Interactiuni

Posts Tagged ‘razboi

The Secret Life of Words

with one comment

De mult nu m-a mai impresionat un film aşa cum a făcut-o The Secret Life of Words (un rezumat al filmului găsiţi aici – dar atentie, spoiler!, si trailer-ul aici), pe care l-am văzut de curând, deşi a fost lansat în 2005. Sunt încă o dată încântată de un film cu buget redus care are ceva de spus şi care nu are nevoie de efecte speciale şi de decoruri extravagante ca să o facă.

Un film despre uitare, despre un război despre care întotdeauna crezi că se întâmplă în altă parte. Un film despre monstruozităţile războiului din fosta Yugoslavie, care vorbeşte, fără scene sângeroase şi fără soldaţi umblând cu capetele retezate, despre cum putem pierde tot ce e mai omenesc în noi, despre moarte (nu numai ca anihilare fizică), despre uitare şi despre funcţia de catharsis a cuvintelor, într-o lume de tăcere şi de ruşine. Ruşinea supravieţuitorului. A celui care ar trebui să vorbească despre ororile cărora le-a supravieţuit şi s-ar putea să nu poată să o facă niciodată. Din film: „Before the holocaust, Adolf Hitler called all of his collaborators together and in order to convince them that he could get away with his plan he asked them who remembers the extermination of the Armenians? That’s what he said. Thirty years later nobody remembered the million Armenians exterminated in the cruelest possible way.” Istoria se scrie prin tăcerea şi ruşinea supravieţuitorilor.

Actorii principali sunt doi dintre favoriţii mei (Tim Robbins şi Sarah Polley) şi fac, cred, două roluri mari, două roluri grele. Încă o dovadă, dacă mai aveam nevoie de una, despre arbitrariul atribuirii Oscarurilor (filmul nu a fost nominalizat nici măcar la un Oscar, deşi ar fi meritat cel puţin vreo 4 nominalizări, în opinia mea)

Written by Nico

aprilie 24, 2009 at 11:09 pm

Publicat în Ce-i frumos si mie-mi place

Tagged with , ,

Fara ipocrizie, despre salariile preotilor

with 16 comments

Bunicul bunicului meu (Gheorghe Ursache) a fost preot. Nu a fost niciodata bogat: in vremurile lui cele mai bune, avea 10 hectare de teren, o pereche de boi si o casa. Cind au trecut rusii frontul si au facut ravagii in Moldova i-au luat preotului Gheorghe tot ce avea. Inclusiv hainele preotesti, plus izmenele: l-au lasat in chiloti si, octogenar cum era, l-au aruncat intr-un sant plin cu noroi. Daca nu l-ar fi scos citiva oameni care il respectau, probabil ar fi putrezit acolo. Oricum, a murit la 92 de ani, sarac lipit: doar cu hainele de pe el.

Bunicul meu (Stavila Constantin) a murit la fel de “bogat”. Dupa 90 de ani de viata si 70 de ani de preotie, a lasat in urma lui trei lucruri: vesmintele preotesti cu care a fost hirotonisit in anii ’40, o cruce pe care o folosea la Liturghie (probabil primita tot atunci) si o Evanghelie – cadou de la un fost enorias, achizitionata cu citiva ani inainte sa moara. Cind si-a simtit sfirsitul aproape, bunicul meu ne-a rugat sa nu-l ingropam conform traditiei, cu hainele preotesti, ci doar cu vechiul anteriu (sutana), cîrpit in multe locuri si decolorat. A spus ca e pacat sa putrezeasca vesmintele odata cu el, mai bine sa le daruim unui preot tinar si sarac.

M-a durut inima, atunci, sa ii spun ca asemenea categorie nu mai exista, iar daca as incerca sa dau vesmintele decolorate, vechi de 60 de ani unui preot relativ sarac, as primi aceleasi injurii pe care le-am primit din partea unui cersetor caruia i-am dat o bucata de slanina, iar el mi-a raspuns ca nu maninca asa ceva: prea multa grasime! Si asa s-a dus bunicul meu in mormint – cu vesmintele si crucea. “Omnia mea mecum porto” (“Toata averea mea o port cu mine”), vorba filosofului. Mi-a ramas, de pe urma lui, doar Evanghelia.

Cum sa-i compar pe cei doi cu preotii de azi, cu lacomia lor? Sa mai povestesc – imi este mie rusine! – cum cei doi popi care l-au ingropat pe bunicul meu (dintre care unul imi considera bunicul prieten si celalalt il vedea ca pe un parinte duhovnicesc) au primit fara pic de rusine bani sa il inmorminteze?! Frate – frate, dar brinza-i pe bani, right?

Si acum, aud ca statul roman, in plina criza, restaureaza si construieste 806 biserici si doar 242 scoli si 36 spitale. Mai mult, in toiul crizei, cind se cere de la salariatii statului moderatie, salariile preotilor vor fi marite. Tot de stat.

Nu vreau sa fiu inteles gresit. Spre deosebire de ciinii de paza ai laicitatii, nu ma opun ideii ca salariile preotilor (din orice biserica) sa fie platite de stat. Faptul ca un stat este laic nu inseamna, evident, ca relatia dintre stat si biserici este un zero absolut. Cel putin nu atita timp cit statul impune o lege a cultelor, atita timp cit bisericile mai iau de pe umerii statului elemente de protectie sociala, si asa mai departe. Plus de asta, intr-o democratie in care credinciosii sint multi, platesc taxe, si vor ca din aceste taxe o parte sa mearga pentru salariile preotilor, nu vad de ce preotii sa nu fie platiti de stat. Statul e format din cetateni, la urma urmei.

Iarasi, nu vreau sa fiu inteles gresit. Sint pentru marirea salariilor preotilor cu venituri incredibil de mici, care nu le asigura un trai decent. Da, exista si asemenea preoti, dupa cum exista si asemenea profesori sau medici. Dar a mari in bloc salariile preotilor, a caror majoritate deja are prea mult, mi se pare aberant. Mi se pare aberant ca Patriarhul sa aiba un salariu de  8.000 lei noi pe luna. Ar trebui sa-i fie rusine sa intilneascaun preot care traieste cu doar 400 de lei.

Stiu, vor sari pe mine atit aparatorii extremi ai laicitatii, cit si bine-credinciosii bine-intentionati. Acestora, le spun doar atit: va respect parerile, atita timp cit le exprimati cu bun simt. Dar va rog sa imi respectati si voi ideile mele.

Written by Andrei Stavilă

februarie 19, 2009 at 3:17 pm

Restul e tacere…

leave a comment »

Un prieten imi trimite pe mail fotografiile astea. Secvente surprinse in razboiul absurd din fisia Gaza, dintre evrei si palestinieni (pina la urma, pe ce se bat? Pe o bucata de pamint? Pe administrarea ei? Dar oare ei mai stiu pe ce se bat?). Restul e tacere…

(Nota: daca suferiti de inima, e mai bine sa nu va uitati…)

Written by Andrei Stavilă

ianuarie 23, 2009 at 11:57 pm

Cui prodest? Cui bono?

with 34 comments

In tarile lumii „civilizate” e plictiseala. Este pretul pe care trebuie sa il platim pentru siguranta, pentru democratie, pentru libertate. Omul insa are nevoie, datorita constitutiei sale, de lupta, de razboi – ceea ce democratia constitutionala nu ii poate oferi. Are nevoie de proteste, de ilegalitate, de un tel pentru care sa se incrunte, are nevoie sa spumege, sa urle, sa faca bale in timp ce-i ies ochii din cap. Asa ca au aparut diverse asociatii „militante”. Greenpeace deja ma scirbeste cu activismul abject – si este doar un exemplu. Acum avem altul – anume, asa-zisele „campanii impotriva lui Dumnezeu„.

Personal nu ma consider nici ateu, dar nici credincios. Ma declar mai degraba un semi-agnostic care vrea sa creada – atit. Si oricum ar fi, cred ca in lumea libera fiecare are dreptul si locul sa-si practice propriile credinte fara a-i jigni pe ceilalti, fara a se lupta cu ei. Din pacate, altii nu cred acest lucru. De exemplu, am doi amici atei care sint absolut obsedati de subiect: fac ce fac, si tot la inexistenta lui Dumnezeu ajung. Si vad totul ca o lupta decisiva intre Bine (i.e. Stiinta) si Rau (i.e. Crestinismul). E problema lor. Mie, vorba poetului, mi se falfaie.

Sa revin. In Marea Britanie, Spania si Italia exista asociatii ale ateilor. Frumos, e dreptul lor sa se intilneasca si sa se plinga unul altuia de cit de dobitoci, medievali, needucati si idioti sint credinciosii. Dar se pare ca doar asta nu le ajunge. Preluind chiar metodele dusmanilor lor de moarte, ateii au devenit activisti: de pilda, dau bani grei pentru reclame pe autobuze cu inscrisuri de genul „Dumnezeu nu exista”. Iarasi e treaba lor. Dar ca oameni luminati (spre deosebire de credinciosii analfabeti) ar fi bine sa demonstreze o educatie mai mare decit cea pe care o exhibeaza momentan. Exemple:

1) Un slogan suna asa: „Probabil ca Dumnezeu nu exista. Asa ca nu va mai faceti griji si bucurati-va de viata”. Inteligent, n-am ce zice. Unu la mina: de parca nu poti crede in Dumnezeu si in acelasi timp sa te bucuri de viata! Doi la mina, vorba lui Dostoievski: „Daca Dumnezeu nu exista, atunci totul este permis”. Asa ca dati drumul la orgii, violuri, crime – ce dreaq, sa ne traim viata!

2) Alt slogan: „De ce să crezi într-o divinitate? Mai bine fii bun„. Aha, deci ori esti bun, ori crezi in divinitate, tertul este exclus! 🙂

3) Cel mai penibil slogan: „Sărbătoriţi raţiunea„. Rau e sa fii incult. Din cite stiu eu, Sfintul Thomas de Aquino si Sfintul Aureliu Augustin, ambii considerati stilpi ai crestinismului, cereau exact acelasi lucru – iar Thomas se considera discipol al lui Aristotel! Si n-as fi sigur ca perioada medievala, de pilda, a fost total lipsita de ratiune!

In fine… Cei care doresc sa se lupte sa vor lupta in continuare, vor duce micul lor razboi – de, ce ar face fara el!? Eu as spune, ca un nostalgic hippiot, „All you need is love!” – ba as mai zice eu de treaba cu „sex on the streets”, dar se uita urit prietena mea :p

Written by Andrei Stavilă

ianuarie 16, 2009 at 10:50 pm

Rusia vs. Georgia: „davai ceas, davai palton”

with 2 comments

Ca si cum razboiul ruso-georgian in sine nu ar fi fost destul de oribil si absurd, reporterii de pe linia frontului ne transmit snoave menite a ne asigura, daca mai era nevoie, de imuabilitatea paradisiaca a spiritului absolut rus. Soldatii rusi fura, fura de rup pe oriunde trec. Daca insa acum saizeci de ani se limitau la ceasurile si paltoanele amarastenilor, acum au trecut la calculatoare, materiale de constructie, si chiar… ochelari de soare.

Dar, desigur, asta e doar o interpretare, una capitalist-imperialista. De fapt, georgienilor, „Putin si poporul rus libertatea le-a adus”. Intre „davai”-ul din al doilea razboi mondial si „pax rusiana” mileniului trei, libertatea in Caucaz se traduce prin dreptul sfint de a fi umilit, furat, violat, ucis.

Doua momente imi staruie in minte. Primo: a doua descalecare a lui Putin, ales cu voturile a peste 80 la suta din populatie. Secundo: studentul rus idiot de la CEU – Gender Studies, care acum doi ani imi explica cit de mult il iubesc ei pe tzarul Putin.

Dar cind Soljenitin insusi l-a ridicat in slavi pe noul tatuc al natiunii, cind Mihalkov insusi compune filme de propaganda menite a-l insfinti pe tzar, la ce sa te astepti de la un popor de mujici imbuibati cu vodca, care pupa cu iubire cizma ce-i zdrobeste? Ce sa ceri de la o populatie care accepta senina crime ordonate de stat, mortile unui Litvinenko sau a unei Politkovskaia? Poporul rus imi face greata.

Solutia crizei e simpla. Rusii nu au ce cauta pe teritoriul Georgiei. Georgia insasi nu are dreptul sa atace vreuna din regiunile separatiste. Argumentele istorice de gen „stat national si suveran” sint depasite si inutile. Orice grup care isi doreste autoguvernarea ar trebui sa detina de facto acest drept, indiferent ca regiunea se numeste Kosovo, Abhazia, Transnistria sau Tinutul Secuiesc. Intre „dreptul istoric” al statului national si dorinta indivizilor actuali, a te agata de abstractia istorica releva timpenia pura.

Si in aceste momente, capul plesuvo-cretin al „stralucitului” presedinte roman a mai produs o… „pasarica”. Citez: „Statul roman va sustine intotdeauna drepturile individuale, dar se opune ferm drepturilor colective”. Bravos, natiune! Halal sa-ti fie! Oricita diarie i-ar produce basescului si celor ca el, dreptul homosexualilor de a se casatori, sau dreptul unei colectivitati de a se autoguverna sint drepturi colective de care nimeni nu va mai putea, in viitorul apropiat, face abstactie.

Pina atunci insa, scrobitul politician european, deopotriva cu impotentul presedinte american, tremura-vor mult timp inca in fata soldatului rus cu palton si ceas, beat cui si indobitocit prin spalarea creierului. Si asta e cel mai tragic.

In final: doua fotografii care, pentru mine, simbolizeaza cel mai bine atit amenintarea grotesca a razboiului, cit si singurul mod in care poti ucide nazuinta catre libertate:

Sfirsitul primaverii de la Praga, 1968 (sursa: wikipedia)

„Rebelul necunoscut” incercind sa impiedice inaintarea tancurilor chinezesti – Piata Tiananmen, 1989 (sursa: wikipedia)