Interactiuni

Posts Tagged ‘revolutie

Pro si contra: „noua revolutie culturala”

with 8 comments

Incepem astazi un nou experiment pe blog: autorii sai vor prelua o tema si o vor dezbate, aducind argumente „pro” si „contra”. Pentru astazi, am ales articolul domnului Andrei Plesu, publicat in Adevarul: O noua revolutie culturala? „Pro” a scris Andruska, „impotriva” s-a pronuntat Arankas. Enjoy!

Andruska: pro

Inainte sa spun de ce sint de accord cu domnul Andrei Plesu, voi incepe cu o delimitare. Nu cred ca “inflatia” de proiecte privind “drepturile omului, minorităţi, integrare europeană, condamnarea comunismului, societate civilă, feminism…” este un lucru surprinzator, si cu atit mai putin unul revolutionar. Ca europeni raminem, totusi, socratici: ii amintesc autorului ca filosofia nu este tocmai un exercitiu inchis in sine; de la greci am invatat ca ea trebuie sa raspunda in primul rind problemelor practice, actuale, care chiar ne framinta ziua si nu ne lasa sa dormim noaptea. Socrate se intreba, printre altele, care sint calitatile unui bun cetatean si cum ar trebui organizat statul perfect – exact aceeasi intrebare pe care ne-o punem si noi astazi, mai ales in contextul fascinant al integrarii europene. Daca tinerii cercetatori se intereseaza tot mai mult de drepturile omului, de feminism, de ecologie, de integrare europeana, de cetatenie sau imigratie este tocmai pentru ca problemele respective sint urgente, si cu totii asteptam un raspuns. Filosofia este chemata astazi, mai mult decit oricind, sa ofere macar tentative ale unor solutii. A lasa asemenea subiecte exclusiv in voia tehnicienilor mi se pare profund gresit. “Inflatia” de care vorbeste domnul Plesu nu este, in acest context, decit un rezultat al inflatiei problemelor care ne apasa – mare parte din ele nefiind create de noi, dar asteptind, moral incorect, o rezolvare din partea noastra. Asa stind lucrurile, vad plingerea domnului Plesu incadrindu-se intr-un anti-socratism pe care il resping.

Pe de alta parte, sint de acord ca trecem prin inima unei “noi revolutii culturale”, o miscare pe care nu o pot valoriza decit in negativ. Cum domnul Plesu bine observa, factorii ei modelatori sint de natura economica: tinarul cercetator e nevoit sa faca un proiect care poate atrage fonduri, ori poate fi acceptat intr-un program doctoral la o universitate prestigioasa, ori poate asigura nu doar un job bun, ci o paleta destul de larga a ofertelor de angajare, pentru a avea spatele asigurat in cazul nefericit al unui esec in mediul academic. Nimic straniu pina aici. Insa proiectele viabile in sensurile mentionate sint dictate de politici ideologice foarte clar definite. In domeniile umaniste trendul este unilateral: dinspre comprehensiv spre analitic, dintre interpretare spre descriptie, dinspre metode calitative spre metode cantitative. In Statele Unite, de pilda, nu ai nici o sansa sa publici un articol intr-o revista peer-review de stiinte politice daca nu folosesti in articolul tau metode cantitative. Proiectele si articolele devin tot mai standardizate, in detrimentul imaginatiei si a creativitatii; intrebarea de care mi s-a facut greata la CEU era: “si care iti este argumentul?” Dar eu poate nu aveam un argument, poate voiam sa dezvalui o stare de fapt! Intrebarea pe care o aud invariabil la EUI este: “si care iti e variabila independenta, care cea dependenta?” Dar poate nu vreau sa folosesc asemenea tip de explicatie, poate doresc sa ofer un argument!

Standardizarea merge insa mina in mina cu mainstream-ul. Proiectul tau trebuie nu doar sa fie unul standard (indiferent de ce aduce nou, fapt absolut secundar!). El trebuie sa fie si mainstream: chiar in cadrul aceluiasi domeniu, teoria democratiei de pilda, e mult mai intelept sa-l urmezi pe Thomas Christiano decit pe Hardt si Negri. O teza pe o tema care nu este “mainstream” va intimpina dificultati in a-ti oferi mai tirziu argumentul pentru un job bun.

O ultima problema o constituie specializarea tot mai ingusta: deja pe feliuta ta de cercetare, care face parte dintr-un sub-domeniu al unui alt sub-domeniu, s-a scris enorm. Muncesti de dimineata pina seara, si este dificil sa fii tot timpul la curent cu ce se intimpla. Ca atare, asistam, in cadrul acestei adevarate noi revolutii culturale, la un proces de idiotizare intelectuala. Am colegi la stiinte politice care iti vor povesti o zi intreaga despre procentul de democratie existent in Franta si despre modul in care el poate fi cuantificat; daca ii intrebi insa despre tensiunea dintre principiile liberalismului si ale democratiei, se uita la tine ciudat. Daca aduci in discutie, in inima Florentei, pe Machiavelli – se crucesc. Cind ii intrebi daca valorizeaza pozitiv sau negativ modul in care conduce Berlusconi guvernul, raspunsul invariabil este ca nu sint interesati de aspectele normative. Iar daca vrei sa duci discutia dinspre domeniul stiintific spre film, fotografie, sau muzica sint total pierduti si te considera un freak. Personal, ma gindesc cit de fascinat as fi fost sa ii ascult pe Eliade, Cioran si Sebastian la dialogurile Criterion-ului; cit de interesat am fost sa ii ascult pe Afloroaei la Iasi, pe Kis la Budapesta si pe Bauböck la Florenta; si cit de plictisit voi fi sa ii ascult, in viitor, pe bunii mei colegi.

Sa recapitulam: de la comprehensiv la analitic; standardizarea proiectelor; obsesia “mainstream”-ului; si ingustarea intelectuala: toate acestea sint doar citeva aspecte ale noii revolutii culturale pe care domnul Plesu o observa perfect. Sa acceptam ca am identificat corect problema: care este solutia? Personal, nu vad decit una singura: oamenii cu punga plina si cu dare de mina trebuie convinsi sa sustina si tipul de cercetare de care vorbeste domnul Plesu. Ma refer, evident, nu la o biata bursa de un an, ci la universitati private care sa ofere joburi pe termen lung si salarii atractive pentru o teza pe Nietzsche, Gadamer  sau Kierkegaard. Aici intervine rolul diplomatului Plesu. Daca nu va incerca sa faca acest lucru, atunci consider ca plingerea domniei sale nu poate friza decit ipocrizia.

Poate s-or fi citit carti la lumina luminarii, intr-o cabana la Paltinis, domnule Plesu. Dar cultura mare, cea pe care o admiram astazi la italieni, francezi sau germani s-a facut la lumina candelabrelor, in palate de vis, in centre culturale urbane. Este decizia dumneavoastra daca doriti sa oferiti tipului de cultura pe care il sustineti candelabrele si palatele necesare – sau daca va multumiti sa ii deplingeti lenta disparitie, la lumina luminarii unui prohod jenant.

Arankas: contra

Andrei Plesu se intreaba cum s-a ajuns la pierderea “apetitului cultural” de catre tanara generatie de aplicanti la NEC. Domnia sa presupune ca noi nu mai “frisonam” cand citim Shakespeare sau Nietzsche, ca ne-am fi pierdut fiorul pentru “cultura autentica, de buna traditie europeana” si ca toata aceasta orientare pragmatica spre topicuri “hot” (gen drepturile omului, condamnarea comunismului, integrare europeana, minoritati, societate civila, feminism, probleme ecologice etc.) ar fi ingrijoratoare. Intrebarea mea este insa, “pentru cine este ingrijoratoare aceasta invazie masiva si agresiva de noutate?” Pentru cei cativa “filosofi de profesie” (atat de „cativa” incat ii numeri pe degete) care stau bine merci in turnul lor de fildes (tapat cu editiile de lux Kant, Hegel si Nietzsche), discutand la o cafea cu imaginea lor din oglinda de la baie despre Siegfried (bolidul metafizic BMW seria 3) si apoi sovaind dramatic pentru ca nu stiu ce gel de dus sa aleaga dintre mirosurile de ghimbir, ceai verde si lavanda de la Roger & Gallet?

Sau poate tinerii cercetatori (scuzati, “vietatea multicefala”, in limbajul onorabilului domn Plesu), palizi de foame si cu restante la plata caldurii pe ianuarie si februarie, ar trebui ca in numele asa-zisei “culturi autentice” sa nu-si risipeasca pretiosul timp dedicat cugetarii asupra “fiintei ca fiinta” (la lumina lumanarii fireste… ca sa respecte sfatul lui Noica!), cu incercari de a se “inregimenta” in temele actuale pe care finantatorii de oriunde le crediteaza (pentru ca au motive intemeiate sa le crediteze). Nu! Ei trebuie sa ramana “ceea ce au fost – romantici” (ca sa-l citez si pe neica Eminescu, acest depozitar al “culturii autentice si de buna traditie europeana”). Ei trebuie sa ramana cu burta goala dar cu “trairea candida cand se intreaba ‘ce este timpul’ ” (ca vorba aia “filosofica”, “mai fundamentala” este intrebarea “ce este timpul” – in toate variantele si scenariile: cascada, havuz si fluviu – decat statisticile despre violenta sexuala din Caucaz!)

Cat despre specialistii in Nietzsche care se re-orienteaza catre “reconciliere in discursul public” (ce infamie, domnule!)  am numai cuvinte de lauda. Bine ca s-au putut re-orienta si, poate cu putin noroc, vor putea si pune umarul la “reconcilierea” cu pricina (oricum ar fi, este preferabil decat sa stea acasa someri dupa ce cu doi ani in urma si-au luat doctoratul cu summa cum laude pe o teza cu titlul “ Conceptul de timp la Nietzsche”). Eh… si ar mai fi de spus ca, da, domnule Plesu, “frisonez” in continuare cand citesc Shakespeare, Nietzsche sau Baudelaire dar din cand in cand mai trebuie si sa iau cate un paracetamol ca nu pot sa traiesc intr-un frison continuu. Un “intelectual cu insemnele provocatoare ale unei bogate diversificari formative” (atat de pretuit de Plesu) se va chinui cum poate el mai bine sa interpreteze, filosofeze despre lume… dar asta nu este de ajuns (mai trebuie si sa faca ceva concret ca sa o schimbe). Daca reuseste sa o schimbe (chiar si folosindu-se de “retorica la moda”), eu cred ca ar fi un mare castig (nu va mai interesa pe nimeni “coeficientul de previzibil, redundanta si platitudine al acestor proiecte).

Reclame

Written by Andrei Stavilă

martie 10, 2010 at 9:59 pm

Despre eroi si morminte (ale tacerii)

with 11 comments

In legatura cu evenimentele din Iran, ma tot gindesc zilele astea la incredibila lipsa de reactie a comunitatii internationale. Aplicind grila de lectura simptomatologica, medicala, putem descoperi in spatele tacerii miscarile complexe si, fara a exagera, infricosatoare de pe scena politica a lumii.

Odata cu debutul erei Obama, colosul american s-a intors, asa cum toti previzionam, in si pentru sine. Doua razboaie semnate deloc indescifrabil de mina Presedintelui Bush – doua razboaie corecte, in ciuda erorilor uriase de management al comunicarii intre administratia republicana si publicul larg, domestic si mondial – au taiat orice avint justitionar al electoratului de peste Ocean. Colac peste pupaza, criza economica a umplut paharul, sfisiind pentru totdeauna uniforma stralucitoare a jandarmului international. Intre America virfului de lance in razboaiele din Kosovo, Afganistan si Irak si America actuala s-a creat o prapastie uriasa. Inainte, Unchiul Sam batea cu pumnul in masa si majoritatea restului lumii executa, fie si mormaind in barba. Acum, unchiul s-a transformat intr-un mosneag slab, cu vocea pierduta pe drumul mormintului in care se va odihni.

Multi au speculat momentul prielnic. In primul rind Rusia, care pina mai deunazi era, politic vorbind, o umbra a fostei Uniuni Sovietice; insa si aici avem creata cu viteza supersonica o prapastie uriasa intre Rusia neputincioasa in fata autonomiei provinciei Kosovo si Rusia actuala. Totul a inceput evident cu ruperea Georgiei, a continuat cu gazul ucrainean si revolutia Twitter din Moldova:  din fiecare conflict Rusia a iesit mai puternica, sfidarea comunitatii internationale si a Americii a devenit din ce in ce mai violenta. Un alt candidat aplica in acesti ani pentru job-ul de jandarm international, si teama mi-e ca o putem incurca rau de tot. Iarasi.

Aceeasi slabiciune americana a fost speculata, surprinzator, atit de evrei, cit si de palestinieni. Obama a inteles sa sustina mult mai vehement crearea unui stat palestinian, ceea ce evident i-a facut pe viitorii cetateni ai Palestinei sa-i sfideze pe fata pe israelieni. La rindul sau, guvernul statului evreu, odata un umil catelus pe linga administratia republicana, s-a transformat imediat in dulau feroce: refuza propunerile americane, iar orgoliul ranit in urma ruperii simbolice a parteneriatului strategic milenar care a durat 50 de ani nu poate avea decit consecinte negative.

Si alte state speculeaza momentul. Chinezii impusca si acum, nestingheriti, budistii din Tibet, iar Coreea de Nord s-a apucat iarasi de teste nucleare, afisind o indiferenta sfidatoare fata de comunitatea internationala. In sfirsit, Iranul este un alt stat care profita din plin de slabiciunea politicii externe americane. Daca pina la sfirsitul mandatului Bush diversele zvonuri privind o iminenta invadare a Iranului de catre coalitia americano-israeliana erau menite a-l face pe Ahmadinejad macar atent si circumspect, acum fiara sprijinita puternic de clericii asa-zisei „democratii religioase” se poate dezlantui in toata splendoarea ferocitatii sale. Deocamdata, doar in politica domestica. Foarte curind, si in politica regionala.

Are sens sa mai vorbim despre Europa? Shiopatind ca de obicei, tremurind de teama lipsei gazului iarna si a crizei economice tot timpul anului, sfisiata de rivalitati interne, preocupata obsesiv de promovarea unei conventii juridice care nu mai este decit o umbra a – din nefericire! – raposatului proiect de Constitutie comunitara, ciuntita de prostul sistem electoral care asigura reprezentare in Parlament nu numai a partidelor extremiste, dar si a partidelor care militeaza pentru ruperea ei (cazul Partidului National Britanic), sau a partidelor fara scopuri politice clare (Partidul Piratilor) – ei bine, Europa este consecventa in pastrarea propriei imagini: cea a carutei la care trag 27 de cai, fiecare in directii diferite.

Tacerea comunitatii internationale (a tarilor care conteaza, adica America, Japonia si tarile europene) in ceea ce priveste evenimentele recente din Moldova sau cele actuale din Iran este un simptom. Un simptom al putregaiului interior, al oboselii acumulate, a lipsei de putere. Ca orice alt mare imperiu din istorie, imperiul statelor occidentale, liberale si democratice incepe sa scirtiie. Iar barbarii terorii si hienele totalitare isi ascut dintii, in asteptarea loviturii finale. O lovitura finala care ne va izbi rapid, asa cum glontul ticalos a muscat din pieptul lui Neda Agha-Soltan cu doar doua zile in urma. Adevaratii eroi – naivi, ca orice eroi! – se afla nu in interiorul granitelor imperiului vestic, ci in afara lor. Ei sint eroi intrucit cred cu tarie intr-un vis in care noi sintem prea obositi sa mai credem. Astazi, eroii sint tinerii iranieni care mor pe strazile Teheranului. Mormintele sintem noi.

[Un filmulet propagandistic anti-occidental facut de serviciile secrete iraniene puteti vedea aici. Sa vedeti cit de rele sint conferintele stiintifice internationale, si ce bun cetatean esti atunci cind iti torni fratele. Multumesc, Stefan!]

Written by Andrei Stavilă

iunie 22, 2009 at 11:07 pm

Republica Moldova: urmarile

leave a comment »

Written by Andrei Stavilă

aprilie 10, 2009 at 9:40 pm

Comunicatul de presa al Partidului Comunist din Moldova

with 3 comments

[Nota: rindurile de mai jos NU sint o bataie de joc si NU trebuie vazute ca atare. Ele au fost inspirate de nebunia si delirul progresive ale autoritatilor de la Chisinau. Informatiile principale au fost preluate de aici si aici]

Dragi tovarasi si pretini jurnalisti,

Republica Moldova a facut in aceste zile noi pasi catre civilizatie si progres, democratia noastra multilateral dezvoltata demonstrind intregii Iurope ca votul popular al oamenilor muncii nu poate avea decit ca rezultat material-stiintific izbinda comunismului asupra capitalismului salbatic romanesc.

Tovarasi, avem astazi dovezi solide ca evenimentele de marti au fost organizate si manipulate de agenturili straine, comandate de forte neprietene romanesti. Pe ziduri s-au gasit inscriptii in limba romana, si cum in tara noastra toata lumea vorbeste numai limba moldoveneasca stramoseasca, iata o dovada limpede de implicare a cetatenilor straini in manifestatiile huliganice de acum doua zile. Prezenta persoanelor straine este exceptionala, si arata clar si evident implicarea Romaniei. Cum in Republica Moldova nimeni nu detine cetatenie dubla romana si moldoveana, si cum nici un tovaras moldovean nu este casatorit cu un purtator al pasaportului romanesc, prezenta cetatenilor capitalisti romani in Republica Moldova nu poate fi decit o dovada imbadubitabila a implicarii agenturilor straine in evenimentele destabilizatoare de acum doua zile.

De asemenea, persoanele tinere care studiaza in Romania au fost cele mai agresive pe timpul protestelor anti-nationale si anti-comuniste. Noi stim ca studiaza in tara alaturata, le-am pus pe frunte la granita stampila cu cerneala invizibila, descoperirea iepocala a fratilor nostri mai mari, tovarasii rusi.

Inca o data, folosirea simbolurilor alte state ne indeamna sa deducem ca elementele destabilizatoare doresc cel mai rau lucru posibil pentru tarisoara noastra: unirea cu Romania si intrarea in Uniunea Europeana. Mai grav, exista si alte state implicate: cetateanul Mbele Mbele Macumba folosea simbolurile altor state (fiind imbracat in costumul popular al tarii sale sud-africane) in timp ce se afla in mijlocul manifestantilor. Din fericire, serviciile noastre secrete au reusit sa-l captureze si infractorul va fi judecat pentru tentativa de destabilizare a simbolurilor nationale prin expunerea la simboluri straine.

O alta categorie de infractori, cei pe care ii numim teroristi, sint jurnalistii romani. Din fericire, tovarasii graniceri au dat dovada de strasnicie si i-au intors acolo de unde au venit. De asemenea, caile capitaliste de comunicare precum internetul si telefonul mobil au fost cu succes intrerupte. S-a terminat cu Revolutia Twitter. Ne-am reintors la metodele comuniste, tovarasi, cele cu adevarat indragite de oamenii muncii cinstiti: mesajele scrise pe hirtia legata de piciorul porumbelului.

Astazi, tovarasa prim-ministru Zinaida Greceanîi a dat dovada de mare deschidere europeana si de dragoste inflacarata de drepturile omului, preluind metode moderne, europene de tratare a demonstrantilor – si anume, amenintarile cu folosirea inofensivelor arme de foc. Tovarasa a mai declarat ca cu banii folositi pentru refacerea Parlamentului si Presedintiei ar fi putut face multe lucruri frumoase pentru tara si tinerii ei: de exemplu, sa cumpere niste gipuri Audi Q7 pentru membrii partidului Comunist, ca acestia sa poata avea mai multa grija de tineri.

Tovarasi, in aceste momente grele sa ne intoarcem privirea catre fratii nostri de la rasarit. Si sa nu uitam deviza noastra: „Medvedev si poporul rus / Libertatea ne-a adus!”

Written by Andrei Stavilă

aprilie 9, 2009 at 10:29 pm

Kitsch-ul revolutionar si alte Kitsch-uri mai mult sau mai putin „campy”

leave a comment »

Kitsch-ul este un fenomen recent. Nu ma intrebati cat de recent ca nu am stat sa studiez in arhive. In schimb, tot uitandu-ma dupa diferite obiecte (art deco) sau simple obiecte “mass produced” (ca sa nu mai spun de “arta contemporana”, “artizanala”, “monumentele si statuile” de prin mall-uri si parcari) am realizat ca Kitsch-ul (sau kitsch-ul) este in mare voga. Nu stiu cate obiecte kitsch am putea identifica inaintea “Revolutiei Industriale”. Cat de multa arta kitsch s-a produs pana la acest moment? Nu prea multa (ca sa nu spun deloc).

Cand eram in gimnaziu tot auzeam de la profesorii mei cum ca: bibelourile, vederile cu pisica tolonita la soare cu ochelarii pe nas (pe care le tot primeam/trimiteam de la mare in fiecare vara), gladiolele din plastic, fata de masa a bunicii (cea cu gusteri stand pe fantana), solnitele, mileurile raspandite peste tot in sufragerie, paharele cu aripi, ciorapii din „plasa”, piticii de gradina (carora li s-a atasat o placa rotunda pe boneta pe post de masa de vara) si statuia din centrul orasului (cea cu femeia in costum popular cu pantofi cu toc si poseta „plic”) ar fi siropoase, “juicy”, “ieftine” si in general ar fi “de evitat”. Am auzit-o pe profa de rusa spunand chiar ca, citez: “cei care iubesc aceste kitsch-artifacte sunt niste peroane fara educatie estetica; daca ar avea educatie estetica ar recunoaste diferenta dintre un obiect cu adevarat frumos si un obiect kitsch care poate fi cumparat de la rusi sau de la bazar”. Asta se inampla in clasa a cincea, cu doua-trei luni inainte de Revolutie. Imi amintesc ca ma chinuiam sa o conving pe bunica sa arunce freziile din plastic si casutele confectionate din scoici (pentru ca erau toate kitsch si “deranjeaza vederea unui om educat”) dar fara prea mare succes.

Mult mai tarziu am inceput sa citesc cum ca si Kitsch-ul (observati “K”-ul mare) face parte din “lumea artei” si a aprecierii estetice ca si “Bad painting”-ul, “Camp” etc. Anul trecut a fost o expozitie temporara la Viena care mi-a atras atentia mai mult decat celelate. Este vorba despre o expozitie intitulata “Bad painting-Good art”, gazduita de MUMOK (Museum Moderner Kunst Stiftung Ludwig Wien). Ideea expozitiei era sa reuneasca tablouri care reprezinta genul „bad painting” (dar totusi „good art”). Curatorul acestei expozitii spunea ca picturile nu sunt proaste din greseala ci “intentionally bad”. Conceptul de “badness” in arta are un spectru semantic foarte larg. Picturile din expozitie vroiau sa exprime “revolta”, “opozitia” fata de asa-zisa “arta frumoasa” sau “arta-arta” care se expune in marile muzee ale lumii. Exista mai multe strategii ale “badness”-ului in arta. Pictura intentionat urata sau malitioasa combina “ironia, protestul, trash, kitsch si shock” (mai zice curatorul). Pai, ca sa revin la povestea cu kitsch-ul din copilarie, asta ar insemna ca gladiolele din plastic si carpeta persan cu “Rapirea din Serai” ar fi putut deveni “good art” daca privitorul le-ar fi receptat cu ceea ce se numeste “campy sensibitity”. Sensibilitatea si stilul “Camp” a fost teoretizat de Susan Sontag in 1964 (“Notes on Camp”). Susan crede ca persoana cu gust “campy” apreciaza artificialul, exageratul, si ironia/bascalia. Prin urmare obiectul “camp” este judecat pentru valoarea lui estetica (dar valoarea estetica depinde exclusiv de standardele privitorului). In acelasi timp obiectul ‘camp’ trebuie sa posede cateva trasaturi care sa-l faca “campy” (altfel nu putem decide daca obiectul e “camp” sau nu). Sontag grede ca si oamenii pot avea comportamente, gesturi si atitudini “campy”. Este suficient ca un comportament sau gest sa contina o doza de artificialitate. O distinctie importanta este menita sa ne ilumineze in privinta „camp”-ness, cea dintre camp-ul deliberat si cel naiv. Camp-ul pur este mereu naiv (sau neintentionat). Florile din plastic si paharele cu aripi sunt deci arificiale si „campy” fara ca producatorul lor sa fi avut vreo intentie in a le produce ca atare. Ele doar sunt. Dar daca ar fi fost intentionat kitsch? Nu m-ar fi mirat sa le vad expuse in muzee de arta. Da’ cine poate sa stie cu precizie intentiile celor care le-au produs? Cum poti „sti” o intentie?

Written by arankas

aprilie 9, 2009 at 12:06 pm

Republica Moldova: prohodul

with 16 comments

Daca ieri cintam recviemul Republicii Moldova, astazi intram direct in recitarea psalmilor specifici prohodului. Nu e de ris. Ceea ce urmeaza sa aflati intrece limitele imaginarului.

Ieri, zeci de mii de moldoveni se aflau in pietele Chisinaului, protestind. Multimea cucerise – la propriu! – sediile Presedintiei si Parlamentului. In acest moment, liderii celor trei partide de opozitie care au prins Parlamentul (Alianta „Moldova Noastra”, Partidul Liberal Democrat din Moldova si Partidul Liberal) au intrat la negocieri cu presedintele Vladimir Voronin. De aici incepe ticalosia, tradarea si decaderea celor trei personaje care au avut pentru citeva momente in mina schimbarea viitorului Republicii Moldova: Serafim Urechean (AMN), Vlad Filat (PLDM) si Dorin Chirtoaca (PNL).

Puteti urmari cele trei filme ale negocierilor (postate pe YouTube) aici (mai exact, aici). Veti vedea un Vladimir Voronin sigur pe sine si trei lideri ai opozitiei aflati intr-o continua, jalnica defensiva. Voronin parea un diriginte care-si cearta elevii vinovati de o boacana, sau un popa dojenindu-si enoriasii ca au preacurvit in post. Caracterul intilnirii este dat insa de tonul miselesc si politic bine ales al presedintelui: el nu cearta, nu urla, nu ameninta, ci dojeneste blind. Citez din memorie: „oameni buni, daca as discuta cu strainii as discuta altfel, dar asa sintem intre noi, ce naiba… Sintem concetateni ai aceleiasi tari, sintem de-un singe… nu e frumos ce ati facut… de ce nu ati asteptat sa vedem rezultatele finale ale alegerilor… nu e bine sa distrugem… Sintem de-un neam, haideti sa construim impreuna tara!” In tot acest timp, cei trei lideri ai opozitiei isi cereau umili scuze, se disculpau, ca ei nu au dorit nimic rau, au incercat sa stapineasca multimile, ca huliganii… Da, liderii opozitiei ii faceau huligani si „provocatori” pe cei care i-au sustinut, pe cei care i-au trimis in parlament, pe cei care au constituit motivul pentru care ei trei se aflau in fata lui Voronin, pe cei care le-au oferit sansa sa schimbe viitorul unei intregi tari! A urmat apoi Marian Lupu, presedintele Parlamentului Republicii Moldova, care i-a luat si el la rost pe Urechean, Filat si Chirtoaca: tinerii astia din piata sint de capul lor, nu va dati seama, unii sint acolo fara stirea parintilor, pot pati ceva rau, nu e normal sa nu va pese de ei… Cei trei se uitau in pamint – rusinati, vinovati, fara glas, distrusi.

Voronin isi dojenea elevii, copiii lui, si nu stiu de ce imi amintesc acum ca Elena Ceausescu, dupa ce cuplul dictatorial a fost prins, vorbea cu cei din jurul ei la fel: mai copii, v-am fost ca o mama, v-am dorit binele… Tatuca Voronin si-a pedepsit copiii neascultatori, trimitindu-i la coltul rusinii.

Sa fii sprijinit de o multime de zeci de mii de oameni si sa intri la negocieri cu capul plecat arata culmea impotentei si, de data asta, chiar culmea tradarii. Tinerii din strada au fost tradati de liderii impotenti si speriati, care au plecat de la asa-zisele „negocieri” cu coada intre picioare. Asa au pierdut cei trei momentul in care puteau schimba radical viitorul tarii lor. Voronin, aproape inexistent ieri, si-a luat avint si astazi a devenit Zmeul Zmeilor: a pus Romania la zid ca fiind sursa protestelor si capul rautatilor, a introdus vizele pentru cetatenii romani, l-a expulzat pe ambasadorul Romaniei la Chisinau, si a amenintat ca in cazul repetarii evenimentelor de ieri autoritatile vor face uz de forta, chiar daca e posibil sa fie varsare de singe (sursa). Voturile, evident, nu vor fi renumarate (aici). Si e doar inceputul. Autotitatile comuniste au iesit mai puternice din evenimentele de ieri decit erau inainte de alegeri. De acum, se dovedeste adevarat ceea ce spuneam ieri: singurul mod in care se mai poate schimba ceva in Republica Moldova este unul singeros, precum in Revolutia romana din decembrie 1989. Dar, dupa ceea ce scrie de la fata locului Cristian Ghinea (aici) se pare ca nu are cine sa faca o asemenea revolutie. E misto sa vii la manifestatie, sa cinti, sa strigi si sa-ti faci poze cu un scut capturat de la politisti, dar e naspa sa te pui in pericol. Asa ca mai bine mergem acasa, petrecerea s-a terminat. Citi se vor stringe azi in pietele Chisinaului? De ce au plecat acasa aseara?

Ai asezat, Doamne, pe roaba ta Republica Moldova intr-un loc intunecat, intr-un loc fara verdeata si fara odihna, in care au navalit toata durerea, intristarea si suspinul. Si din care au fugit toata libertatea, toata speranta si toate drepturile omului. Dumnezeu s-o ierte!

[Un comentariu pertinent pe tema asa-ziselor negocieri gasiti pe blogul lui Ion Marandici – aici. Va sfatuiesc sa cititi zilnic acest blog: Ion se ocupa de political science si este un fin observator al evenimentelor din propria sa tara]

Written by Andrei Stavilă

aprilie 8, 2009 at 12:02 pm

Recviem pentru Republica Moldova

with 2 comments

Nu ma poate lasa indiferent ceea ce se intimpla astazi in Republica Moldova (aici). Nu vreau sa fiu inteles gresit: desi sint convins ca premizele pentru fraudarea alegerilor au fost indeplinite cu asupra de masura, nu cred ca un vot corect ar fi intors situatia cu 180 de grade. In acest stat baza electoratului o constituie populatia inaintata in virsta si cea din mediul rural. Oameni care, din diverse motive (teama de ceea ce ar putea aduce un viitor incert, sau poate nostalgia anilor tineretii) voteaza in mod constant si sincer cu Partidul Comunist.  Restul electoratului raspindit in lumea larga ori nu este interesat de situatia politica din tara, ori nu este lasat sa voteze (vezi aici). In cel mai bun caz, in cadrul unui vot ireprosabil din punctul de vedere al corectitudinii sale procentele s-ar modifica, dar cistigatorii cauzei ar fi tot comunistii.

Nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Ceea ce m-a impresionat profund in cadrul protestelor de azi (aproximativ 30.000 de tineri au iesit poe strazile Chisinaului; altii ar fi sosit din provincie, dar caile de acces in capitala au fost blocate) a fost o pancarta pe care scria, sfisietor: „Nu ne furati viitorul”. Aici, cred eu, se reduce totul. Jocurile politice – tema preferata a Chisinaului in relatiile diplomatice cu Bucurestiul – nu mai au sens aici. Tinerii nu lupta pentru unificarea cu Romania (un ideal nu stiu cit de demn de a fi luat in considerare); ei nu lupta pentru o ideologie, nici pentru principii nationaliste (desi citeva drapele romanesti au aparut in multime). Tinerii protesteaza acum pentru dreptul lor la un viitor normal, si atit. NORMALITATE – iata ceea ce revendica tinerii moldoveni. O situatie politica din care comunismul este expulzat ca ideologie gaunoasa a trecutului; o situatie in care drepturile individuale si cetatenesti de baza sint dorite cu ardoarea omului care nu mai poate respira; un apel deznadajduit catre cei ce au un puternic cuvint de spus in privinta noii ordini mondiale.

Din nefericire insa, apelul lor nu vine intr-un moment prielnic. Statele Unite si Europa au propriile probleme, si singurul lucru de care au nevoie acum este un conflict deschis cu Rusia, sustinatoarea comunistilor moldoveni. Fara sprijin moral international, lipsiti de putere pe plan intern, protestestatarii de astazi vor esua curind. Fata de analistii politici actuali de dincoace de Prut, eu nu cred ca protestele din Republica Moldova se pot asemana cu Revolutia anticomunista din Romania: contextul international este unul total potrivnic tinerilor aflati acum in pietele Chisinaului. Din nefericire, Republica Moldova isi semneaza, inca o data, propria condamnare istorica si politica – daca nu cumva si economica. Iar Statele Unite cufundate in criza economica si financiara – dar si Uniunea Europeana crizata pe problema energiei si divizata in privinta fiecarei probleme de politica internationala – nu pot decit sa priveasca neputincioase inabusirea singurului moment sublim din istoria tragica a Republicii Moldova de dupa caderea Cortinei de Fier.

[N.B.: urmariti cu incredere analizele lui Ion Marandici pe blogul lui. Este o sursa de seriozitate, profesionalism si implicare directa in ceea ce se intimpla in aceste zile in Republica Moldova]

UPDATE. Interesanta corespondenta lui Cristian Ghinea – <a href=”http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-5560365-notite-chisinau-alergind-intre-cele-doua-revolutii.htm&#8221; rel=”nofollow”>aici</a>