Interactiuni

Posts Tagged ‘political art

Vagina Monologues

with 13 comments

Am fost si eu la “Vagina Monologues” dar nu pentru ca “I was worried about vaginas” (cum autoarea Eve Ensler se destainuie chiar de la inceput), ci pentru ca citisem in mai multe ziare cum ca ar fi cea mai diseminata si mai “effective” opera de arta politica contemporana (4000 de reprezentatii in 1500 de locuri de pe glob). Se pare ca autoarea acestei piese de teatru a performat pentru prima data de una singura (ca un one-woman show monologue) intreaga piesa intr-un subsol din cafeneaua SoHo (New York) in 1996. De atunci piesa s-a raspandit in intreaga lume si s-a jucat mai peste tot (de la campusurile universitatilor pana la institutiile catolice si cazinouri). Asa s-a nascut o miscare destul de cunoscuta –V Day (Miscarea pentru incetarea violentei asupra femeilor). Ensler povesteste cum dupa mai multe reprezentatii, femeile din public stateau la coada in fata usei cabinei ei pentru a se confesa cum au fost violate de catre straini sau de catre proprii lor soti sau parteneri; cum vaginul lor este “ceva” asupra caruia ele nu au nici un drept etc. Cred ca “Vagina Monologues” a inceput de la o mare “ingrijorare”: “I was worried about vaginas. I was worried about what we think about vaginas and even more worried that we don’t think about them…So I decided to talk to women about their vaginas, to do vagina interviews, which became vagina monologue. I talked with over two hundred women. I talked to old women, young women, married women, single women, lesbians, college professors, actors, corporate professionals, sex workers, African American women, Hispanic women, Native American Women, Caucasian women, Jewish women. At first women were reluctant to talk. They were a little shy. But once they got going, you couldn’t stop them”.

Ensler a declarat ca inainte ca piesa sa atinga popularitatea “nu se putea pronunta cuvantul vagin la televizor” si ca mai mult de atat “femeilor in general le era rusine sa vorbeasca despre vaginul lor, de parca ar fi fost ceva murdar si interzis …femeile nu au putere si nici drepturi asupra vaginului lor”. Drept sa spun nu stiu daca intr-adevar a fost interzis sa pronunti cuvantul “vagin” la televizor (pentru ca imi amintesc cel putin cateva ocazii in care era si cuvantul asta prin peisaj pe cateva canale importante gen BBC, Rai Uno etc). Daca se pronunta (sau nu) la televizor cuvantul “vagin” (si daca nu se pronunta de ce nu se pronunta etc) ma intereseaza mai putin (spre deloc). Ceea ce mi se pare remarcabil despre “Vagina Monologues” este impactul extraordinar pe care l-a avut (il are) in a trage semnale de alarma asupra violentei sexuale (care in unele zone precum Republica Democrata Congo a atins cote infricosatoare) asupra femeilor si copiilor. Cateva monolguri (Say It, My Vagina was my Village, A Teenage Girl’s Guide to Surviving Sex Slavery) spun povestea femeilor abuzate de catre soldati sarbi, congolezi sau japonezi pe “vreme de razboi sau pace”.  O poveste amara care le-a transformat in ruine. Faptul ca povestea lor este spusa in 1500 de locuri de pe planeta asta ii face pe spectatori sa “vada” cu ochii mintii pentru prima data “cat te cruda violenta sexuala poate sa fie!” …si sunt milioane de oameni care au ocazia sa mearga la “Vagina Monologues”! Normal ca am auzit/citit in presa despre atrocitatile comise asupra femeilor din Bosnia si despre asa-zisul “lagar al sexului” in care au fost fortate sa intre! Fireste ca mi-am spus ca “este groaznic!” dar participand la acest performance am “vazut” cu ochii mintii “cat de groaznic a fost de fapt!!!!!” (femei bosniace violate cu patul pustii!) Datorita campaniei V-Day s-au strans 70 mil de dolari pentru a ajuta victimele abuzului sexual sa aiba parte de tratament psihologic post traumatic, sa aiba un acoperis deasupra capului etc.  Asta ca sa nu mai spuna nimeni ca arta nu are nici o putere sa schimbe ceva. Asta ca sa nu mai spuna nimeni ca “puterea artei sta tocmai in faptul ca este total autonoma”- “Arta pentru arta”.

Au fost insa si parti in “Vagina Monologues” care (cel putin mie) mi s-au parut total deplasate (mai mult, mi s-a parut ca duc in derizoriu povestea si scopul piesei).  Enumar aici doar monologul “My Angry Vagina” (in care o femeie protesteaza: impotriva chilotilor tanga care “chinuie vaginul” numai ca sa faca placere “inamicului barbat” si propune ca femeile sa poarte doar chiloti din bumbac comozi; protesteaza impotriva lotiunilor si gelurilor intime cu miros de trandafir si levantica etc) si monologul “The Flood” (despre “drama” unei femei care este pusa de sot sa se epileze inghinal).  Mai sunt si alte “drame” de aceeasi factura presarate pe ici pe colo dar deja m-am intins prea mult. Mai mentionez doar in treacat ca de cam multe ori am avut impresia ca unele monologuri portretizeaza negativ relatiile sexuale dintre femei si barbati (un puternic anti-barbat bias). Daca tot iti propui sa “increase awareness” nu inlocuiesti o stereotipie cu alta. Inclin sa ii dau dreptate scriitoarei feministe Betty Dodson (autoare a catorva carti despre sexualitatea feminina) care gasea piesa “a blast of hatred at men and heteroxexuality”. Diferenta este ca, din punctual meu de vedere, nu toate monologurile din piesa conduc spre o astfel de concluzie radicala. Dupa cum am spus la inceput “I am not worried about vaginas” (in sensul in care unele dintre monologuri lasa sa se inteleaga), ci grija mea se refera la partea “cu adevarat importanta” si care conteaza intr-adevar, violenta sexuala si abuzul femeilor din unele zone ale lumii. In monologul “My Angry Vagina” se declama cu forta cum vaginul este “maltratat” de catre tampoane si examene ginecologice. Nu vad rostul acestei “plangeri” in economia piesei. Femeile din unele tari din Africa s-ar bucura sa aiba parte de asemenea “tratamente” in locul clitoridermiei sau a altor mutilari genitale. Pai in cazul acesta imi vine si mie sa-i urlu in fata “your vagina is not angry lady” in comparatie cu  cea a femeilor mutilate din Congo sau Camerun!

Sa trecem in incheiere la capitolul “rumors” despre “Vagina Monologues”: am auzit ca in Ucraina s-a jucat intr-un casino si biletul de intrare a costat nici mai mult, nici mai putin de 80 de dolari. Poate ca banii respectivi au intrat in conturile V-Day (asta nu era precizat in “zvon”). Mi s-a parut oarecum ciudat pentru ca de obicei banii s-au adunat din donatii si mai putin de pe pretul biletelor. In Budapesta s-a jucat gratis. La iesire era o urna in care oamenii (profesori si studenti) donau cat le permitea buzunarul.

Written by arankas

martie 30, 2010 at 11:37 pm