Interactiuni

Posts Tagged ‘prietenie

Prieteniile interculturale

with 4 comments

Întâmplarea şi şansa au făcut să petrec ceva vreme peste ocean, trebuind să mă adaptez pentru o vreme la o cultură care nu era mea. Forma mea de adaptarea cea mai puternică a fost prietenia. Şi nu mă refer la amiciţiile mărunte pe care le legăm cu colegii de la cursuri sau cu colegii de apartament. Ci la o prietenie mai profundă, o formă de încredere reciprocă născută şi întreţinută în timp, care s-a legat încă de la începutul şederii mele acolo. Prietena a fost o chinezoaică. Privind retrospectiv mă întreb dacă faptul că eram amândouă din alte spaţii, eram acolo „altul” sau „celălalt”, ne-a apropiat. Pentru că în fapt nu aveam foarte multe lucruri în comun în afară de câteva cursuri. Şi aici ajung la întrebarea care mă preocupă de ceva vreme. Prieteniile interculturale se perpetuează şi se dezvoltă datorită diferenţelor culturale sau în ciuda lor? Din punctul ăsta de vedere, cum gestionăm diferenţele culturale? În cazul meu, de exemplu, chinezoaica avea o teamă constantă că „ceilalţi” ar putea auzi ce vorbim, care de multe ori erau de fapt confesiunile ei despre problemele ei sentimentale sau despre problemele ei de la şcoală etc. O teamă înnebunitoare, în sensul că oriunde eram, în autobuz, la şcoală, la cafenea, în restaurant, la cumpărături era aproape obsedată, se uita în jur (mai ales să nu fie alţi chinezi), insista să vorbim în şoaptă etc. O vreme a fost interesant şi hilar, mă distra nevoia ei teribilă de asigurare a privacy-ului discuţiilor noastre. Apoi a devenit agasant, pentru că într-un fel o „judecam” în cultura mea, ca o formă de ipocrizie sau de nevoie exacerbată de apărare a unei imagini, ceea ce mă enervează în general la oamenii de lângă mine. După încă o vreme a redevenit interesantă, fără să mai fie hilară, căci am perceput-o ca pe o specificitate culturală şi încercam să percep mecanismele din spate, uneori incredibile pentru un outsider cum eram eu.

În plus sunt aceste prietenii o formă de adaptare şi atât? În cazul meu – ieşirea din spaţiul american a adus cu sine ieşirea din prietenie. Nu ca formă radicală, nu ca schimbare bruscă, dar ca trecere lentă spre altceva. Ne mai scriem din când în când, rar, câteva rânduri uşor forţate. Iar acolo eram nedesparţite. Colegii ne porecliseră în glumă „frick and frack” pentru că eram tot timpul împreună. Cazul meu însă posibil să fie unul particular. Pentru că prietenia a fost uşor dezechilibrată, în sensul că ea era cea care avea nevoie teribilă de mine, o nevoie aproape organică, ca nevoia de psiholog sau de preot. În forma mea, desigur, şi eu aveam nevoie de ea. Dar o nevoie detaşată cumva, voalată. Aveam momente în care mă sufoca, voiam spaţiul meu şi timpul meu. Deci posibil ca acest dezechilibru să fi dus la o pierdere relativ rapidă a legăturii după ieşirea din spaţiul care ne unea. Totuşi mă întreb în alte cazuri de prietenii strânse (prietenia cu ea a fost una foarte apropiată, cu forme de confesiune, de „declaraţii” şi tot tacâmul) ieşirea din spaţiul comun diluează şi în timp „aboleşte” prietenia?

Mai mult decât atât, mă mai întreb dacă prieteniile interculturale nu sunt de cele mai multe ori între cei care nu aparţin spaţiului gazdă. Cu alte cuvinte ar fi fost mult mai greu să mă împrietenesc cu o americancă, de chinezoaică unindu-mă o similaritate artificială dată de statutul nostru de studenţi internaţionali, privind dintr-o pseudo-teorie a convergenţei.

Dacă aveţi asemenea experienţe (şi ştiu că unii aveţi) şi dacă, în plus, aveţi timp şi chef de povestit, m-ar interesa foarte tare şi alte perspective.

Written by Nico

septembrie 8, 2009 at 7:52 am

Publicat în Altele

Tagged with , ,

Prieteni, prietene

leave a comment »

Citi prieteni aveti? Si de ce prietenia intre fete e altfel decit cea intre barbati (am intrebat-o pe Alina de citeva ori, dar nu m-am lamurit)? Alin Fumurescu scrie ceva despre asta aici.

Mama, ce visez o dezbatere inflacarata aici, asa cum au fost altele 🙂

Written by Andrei Stavilă

octombrie 19, 2008 at 10:41 pm

Publicat în Gânduri

Tagged with , , ,

La multi ani, Alin!

with 4 comments

0792perioadaliceuluifaradataalin-si-andrei-cantand.jpg dsc02350.jpg

Am invatat impreuna cum sa mizgalim linii pe hirtie: intii drepte, apoi culcate, si pe urma oblice. Au urmat bastonasele, prima litera a alfabetului, primirea cravatei rosii de pionier la Cetatea Neamtului, intrarea in clasa a cincea la „Negruzzi”. Pe urma cartile citite si discutate (parca „Sera” de Brian Aldiss a fost printre primele, nu?). Liceul, cu primii doi ani in care am fost „cumintii” clasei, pentru ca mai apoi sa ne dezvirgineze „Garofita” si „Zoiosu'”… Si muntii pe care i-am urcat impreuna (in Apuseni mi-a placut cel mai mult!). Si olimpiada la romana dintr-a unspea cind l-am chemat la o sedinta de spiritism pe Eminescu, de ne-au scazut astia nota la purtare mai rau decit batausilor liceului, si apoi – cum as putea sa-l uit? – „Saprosan”-ul, prima revista din Romania editata in intregime de liceeni, si necontrolata de directiunea liceului (la care Marian a avut o contributie extraordinara)… Am intrat apoi la facultate, ne-am exersat amindoi nervii cu jeanpierre, le-am explicat noaptea politistilor la Constanta ca plaja nu este totusi granita si noi nu am fugit in Turcia, ne-am baut bursele pe o luna intr-o noapte intreaga in care am colindat, programatic, toate barurile din Copou. Am pierdut oameni dragi: pe profa de filosofie Rodica Vosniuc, la mormintul careia ne intilneam o vreme in fiecare luna sa bem o sticla de vin. Pe dirigul nostru, proful de romana Gheorghe Antoce, care intotdeauna ne scapa din bucluc si care s-a stins rapid in urma unui cancer pe creier. A murit bunicul lui. A murit si bunicul meu. A murit Catalin Bicu.

042sfirsitulclaselorprimare-22061989.jpg 094m-tiifagarasvfmoldoveanu11082000.jpg 0838ziuameaacasa25111997.jpg

De patru ani a plecat din Iasi. La citeva luni l-a urmat si Raluca, si un timp m-am simtit despartit de mine insumi. Apoi mi-am impus sa accept situatia, faptul ca asta e lumea in care traim, o lume care ne arunca pe toti in cele patru zari. Il vad rar de atunci, cam de doua ori pe ani. Ceva din mine s-a dus la Bucuresti cu el – si totusi, intr-un mod ciudat, ma simt implinit. Iti multumesc, Alin, pentru ca ca am crescut impreuna, pentru ca mi-ai fost prieten o viata intreaga, pentru ca pentru mine definitia prieteniei se leaga de numele tau. Si chiar daca te vad asa de rar, chiar daca vorbim rar pentru ca tu nu prea ai chef de telefoane si mailuri lungi, chiar daca nu vei citi acest post pentru ca din principiu nu citesti bloguri, eu tot vreau sa iti urez, din toata inima, „La multi ani!” si la inca de 30 de ori 30!

Written by Andrei Stavilă

februarie 21, 2008 at 8:41 pm