminica este ziua libera (pentru ca, in ultima zi a facerii lumii, Dumnezeu s-a odihnit). De fapt, interpretarea adecvata nu este ca „omul trebuie sa se odihneasca in ziua a saptea, la fel ca Dumnezeu”. Interpretarea corecta este urmatoarea: daca in celelalte sase zile ale saptaminii omul munceste, duminica trebuie sa o dedice lui Dumnezeu [in paranteza fie spus, strict religios cerinta nu este sa nu faci treaba duminica, ci sa nu intreprinzi activitati care te indeparteaza de la preocuparea cu cele datorate Fiintei Supreme; ca atare, a sta lenes in pat toata duminica, desi nu ai facut treaba, tot pacat e 🙂 ] Revenind, in orice stat exista de asemenea sarbatori religioase recunoscute drept sarbatori nationale. Pastele si Craciunul sint exemplele care ne vin imediat in minte. Desigur, cineva poate spune ca aceste legaturi intre stat si biserica sint ramasite ale unei mentalitati retrograde, care trebuie si vor fi cu timpul inlocuite. Nu impartasesc aceasta viziune: in definitiv, de ce sarbatorile strict laice (ziua nationala, de pilda) ar fi mai importante decit cele religioase? Cine spune ca ziua nationala sau ziua internationala a muncii pot fi simboluri care creeaza o coerenta mai mare si un sentiment mai puternic in comunitate decit Craciunul, de pilda? Pe de alta parte, altcineva ar putea sublinia faptul ca sarbatorirea nationala a unor evenimente crestine ar fi discriminatorie pentru alte religii. Aceasta observatie este perfect intemeiata, si sincer sa fiu nu cred ca exista obstacole serioase in calea unui stat multicultural in privinta multiplicarii (in anumite limite date de cantitatea de munca necesara, evident) sarbatorilor nationale prin incorporarea unor sarbatori precum Hanuka, Ros Hasana sau Iom Kipur (sarbatori evreiesti), ‘Idul Fitr si ‘Idul Adha (sarbatori islamice), sau Vesakh (sarbatoare budista). In consecinta, principiul separarii intre biserica si stat este perfect compatibil cu acceptarea unor sarbatori religioase ca sarbatori nationale si cu organizarea saptaminii de munca in acord cu principiile religioase.

Desigur ca intrebarea care se naste acum este urmatoarea: daca principiul separarii intre biserica si stat este compatibil cu predarea religiei in scoli, cu participarea preotilor la viata publica (prin posibilitatea de a candida pentru diverse functii politice si administrative), cu o strinsa colaborare intre stat si cultele religioase in privinta diverselor tipuri de ajutor social, si cu acceptarea unor sarbatori religioase ca sarbatori nationale, atunci care este sfera respectivului principiu? Ce intelegem prin separarea bisericii de stat? Raspunsul este simplu: conform principiului respectiv, un stat nu trebuie sa fie condus conform prescriptiilor religioase. Acest lucru inseamna ca, de exemplu, legile si sistemul juridic nu trebuie modelate in conformitate cu sistemele morale promovate de o religie sau alta (de exemplu, nu este normal ca un stat sa implementeze legea „sharia”). De asemenea, acest lucru inseamna ca autoritatile statului nu sint responsabile in fata autoritatilor religioase (chiar daca un preot este in acelasi timp primar, sa spunem, el nu este responsabil pentru activitatile sale de primar in fata superiorilor sai pe linie religioasa). Nu in ultimul rind, principiul impune o larga toleranta religioasa: statul fiind separat de biserica, nu mai putem vorbi de stat „crestin” sau „islamic”, in consecinta in cadrul statului respectiv vor avea drept de cetate mai multe culte religioase; in plus, toate aceste culte vor fi considerate drept egale in fata statului.

[Nota. Desi sint un sustinator al principiului separarii intre biserica si stat, nu vreau sa se inteleaga de aici ca nu accept, in principiu, existenta unor argumente valabile care ar sustine diverse tipuri de teocratie. Exista in secolul XX cel putin trei exemple interesante de teocratii. Primul exemplu este Tibetul inaintea invaziei chineze: guvernele conduse de diversi Dalai Lama au fost extrem de tolerante si de obicei au respectat avant la lettre drepturile omului pe care guvernul comunist chinez – si ateu, by the way – le incalca de jumatate de secol in mod constant. Al doilea exemplu este Vaticanul – tot o teocratie si – desi bazata pe un sistem non-democratic – perfect compatibila cu libertatile cetatenesti recunoscute astazi in lumea civilizata. In sfirsit, al treilea exemplu este Marea Britanie, unde regele (regina) este in acelasi timp si seful Bisericii Anglicane; desi acest lucru este mai mult formal, totusi status quo-ul juridic este demn de luat in seama. Ceea ce am dorit sa mentionez oferind aceste exemple este ca, desi prefer un stat separat de biserica in sensul explicitat mai sus, sint deschis catre argumente care ar sustine tipuri de teocratie precum cele trei mentionate deja.]

Inchizitia pe dos

with 6 comments

Despre povestea Carolinei Petrie, asistenta medicala britanica suspendata pentru ca s-a oferit sa se roage pentru un bolnav, puteti citi in engleza aici si in romana aici.

Ideea e urmatoarea: daca esti medic sau asistent in Marea Britanie, nu ai voie sa vorbesti despre convingerile tale religioase cu pacientii. Bun, daca e vorba de prozelitism, sint de acord. Dar atunci cind un medic sau o asistenta spune, pur si simplu, unui pacient ca se va ruga pentru el – ca o expresie a umanitatii, a compasiunii, a bunului simt – si cind o asemenea persoana este data afara de la locul de munca doar pentru acest lucru, nu imi pot stapini sentimentul de greata fata de lumea in care traim, o lume falsa, impregnata de idiotenia corectitudinii politice intelese gresit si de timpenia ateilor care spun ca, vezi-draga doamne, populatia ar trebui „luminata”. Daca asta e iluminarea propagata, atunci prefer sa ma fac calugar.

In alta ordine de idei, joia viitoare se implinesc 200 de ani de la nasterea lui Charles Darwin. Eu ma incapatinez sa cred ca exista in lumea asta loc pentru toti, creationisti sau evolutionisti, darwinisti sau credinciosi. Daca taberele astea doresc neaparat sa lupte pentru ceva, mai bine si-ar uni fortele si ar lupta pentru dreptul la libera exprimare. Intrucit, de vom pierde acest drept, teama imi e ca ambele tabere vor avea de suferit.

Written by Andrei Stavilă

februarie 6, 2009 at 11:20 pm