Interactiuni

Posts Tagged ‘muzica

Revelion 2011. ‘Italian style’

with 4 comments

Desi natura mea relativ anti-sociala nu se impaca prea bine cu adunarile populare, in ajunul anului nou i-am acordat spiritului gregar partea cuvenita si am iesit sa sarbatoresc venirea lui 2011 in strada. Spre deosebire de anii trecuti, primaria orasului Florenta a oferit ceva circ gratis (ca pinea/berea se dadeau pe bani, 3 euro doua degete de vin fiert) si sarantocilor care nu isi permiteau sa platesca 30 de euro (suma minima) doar pentru intrarea intr-un club sau o discoteca. In fiecare piata mai mare a orasului au fost organizate concerte de muzica pe toate gusturile: rock si pop intr-o piata aproape de Santa Maria Novella, jazz in Piazza della Repubblica, muzica clasica in Piazza Signoria, si asa mai departe.

Dupa ce ne-am cam saturat de rock italian si lalaieli tipice a la San Remo, am luat inteleapta decizie sa ne indreptam spre locul destinat jazz-ului, unde am descoperit trupa Funkoff,al carei fan am devenit imediat. Puteti asculta ceva fain aici.

Totul a fost perfect pina pe la doua noaptea, cind s-au terminat concertele. Asta daca, desigur, lasam deoparte eternele pocnitori si alte ustensile high-tech care, bag seama, produc zgomote din ce in ce mai puternice pe an ce trece. Indepartindu-ne de scena, atit in Piazza della Republica cit si in celelalte piete am fost nevoiti sa calcam pe un covor gros de sticle de sampanie, vin si bere sparte intentionat de vajnicii cheflii ai anului nou. Se pare ca asemenea ‘covoare’, precum si mersul fachiresc pe ele sint o ‘traditie’ italiana. Un amic nativ ne-a povestit ca dezastrul de pe strazile din Florenta (un oras care, la acea ora, arata mai ceva ca Hiroshima dupa Enola Gay) nu se putea compara nici pe departe cu intimplarile din alte orase italiene – Napoli, de pilda. Pentru ca in orasul binecunoscutei mafii, prezentza intr-una din pietzele mari in noaptea de ajun se poate termina direct la spital: italienii, chiar si cei bogati, frumos imbracati in frac si petrecareti in hotelurile luxoase ale urbei, se distreaza enorm aruncind cu sticle, fructe, farfurii si prajituri in capetele trecatorilor nefericiti. In Italia de anul nou nu trebuie deci sa ai doar o talpa groasa la papuc, precum obrazul italienilor – ci ai mare nevoie si de un cap tare.

Daca pina acum inca mai aveam dubii, considerind italienii un popor doar cu putin mai civilizat decit romanii, acum m-am lamurit perfect: o fi fost Imperiul Roman un promotor al civilizatiei si culturii; o fi fost orasele italiene in timpul renasterii adevarate ideal-tipuri, modele mereu actuale ale auto-guvernarii republicane/populare. Insa italienii de astazi nu au nici o legatura cu mult mai celebrii lor inaintasi. Sint un popor cu nimic mai bun decit romanii: mirlania, mizeria, nesimtirea sint aceleasi. Doar ca italienii au avut mai mult noroc: au primit o mostenire pe care nu o meritau.

Tuturor autorilor si cititorilor acestui blog, un an nou mai bun decit toti anii de pina acum, si sa ne auzim/citim/revedem cu bine!

Written by Andrei Stavilă

Ianuarie 3, 2011 at 10:18 pm

Foltin – music for „dry, nervous fingers”

leave a comment »

Post matinal din fraze scurte. we have a dream situation. Putin mai multe despre Balcani nu ar strica blogului. Gandurile de dimineata se duc inspre Macedonia. Foltin si muzica. Precum cu Johnny Weir intr-un fel, e o problema cu „fitting in”. Muzica lor e greu de clasificat. the tip of the tongue. Excentrici? Un raspuns, in Osservatorio balcani e caucaso.

What we say is that we do pseudo-emigrant cabaret or that we play music for „dry, nervous fingers”

donkey hot

Written by Caprescu

Martie 17, 2010 at 6:16 am

Publicat în Altele

Tagged with , , ,

Cum am inteles ca am imbatrinit (ro)

with 3 comments

E putin patetica, si oricum falsa pretentia ca incepi sa imbatrinesti din momentul in care incepi sa ai amintiri. Totusi exista o legatura intima intre imbatrinire si discurs, relatie vizibila in dialogul cu celalalt. In fiecare convorbire amicala cu o persoana pe care nu am vazut-o de ceva timp, apare cel putin o tema centrala, un subiect la care ajungi de oriunde ai incepe, intrucit atingerea lui pare – si este – irezistibila. Probabil ca prima tema, una apartinind in exclusivitate copilariei, se refera la jucarii. Te intilnesti cu ceilalti pusti de virsta ta si, orice noutati importante ai avea de povestit, pina la urma discutia se centreaza, evident, in jurul noilor jucarii achizitionate (sau poate, mai nou, asupra ultimei variante de “Need for Speed” primite pe DVD de la unchiul Geo). Urmeaza, intr-o ordine evident aproximativa, schimbul de timbre si cartonase cu jucatori de fotbal (sa nu va inchipuiti ca nu va ghicesc, in spatele monitoarelor, rinjetul cu subinteles: “se vede ca asta e deja batrin, demodat de-a binelea…”). Apoi, o cezura clara: nici o discutie nu e mai importanta decit cea despre, normal, fete! E lesne de inchipuit ca un asemenea dialog se intinde pe mai multe categorii de virsta, dar fiecare faza are elementele ei definitorii. Acum, la pubertate, chestiunile asa-zis “romantice” (in sensul pur americanesc si prost al termenului) abunda. Cum nu vreau sa devin plictisitor, trec la urmatoarea tema discursiva, undeva in jurul virstei majoratului, cind incepi sa il intrebi pe omul nevazut de ceva timp spre ce se indreapta, ce facultate are de gind sa urmeze, daca nu cumva vrea s-o taie in America, si asa mai departe.

De aici incepind, subiectele vin de la sine si sint usor de intuit. Undeva pe la 25 de ani, cind te intilnesti cu un vechi prieten il intrebi pe unde a umblat, ce burse mai vineaza [si sa nu uitam eterna discutie privind – ati observat schimbarea?! – “femeile” (care deja nu mai sint “gagici”)]. Pe la 30-40 de ani esti interesat sa-l intrebi pe prietenul tau, acelasi pe care iarasi nu l-ai mai vazut de mult timp, ce job bun are, daca nu s-a gindit sa investeasca la bursa, unde isi face de regula concediul “all inclusive” si, dupa citeva beri, facindu-i cu ochiul, te poti oare abtine sa-l intrebi daca si-a inselat sau nu nevasta? Cam pe la 50 de ani subiectul principal il constituie (daca ai noroc sa-l intilnesti iarasi, dupa multi ani) cum sta cu sanatatea, si mai ales in ce masura Viagra poate fi luata in acelasi timp cu Prostamolul. Dupa 65, undeva pe bancile sahistilor din parc (moldoveanul din mine prefera Copoul), se instaleaza probabil ultimele doua mari naratiuni: “ce prostii a mai facut nepotul meu”, si mai ales “da’ ala mai traieste?”.

Intr-adevar, cred ca pot spune fara teama: “Zi-mi ce discuti cu prietenul tau pe care nu l-ai mai vazut de mult timp, si am sa-ti spun ce virsta ai”.

Sau cel putin credeam ca pot. Pentru mine, primul semn al imbatrinirii a venit din cu totul alta parte, si atit de neasteptat, incit deocamdata socul nu mi-a trecut. Pur si simplu, am observat ca am imbatrinit… intr-un club! Zilele trecute a vrut Alina neaparat sa mergem intr-un foarte popular club “studentesc” din Budapesta – cred ca “West Balkan”, daca nu ma insel. N-am avut obiectii, oricum ma saturasem, vorba lui Stefan, sa cogitez daca e sau nu etic sa ma dau la o parte din fata tramvaiului care vine spre mine – filosofii stiu de ce 🙂 Asa ca am mers, si initial totul mi se parea normal, desi fumul gros nu prea-mi facea bine, mai ales ca nu m-am lasat de fumat de (prea) mult timp. Si atunci, pe neasteptate, am inteles ca sint batrin, pentru ca nu mai era un “noi, toti” acolo: eram eu si erau ei, “astia tineri”, care ore intregi dansau pe o muzica numita de ei “clubbing” si total de neinteles (sa spun “timpita”?) pentru mine. Faptul nu e atit de lipsit de importanta pe cit pare. Din cite stiu nu am fost niciodata exclusivist, asa ca pina acum puteam foarte bine sa dau din cap pe “One”, sa topai pe “Light my fire”, dar si sa dau din – pardon – pe Lambada. Acum insa exista o diferenta remarcabila, erau ei, foarte multi si foarte tineri, dansind pe o muzica pe care nu o intelegeam, si eram eu, socat ca ii percep ca pe “ei”, socat ca ma simt, pentru prima data, mai in virsta decit ei, socat ca imi era atit de dor sa dau din cap si sa ma zbengui cu Alin si Marian pe “Prodigy”.

Si ca tacimul sa fie complet, un “latino lover” vine direct la Alina si o ia de git, parca nici n-ar fi vazut ca stateam linga ea. Iarasi, nu imi amintesc ca printre “rockerii mei” din “tinerete” sa fi existat chiar atita nesimtire. Tocmai se pregatea o bataie buna, dar latino loverul a lasat-o balta, probabil de teama ca eu, ungur in ochii lui, imi voi chema co-nationalii la lupta… Si credeti ca s-a terminat totul aici? Nici nu-mi trece bine socul, ca vine un baiat la mine, cu bun simt si foarte dragut, care imi tot explica ceva in ungureste. Nu-l inteleg neam, dar el continua cu insufletire. Sinziana, asezata linga mine si Alina, intrucit o mai rupe nitel pe maghiara, imi traduce aproximativ: “Uite, stiu ca nu esti gay, nici o problema, dar eu sint si voiam sa iti spun ca imi place foarte mult de tine”. Apoi, eu inca incremenit fiind, imi aplica doua ventuze pe obraji si pleaca in legea lui…

Acum, sa nu fiu inteles gresit. Nu am nimic nici cu latino lover-ii plini de bani care au plecat sa colinde lumea cu finantele lu’ tata, si nici cu homosexualii (mai ales ca CEU m-a indoctrinat bine in ceea ce priveste problemele legate de gender). Atita doar, ca „pe vremea mea” era altfel. Nu mai bine, nu mai rau, ci altfel. Iar acum e diferit. Nu ma mai regasesc in tinerii din cluburi, nici in muzica ascultata de ei, nici in practicile lor, nici in stilurile directe de abordare. E o intreaga diferenta culturala aici, atita doar ca simt aceasta diferenta si esential legata de virsta. Eu sint acum “babacul” de care rideam alta data…

Mai important e ca simt imbatrinirea asta ca pe o frustrare. As vrea sa nu mai stau atita in casa, as vrea sa ies mai mult, sa las dracu’ invatatul asta care oricum banuiesc ca nu imi va asigura nici un job decent. Macar acum, cit nu am schimbat inca prefixul (mai am un an!). Dar nu pot. Poate nu am curaj, sau poate ca nu este o decizie care sa imi apartina in totalitate. Tocmai eu, liberalul convins, trebuie sa accept ca nu intotdeauna o “free choice” este neaparat libera. Asta nu e neaparat o contradictie. La fel cum in logica modala una e ca propozitia p sa fie necesara (□ p) si cu totul altceva sa fie necesar necesara (□ □ p), la fel banuiesc ca una e ca o alegere sa fie libera, si cu totul alta ca aceasta alegere libera sa fie libera – rog pe toti prietenii mei logicieni sa isi stapineasca hohotele 🙂

Asa ca merg inainte, in virtutea inertiei… Si sa nu uit: stiti cumva, sint compatibile Viagra si Prostamolul?

Written by Andrei Stavilă

Noiembrie 9, 2007 at 8:52 pm

Publicat în Gânduri

Tagged with , ,