Interactiuni

Posts Tagged ‘multiculturalism

Decizia „Crucifixul” – episodul 4. Precedentul Franta (II): “Problema musulmana”?

with 2 comments

Multi au vazut promovarea legii impotriva valului ca fiind o reactie a intregului popor francez fata de teama pierderii propriei identitati nationale, dar si fata de teama privind raspindirea Islamului in Franta. Primii doi oameni in statul francez au alimentat aceste presupuneri prin declaratiile lor. Presedintele Chirac a spus ca “decizia de a interzice simbolurile religioase ostentative in scoli e o decizie care respecta istoria noastra, traditiile noastre, valorile noastre (…) A nu actiona ar fi iresponsabil. Ar fi gresit”. La rindul sau, Primul Ministru Jean-Pierre Raffarin declara: “Anumite simboluri religioase, printre care valul islamic, devin tot mai prezente in scolile noastre. Ele incep sa capete un inteles politic (…) Unii vor sa stie cit de departe pot merge. Astazi le dam un raspuns” (sursa). Intr-adevar, Franta s-a confruntat cu mai multe valuri de imigranti: italienii la sfirsitul secolului al XIX-lea, evreii est-europeni dupa sfirsitul Primului Razboi Mondial, apoi musulmanii din Algeria, Tunisia, Maroc si Senegal in anii 1950. Jeremy Popkin, profesor de istorie a Frantei la universitatea Kentucky, declara ca “Fiecare val a fost insotit de o reactie negativa din partea populatiei franceze. Existau temeri conform carora cultura franceza se va dilua sau tara isi va pierde identitatea”. Cum in 2004 musulmanii reprezentau 8% din populatia Frantei, unii cercetatori, bazindu-se pe studiul comparativ al ratelor natalitatii musulmanilor si francezilor, au anuntat ca musulmanii vor deveni majoritari in 25 de ani, ceea ce a indus un nou val de temeri (aceeasi sursa).

Un alt element care a crescut teama populatiei franceze fata de raspindirea Islamului l-a constituit si diferenta dintre generatia batrina si cea tinara de musulmani. Spre deosebire de parintii lor, tinerii musulmani au revenit la religia islamica, de multe ori in sens fundamentalist. In multe familii musulmane franceze nu este un caz iesit de comun sa intilnesti o fiica purtind val in casa parintilor ei atei, sau cel putin progresisti din punct de vedere religios. Exhibarea simbolurilor islamice nu reflecta doar o atitudine religioasa, ci in acelasi timp reprezenta atit o afirmare a identitatii etnice, cit si o declaratie politica. La aceasta stare de fapt se adauga si situatia economica: in ultimii 20 de ani ramurile cele mai importante ale industriei si-au mutat fabricile in afara granitelor Frantei, creind o problema sociala in primul rind in mijlocul comunitatii musulmane: intrucit parintii lor nu mai aveau slujbe, a aparut o noua generatie de adolescenti slab educati, deziluzionati, lipsiti de sperante privind propriul viitor si constienti de statutul lor de “cetateni de mina a doua”. Cele doua cauze, cea spirituala (intoarcerea la Islam) si cea materiala (starea economica) a favorizat raspindirea radicalismului. Din nefericire, Franta (ca si alte tari care se confruntau cu aceasta problema, precum Belgia si Germania) nu a facut nimic pentru integrarea minoritatii musulmane. (sursa)

Ce ar fi putut sa faca autoritatile ? Francezii sint ei insisi impartiti in doua tabere: cei care sustin integrarea musulmanilor in rindul natiunii pastrind diferentele lor culturale, si cei care considera ca singura solutie este asimilarea, transformarea lor in “cetateni francezi” prin adoptarea valorilor culturii franceze. Discutiile sint aprinse chiar in cadrul familiilor. De pilda, Caroline Fontaine, jurnalista la Paris Match, desi declara ca nu este de acord cu purtarea valului in scoli, spune ca “populatia musulmana din Franta este tinara, iar noua ne este putin frica de ei. Dar in loc sa incercam sa le intelegem cultura si nevoile si frustrarile provenite din faptul ca nu sint tocmai bine primiti in Franta, noi facem o lege impotriva lor”. Mama jurnalistei insa, Laurence Fontaine, profesor universitar la Ecole des Hautes Etudes en Science Sociales din Paris, spune ca eliminarea simbolurilor religioase din scoli va ajuta imigrantii sa se integreze in societate: “E o tara diversa, dar toti sintem foarte mult francezi (sic!)… Asta e unul dintre motivele pentru care trebuie sa fuzionam” (sursa).

Kathleen Peratis, un avocat specializat pe discriminarea la locul de munca si membru in board-ul Human Rights Watch, compara politica franceza de asimilare a musulmanilor (pe care o numeste “take-it-or-leave-it”) cu aceeasi politica a aceluiasi stat privind emanciparea evreilor in 1791. Peratis scrie: “Ca urmare a promulgarii Declaratiei Drepturilor Omului, Contele de Clermont Tonnerre a lansat chemarea faimoasa conform careia toate drepturile cetateniei trebuie extinse si asupra ‘actorilor, calailor si non-catolicilor’, inclusiv asupra evreilor. Dar exista un pret. ‘Ei imi spun ca evreii au proprii lor judecatori si propriile lor legi. Eu le raspund: este vina voastra si nu ar trebui sa le permiteti asta. Trebuie sa refuzam totul evreilor ca natiune si sa le acordam totul evreilor ca indivizi. Trebuie sa le retragem sprijinul judecatorilor lor; ei vor trebui sa apeleze doar judecatorii nostri… Este respingator sa ai intr-un stat… o natiune in cadrul unei natiuni’”. Peratis continua: “De atunci inainte, dizolvarea in sinul majoritatii a fost ceruta, mai mult sau mai putin agresiv, tuturor minoritatilor religioase sau culturale. A fi ‘Francez’ inseamna a nu fi scindat: minoritatile trebuie sa isi lase in urma, sau cel putin sa-si ascunda celelalte identitati nationale si religioase. In Franta, interzicerea valului poate determina tot mai multi elevi musulmani sa mearga la scolile religioase musulmane, un rezultat diametral opus scopurilor asimilationiste franceze. Franta poate fi pornit pe drumul transformarii valului dintr-un simbol al opresiunii intr-un martiriu si loc de intilnire pentru extremisti” (sursa).

Politica asimilationista a Frantei este bineinteles legata de laicitate si ateism. In articolul „Secularism, State Policies, and Muslims in Europe: Analyzing French Exceptionalism” (“Secularism, politicile de stat si musulmanii in Europa: o analiza a exceptionalismului francez”), publicat in revista “Comparative Politics” in octombrie 2008, Ahmet Kuru observa ca in Uniunea Europeana doar Franta are politici restrictive impotriva musulmanilor. Conform autorului, motivul ar fi ca la Paris se confrunta doua viziuni seculariste opuse care doresc sa modeleze legile franceze: “institutiile seculare franceze si politicile de stat privind religia in general si islamul in particular sint produsele luptelor ideologice. In trecut aceste lupte s-au purtat intre grupurile anticlericale si fortele catolice. Astazi politicile sint modelate de luptele ideologice dintre sustinatorii viziunii dominante numite laïcité de combat (secularism militant) si cei ai viziunii opuse, numite laïcité plurielle (secularism pluralist). Secularismul militant tinteste sa excluda religia din spatiul public (…) Politicile restrictive impotriva musulmanilor ale statului francez sint parte a politicii sale in privinta religiei in general. Sustinatorii secularismului pluralist, care sint de acord cu vizibilitatea publica a religiei, au contestat agenda secularismului militant (…) Lupta dintre cele doua grupari s-a concentrat in special pe educatie” (cititi articolul gratis aici; via).

Ca politicile statului francez privind musulmanii sint bazate pe luptele ideologice ar putea fi o concluzie aprobata si de istoricul Joan Wallach Scott. In cartea sa The Politics of the Veil, Scott subliniaza la rindul ei cerinta adresata de catre statul francez musulmanilor: renuntarea la ceea ce ii face diferiti (practicarea religiei islamice) drept pas sine qua non pentru dobindirea calitatii de cetatean francez. Autoarea subliniaza ca religia in acest caz nu este privita ca un set de valori si principii pe care credinciosii le pot adapta pentru a le face potrivite vietii cotidiene, ci ca un “atribut innascut si de nedepasit”. Legatura cu rasismul devine astfel usor de facut: “In timpul controversei asupra valului, se pare ca nu a contat faptul ca mai mult de 80% dintre femeile musulmane din Franta nu poarta valul, sau ca numarul elevelor care poarta valul nu a fost niciodata mai mare de citeva sute. Ceea ce a definit dezbaterile a fost notiunea rasista a diferentelor innascute dintre cetatenii francezi de origine nord-africana si cei de origine europeana. De pilda, surorile Lévy au fost numite uneori in presa drept Alma si Lila Lévy-Omari, pentru a face astfel clara cititorilor legatura lor ancestrala (pe linia mamei) cu Africa de Nord” (sursa).

Folosind aceeasi linie argumentativa, Sarah A. Curtis, profesor asistent de istorie la San Francisco State University, scrie pentru History News Network (apartinind de George Mason University) ca decizia statului francez este de neinteles pentru publicul american de dreapta sau de stinga, obisnuit cu celebrarea multiculturalismului; mai mult, chiar administratia Bush a criticat legea respectiva (sursa). Aceeasi opinie este impartasita si de Kathleen Peratis de la The Jewish Daily Forward, care arata ca in Statele Unite te poti deroga de la anumite datorii cetatenesti facind apel la necesitatea indeplinirii “obligatiei religioase” (sursa). Curtis subliniaza ca, in mod ironic, “anumite familii musulmane practicante au ales sa-si trimita fetele la scolile private catolice, care nu sint obligate sa se supuna legii ce interzice purtarea valului”. Concluzia este evidenta: “interzicerea valului poate crea un sistem de scoli musulmane (sistem care inca nu exista), izolind astfel si mai mult elevele musulmane de societatea franceza contemporana” (sursa). Din pacate insa, consecintele au fost inca mult mai grave: unele eleve, puse in fata alegerii intre continuarea educatiei scolare si purtarea valului, au hotarit sa renunte la scoala (sursa).

In loc de concluzii, doresc sa inchid prezentarea acestui caz (o prezentare care cu siguranta nu a putut cuprinde decit o mica parte a intregii dezbateri privind legea foulard-ului) aratind cit de mare este plaja problematica pe care legea respectiva a deschis-o. Site-ul AWID (Association For Women’s Rights In Development) enumera implicatiile legii pentru tematica drepturilor omului, dupa cum urmeaza: “(a) promovarea unui proces care criminalizeaza comunitatile emigrantilor; (b) implementarea proceselor excluzioniste, cu implicatii directe privid cetatenia (bazate pe notiuni rasiste sau sexiste); (c) crearea unei legaturi automate intre anumite simboluri (aici, valul) si fundamentalismul islamic – si promovarea islamofobiei (asa cum a fost cazul dupa 9/11); si (d) interpretarea simbolurilor religioase ca afirmatii politice si religioase impotriva secularismului sau a statului secular” (sursa).

[Cititi episoadele precedente ale serialului „Decizia Crucifixul: CEDO vs. Italia” aici. Urmatorul episod va fi publicat marti, 1 Decembrie si se va numi „Precedentul Marea Britanie: lantisorul si cruciulita dauneaza grav sanatatii?„]

Reclame

Prieteniile interculturale

with 4 comments

Întâmplarea şi şansa au făcut să petrec ceva vreme peste ocean, trebuind să mă adaptez pentru o vreme la o cultură care nu era mea. Forma mea de adaptarea cea mai puternică a fost prietenia. Şi nu mă refer la amiciţiile mărunte pe care le legăm cu colegii de la cursuri sau cu colegii de apartament. Ci la o prietenie mai profundă, o formă de încredere reciprocă născută şi întreţinută în timp, care s-a legat încă de la începutul şederii mele acolo. Prietena a fost o chinezoaică. Privind retrospectiv mă întreb dacă faptul că eram amândouă din alte spaţii, eram acolo „altul” sau „celălalt”, ne-a apropiat. Pentru că în fapt nu aveam foarte multe lucruri în comun în afară de câteva cursuri. Şi aici ajung la întrebarea care mă preocupă de ceva vreme. Prieteniile interculturale se perpetuează şi se dezvoltă datorită diferenţelor culturale sau în ciuda lor? Din punctul ăsta de vedere, cum gestionăm diferenţele culturale? În cazul meu, de exemplu, chinezoaica avea o teamă constantă că „ceilalţi” ar putea auzi ce vorbim, care de multe ori erau de fapt confesiunile ei despre problemele ei sentimentale sau despre problemele ei de la şcoală etc. O teamă înnebunitoare, în sensul că oriunde eram, în autobuz, la şcoală, la cafenea, în restaurant, la cumpărături era aproape obsedată, se uita în jur (mai ales să nu fie alţi chinezi), insista să vorbim în şoaptă etc. O vreme a fost interesant şi hilar, mă distra nevoia ei teribilă de asigurare a privacy-ului discuţiilor noastre. Apoi a devenit agasant, pentru că într-un fel o „judecam” în cultura mea, ca o formă de ipocrizie sau de nevoie exacerbată de apărare a unei imagini, ceea ce mă enervează în general la oamenii de lângă mine. După încă o vreme a redevenit interesantă, fără să mai fie hilară, căci am perceput-o ca pe o specificitate culturală şi încercam să percep mecanismele din spate, uneori incredibile pentru un outsider cum eram eu.

În plus sunt aceste prietenii o formă de adaptare şi atât? În cazul meu – ieşirea din spaţiul american a adus cu sine ieşirea din prietenie. Nu ca formă radicală, nu ca schimbare bruscă, dar ca trecere lentă spre altceva. Ne mai scriem din când în când, rar, câteva rânduri uşor forţate. Iar acolo eram nedesparţite. Colegii ne porecliseră în glumă „frick and frack” pentru că eram tot timpul împreună. Cazul meu însă posibil să fie unul particular. Pentru că prietenia a fost uşor dezechilibrată, în sensul că ea era cea care avea nevoie teribilă de mine, o nevoie aproape organică, ca nevoia de psiholog sau de preot. În forma mea, desigur, şi eu aveam nevoie de ea. Dar o nevoie detaşată cumva, voalată. Aveam momente în care mă sufoca, voiam spaţiul meu şi timpul meu. Deci posibil ca acest dezechilibru să fi dus la o pierdere relativ rapidă a legăturii după ieşirea din spaţiul care ne unea. Totuşi mă întreb în alte cazuri de prietenii strânse (prietenia cu ea a fost una foarte apropiată, cu forme de confesiune, de „declaraţii” şi tot tacâmul) ieşirea din spaţiul comun diluează şi în timp „aboleşte” prietenia?

Mai mult decât atât, mă mai întreb dacă prieteniile interculturale nu sunt de cele mai multe ori între cei care nu aparţin spaţiului gazdă. Cu alte cuvinte ar fi fost mult mai greu să mă împrietenesc cu o americancă, de chinezoaică unindu-mă o similaritate artificială dată de statutul nostru de studenţi internaţionali, privind dintr-o pseudo-teorie a convergenţei.

Dacă aveţi asemenea experienţe (şi ştiu că unii aveţi) şi dacă, în plus, aveţi timp şi chef de povestit, m-ar interesa foarte tare şi alte perspective.

Written by Nico

septembrie 8, 2009 at 7:52 am

Publicat în Altele

Tagged with , ,

Clujul multicultural

with 2 comments

Mişcarea Angajament Civic (CEMO) şi portalul de internet Transindex au initiat o petitie adresata primarului Clujului. Citez mai jos inceputul acestei petitii:

„Stimate domnule primar Sorin Apostu!

La conferinţa de presă din 7 mai 2009 aţi declarat că se vor monta pe monumentele din Cluj-Napoca plăcuţe explicative trilingve – română, engleză şi franceză. La această conferinţă de presă aţi fost întrebat de reprezentanţii presei despre motivele absenţei limbii maghiare de pe plăcuţele care vor fi montate pe clădirile istorice. La această întrebare Răspunsul Dvs. a fost următorul: „când maghiara va deveni limbă de circulaţie internaţională, va apărea şi pe plăcuţe”.”

Cu vreo trei saptamini in urma, proprietara unei pensiuni din Cluj (romanca get-beget) imi vorbea despre epoca de trista amintire „Funar”: femeia era ofensata de modul in care fostul primar a inteles sa ii trateze pe clujenii de etnie maghiara. Si imi spunea cam asa: „Pai bine, domnule, noi am trait alaturi de unguri, am fost vecini, am imbatrinit impreuna. Cum am putea acum sa ne batem joc de ei?!”

Cred cu tarie ca si Romania va trebui sa-si accepte si sa-si pretuiasca multiculturalismul, asa cum o fac deja alte tari vestice. Evident ca asta nu inseamna neaparat autonomie teritoriala (desi eu nu vad nimic rau nici aici: autonomia teritoriala nu este echivalenta automat cu o alta tara). Inseamna pur si simplu a respecta si valorifica traditiile, cultura si stilul de viata ale celui diferit, dar care traieste alaturi de noi. Daca tot e vorba sa fie puse placute multilingve, atunci nu vad de ce maghiara si germana nu ar avea dreptul sa fie acolo, atita timp cit cele doua culturi minoritare au avut si au ceva de spus in istoria Clujului. Din aceste motive am semnat petitia (desi cititorii constanti ai acestui site stiu ca am o problema cu moda asta a petitiilor on-line, si ca deocamdata nu cred in eficacitatea lor).

Va invit si pe voi sa cititi si sa semnati petitia aici (multumesc lui GT pentru ca mi-a atras atentia asupra petitiei).

Written by Andrei Stavilă

mai 16, 2009 at 8:58 am

Pedeapsa cu moartea pentru schimbarea religiei

with 18 comments

Tocmai am primit pe mail de la Iulian urmatorul articol. Va rog sa il cititi. As vrea sa aud ce mai spun cei care sustin dreptul neconditionat al unei comunitati sau al unui stat de a face ce vor cu membrii lor. Si dreptul de a asupri / omori oamenii pe baza unor motive culturale sau religioase. Sper ca nu voi mai fi acuzat, ca si pina acum, ca pina ce nu vad cu ochii mei o executie precum cele de mai jos nu pot fi sigur ca e adevarat. Si sper sa nu fiu acuzat iarasi de „colonialism” daca ma declar impotriva acestor practici si daca decid sa iau atitutdine. Houston, do you read me?

Iata articolul:

„Parlamentul iranian a aprobat o lege care prevede ca musulmanii care se convertesc la alta religie sa fie spanzurati.

In septembrie, parlamentul iranian a aprobat codul penal islamic, care prevede pedeapsa cu moartea pentru orice barbat care se converteste la o alta religie si inchisoarea pe viata pentru femei. Legea a fost aprobata cu o majoritate covarsitoare: 169 voturi pentru si doar 7 impotriva, informeaza The Telegraph.

Legea aprobata nu numai ca incalca drepturile omului, dar este si in contradictie cu Constitutia iraniana, al carui articol 23 sustine ca „nicio persoana nu poate fi pedepsita pentru credintele sale”.

Dreptul la libertate religioasa este garantat de Declaratia Universala a Drepturilor Omului, de Acordul International asupra Drepturilor Civile si Politice si de Conventia Europeana asupra Drepturilor Omului.

Putini politicieni si preoti iranieni gasesc insa ca exista vreo contradictie intre Constitutia iraniana si legea ce prevede pedeapsa cu moartea pentru cei ce isi schimba religia.

David Miliband, ministrul de Externe al Marii Britanii, este unul dintre putinii politicieni straini care si-au exprimat opozitia fata de aceasta lege. Nu au existat proteste din partea comunitatii internationale: Germania, principalul partener economic al Iranului, si-a dublat in ultima perioada volumul de schimburi aconomice cu aceasta tara. ONU nu si-au exprimat o pozitie oficiala.

Expertii internationali in drepturile omului sustin ca presedintele Ahmadinejad doreste sa aduca din nou in atentia publicului problema apostatilor pentru ca problemele reale ale tarii, cele economice, sa nu fie dezbatute.

Pentru multi iranieni insa, aceasta lege este o nedreptate. Rashin Soodmand (foto), in varsta de 29 de ani, stabilita in Londra, povesteste cum tatal ei a fost spanzurat cand ea avea doar 13 ani pentru ca s-a convertit la crestinism. Acum, fratele sau a fost arestat pentru ca este crestin, chiar daca nu a fost ulterior musulman.

„L-au arestat si l-au tinut inchis o luna. Dupa aceea, l-au eliberat si am fost foarte fericiti. Credeam ca s-a terminat. Insa dupa sase luni l-au arestat din nou, si de data asta l-au pus sa aleaga: ori renunta la crestinism, ori il spanzura. Tata nu a vrut sa renunte la crestinism”, povesteste Rashin.

In iran traiesc aproximativ 10.000 de crestini, dar in afara de acestia exista alti sute de mii de persoane care au trecut de la islamism la alte religii.”

Un articol asemanator aici. Si inca unul, despre ce macel face justitia saudita, aici.

Written by Andrei Stavilă

octombrie 13, 2008 at 1:31 pm

Multiculturalism. Don’t look, if your heart is too weak!

leave a comment »

For English readers and for all those who are multiculturalists: you can find something about the torture of women and children in Islam now. Please click here. And if you want to learn how to beat your wife, here.

Pentru cititorii romani: pe blog-ul lui Manu, chaos_and_smiles posteaza urmatorul link. Sper ca nici unul, nici celalalt nu se vor supara pentru ca fac publica si pe acest blog respectiva chestiune. Metionez ca cei slabi de inima nu ar trebui sa faca click. Si eu, si Alina am ramas speachless. Sorry, dar chiar nu pot comenta. [si daca vrei sa afli cum trebuie sa iti bati nevasta, aici]

Written by Andrei Stavilă

martie 1, 2008 at 10:02 pm

Kosovo and the Romanian Foreign Policy

with 4 comments

(Romanian Translation: Kosovo si Politica Externa a Romaniei)

1031.jpg

This picture is taken from here. I propose you to see that man as being the USA, who is pissing in / on the International Jurisprudence’s car…

Romanian politicians did yesterday another stupid thing (no news, indeed). The Romanian President, Traian Basescu, and the Romanian Parliament jointly declared that Romania will NEVER recognize Kosovo as an independent state. Oh, really? And after 200 years, say, when every state will recognize Kosovo, and probably Kosovo will enter the European Union, what will Romania do then?

The problem with Kosovo is not that simple. We have to take into account at least three variables:

1) the right of this region, with some 90 % Albanian ethnics, to independence and self-government

2) the international jurisprudence contained in the UN Chart, the Helsinki Treaty, the UN’s 1244 Resolution, and many other treatises, according to which in Europe national frontiers cannot be changed, unless both sides (the specific country and the region that seeks independence) agree with this secession

3) the future of the European Union

In what concerns (1) I don’t have much to say. Indeed, I think Kosovo has the right to self-government. The same thing holds for Nagorno-Karabah, Transnistria, Abhazia and South-Osetia, even for HARGHITA AND COVASNA. The reason for this is the following. At least in what concerns the future of Europe (so this is an answer to point 3), I DO believe that the only borders European Union will know in the future will be cultural, and not national-defined. Moreover, in the EU, administratively speaking, the future belongs to regionsnot to countries! So probably in the future we will talk about administrative regions like Moldavia, Transilvania, Harghita-Covasna, Kosovo, etc. – AND about the Romanian Culture (which is not reduced to Romanian regions!), the Serbian culture, the Albanese culture, AND about only one citizenship: the European citizenship. So I would really like to see my fellow Romanians kicking the “nationalist” bucket. But this is a very weak hope, to be sure. Romanians are generally proud to be nationalists – and sometimes stupid.

In what concerns (2), this time I have to say that USA, France, Germany, Italy, Turkey and all the other countries that are so readily to recognize the new independent state Kosovo make me really sick. So for them, international jurisprudence is SHIT. And they SPIT on this shit any time they wish. Especially the Americans showed us yesterday that they don’t give a damn on international laws – anyway, they are the ones who make international laws, so they can violate them every-single-hour of every-single-bloody-day, right? I think that the UN countries should have discussed first the international laws, their existence, the possibility and the desirability of changing them – and only then they would have been right to accept the independence of Kosovo. But the way they behaved yesterday showed that the domain of international jurisprudence is something like no man’s land – or even worse: the “Wild West”, where the most powerful do whatever he wants…

Liberalism versus communitarianism: the individual and his cultural group

leave a comment »

As far as I can see, in what concerns the relation between an individual and his cultural group, communitarians could endorse one of the following two claims:

(1) The group is ontologically, but not politically, prior to the individual. As a consequence, the interests of the group should be protected, but when these interests conflict with those of the individual members, individual interests (and rights) must always trump group interests (and rights)

(2) The group is both ontologically and politically prior to the individual. As a consequence, the interests of the group should be protected, and when these interests conflict with those of the individual members, group interests (and rights) must always trump individual interests (and rights)

If (1), then there is no conflict between liberalism and communitarianism. Even if some liberals deny that the group is ontologically prior to the individual, the problem is not that important. All that liberals want is to sanction the view that the individual is politically prior to his cultural group. In other words, (a) the group should be protected just because this protection increases the freedom and welfare of group’s individual members; (b) whenever there is a conflict between the group and (some of) its individual members, the interests of the individual members is prior. Bluntly put, I consider that this view is endorsed by liberal communitarians like Charles Taylor, Will Kymlicka and Joseph Raz. But this shows that there is no conflict between communitarianism and liberalism.

If (2), then the conflict is genuine: if group’s interests must always trump individual interests, then the group (in fact, its leaders, right?) has the right of life and death over its individual members. The “traditions” of the group (and the power of its leaders, right?) must always be defended, even at the expense of the individual members’ welfare and freedom. I do not know any communitarian theorist who would explicitly endorse this view, although Michael Sandel and Michael Walzer can be read as supporting a “soft” version of this idea.

In short: if (1), there is no conflict between liberalism and communitarianism in what concerns the relation between the individual and its cultural group. If (2), then this latter theory (if not simply wrong) cannot be sincerely endorsed by any mentally healthy person. So it seems that liberalism wins the case again.

Written by Andrei Stavilă

ianuarie 13, 2008 at 3:18 pm