Interactiuni

Posts Tagged ‘Transilvania

Din nou, despre libertatea de expresie. Cazul Szegedi Csanád

with 5 comments

In ultimele zile am avut o discutie interesanta cu o prietena – si din acest motiv o continui aici. Se pare ca deputatul european Szegedi Csanád doreste sa-si deschida un birou parlamentar la Tirgu Mures. Toate bune si frumoase, numai ca domnul respectiv face parte din partidul extremist Jobbik, a declarat ca Transilvania trebuie sa apartina Ungariei si alte mascari de genul asta. Ca atare, vigilentii atitudinii civice din Romania s-au gindit ca e de bon ton s-o puna de-un protest. Prietena mea spune ca semnarea unei asemenea petitii (vezi aici) ar fi un lucru bun. Eu cred ca e un gest grav, indreptat impotriva dreptului fundamental la libera exprimare – iar faptul ca aceasta petitie nu cere o actiune legala din partea autoritatilor statului roman nu diminueaza gravitatea faptului.

Nu vreau sa fiu inteles gresit. Imi repugna pina si ideea ca unii oameni pot adopta sentimente, atitudini si discursuri de genul celor proferate de membrii Jobbik. Si totusi, nu uit doua vorbe de duh, care mi-au calauzit intotdeauna actiunile. Prima ii apartine lui Voltaire: ‘Nu sint de acord cu ceea ce spui, dar voi apara pina la moarte dreptul tau de a o spune’. Si ca sa-i ofer bunului francez o companie placuta, i-l alatur pe Larry Flint: ‘Freedom of thought is not freedom of the though you love, but freedom of the thought you hate – hate the most’.

Din punctual meu de vedere, lucrurile sint simple: domnul Szegedi Csanád este un parlamentar european, face parte dintr-un partid recunoscut si inregistrat legal, ca atare a protesta impotriva dreptului sau de a-si deschide un birou intr-una din tarile Uniunii Europene echivaleaza cu a protesta impotriva libertatii de constiinta, a libertatii de exprimare, a libertatii de miscare si a libertatii de asociere.

Desigur, se poate pune problema daca Jobbik ar trebui scos in afara legii. Sint sceptic in ceea ce priveste un raspuns afirmativ. Ar trebui scoase in afara legii toate partidele extremiste din Europa? Exista obstacole morale, legale si practice impotriva unei asemenea actiuni. Moral si legal, nu poti ingradi nici libertatea de constiinta, nici pe cea de exprimare, nici pe cea de asociere – doua drepturi fundametale, recunoscute prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului (articolele 18, 19 si 20). Practic, este imposibil sa interzici unei imense mase de indivizi europeni dreptul de a exprima ceea ce gindesc. Sa nu uitam ca vorbim de un partid politic extremist (Jobbik) si nu de o miscare paramilitara (Garda Maghiara). Primul nu poate fi interzis, a doua poate fi foarte usor scoasa in afara legii, intrucit libertatea de exprimare si asociere reprezinta drepturi fundamentale, in timp ce nu exista un drept de a te ‘exprima’ prin actiuni paramilitare, violente.

Desigur, doua argumente pot fi oricind ridicate impotriva apararii dreptului la exprimare al persoanelor extremiste. Primul argument spune ca discursul poate face rau, poate rani. Desigur: e destul de dificil sa negi asa ceva si ca atare nici nu am degind sa o fac. Prin discurs poti rani – intrebarea care se pune insa este daca acest tip de ofensa poate fi scos in afara legii, iar practicantii sai pedepsiti. Sustin cu tarie ca moral si legal asa ceva e absurd. Evident, daca eu spun pe toate drumurile ca toate femeile sint proaste si ca toti evreii sint rai nu fac altceva decit sa ranesc. Dar pot fi condamnat pentru acest tip de rau? Imi aduc aminte ca in liceu uram celebrele oracole ale fetelor, incit la intrebarea ‘Ce baiat preferi, blond sau brunet?’, fara exceptie raspunsurile erau: ‘urasc blonzii’. Evident ca eram frustrat in calitatea mea de blond, si un timp am crezut ca n-am nici o sansa sa am o prietena din cauza acestui handicap. Cine nu intelege unde poate duce o asemenea frustrare nu a trecut prin adolescenta… Inseamna insa ca ar trebui sa interzicem femeilor sa spuna ca prefera brunetii doar pentru ca blonzii se simt ofensati? Desigur, e absurd. Nu mai putin absurd este sa interzici barbatilor sa spuna ca femeile sint proaste, sau albilor sa spuna ca albii sint rasa superioara, sau negrilor sa spuna ca ‘black is good, white is bad’.

Exact in acest punct intervine al doilea argument, conform caruia raspunsul la primul argument ‘misses the point’: problema nu este ca discursul ar putea rani pe cineva in sentimentele sale – problema adevarata e ca discursul poate convinge, ideile xenofobe pot fi diseminate, ura este contagioasa si astfel raul poate deveni fizic: exemplul cel mai bun pare, evident, Holocaustul. Un asemenea argument este gresit pentru simplul fapt ca face o confuzie intre un drept fundamental si posibilele sale consecinte negative in cazuri extreme. Sa nu uitam ca nu exista drepturi absolute. Libertatea de miscare, de pilda, e considerata un drept in cadrul oricarei democratii liberale; totusi, acest drept poate fi ingradit in diverse cazuri – cum ar fi de pilda catastrofe naturale, epidemii, si asa mai departe. De asemenea, aceeasi libertate de miscare care sta la baza cetateniei europene este un drept in masura in care nu este exercitat de prea multi oameni (!): de pilda, dreptul romanilor de a calatori, ca cetateni europeni, in tarile UE poate fi legitim suspendat daca 90% din populatie, printr-o miscare spontana, s-ar hotari sa emigreze in Luxemburg, de pilda (motivele morale si legale tin de apararea capacitatii tarii de destinatie de a mentine justitia sociala, ordinea publica, etc.). In aceeasi maniera, dreptul la libera exprimare poate fi confruntat cu o limita: atunci cind aceasta limita ameninta sa fie depasita, el poate fi suspendat temporar. Insa ‘the burden of proof’ este in terenul celor care vor sa il limiteze. Nu eu, sustinator al libertatii de expresie, trebuie sa demonstrez de ce ea trebuuie mentinuta si trebuie sa fie neingradita: dimpotriva, intrucit e vorba de un drept fundamental, cei care vor sa limiteze acest drept sint chemati sa demonstreze de ce trebuie limitat – altfel spus, sa arate cind o asemenea limita a fost atinsa. Deocamdata, in ultimii 60 de ani in Europa niciodata nu s-a atins aceasta limita: chiar in Romania si Franta, tari in care liderii extremisti Corneliu Vadim Tudor si Jean Marie Le Penn au ajuns in turul doi al alegerilor prezidentiale, de fiecare data sistemul democratic s-a dovedit destul de puternic pentru a nu atinge limita de care vorbesc. La fel in Austria, unde desi liderul extremist Jorg Haider si partidul sau au facut parte din coalitia de guvernamint in anul 2000, nici o politica ‘extremista’ nu a putut fi pusa in practica – inca o data, sistemul s-a dovedit destul de sanatos! Ca atare, nici acest al doilea argument impotriva libertatii de expresie nu poate fi sustinut. Cit timp hate-speech-ul nu atinge o limita a practicarii sale el este un drept, oricit de multi oameni s-ar simti ofensati.

Si totusi, in pofida acestor evidente, ne aflam in fata unor tot mai mari limite impuse libertatii de expresie. Ingrijorarea mea privind viitorul dreptului la libera constiinta si libera exprimare a opiniei nu este nefundamentata. Ipocrizia corectitudinii politice ne impinge catre un sistem absolutist si abuziv, unde ‘libertatea de expresie’ devine, contra lui Larry Flint, ‘freedom of the though we love’. Cu alte cuvinte oricine are dreptul sa spuna orice atita timp cit ne place noua – nu si ceea ce ne displace.

Un bun studiu de caz este ipocrizia feminista si cea ‘gender’. Cind am fost primit la o universitate americana din Budapesta, am fost obligat sa semnez o declaratie conform careia ma angajam sa nu am atitudini sau discursuri rasiste, xenofobe, in general – ‘hate speech’. Asta era politica universitatii, o acceptai – erai primit; nu o acceptai – nu erai primit, sau erai dat afara ulterior. Numai ca in curind aveam sa aflu ca nu totul se masoara cu aceleasi ustensile. Existau evident diferente: elementele cretinoide din Departamentul de Gender puteau foarte bine sa foloseasca hate speech-ul, un discurs anti-masculin, sa spuna ca barbatii sint asa si pe dincolo, sa celebreze operele de arta in care prin fata penisurilor se miscau lasciv foarfece sau penisurile insele erau spinzurate de pereti. Nimeni, insa, nu avea dreptul sa sustina un discurs ‘masculinist’, sa spinzure vaginuri, sa spuna ce naspa e femeia si ce slaba e ea. Ca atare, un tip de hate speech (al feministelor) este aprobat ca politica oficiala; tipul echivalent de hate-speech (masculin, sa spunem) este pur si simplu interzis, iar practicarea lui te putea da afara din universitate. Argumentele istorice privind asuprirea sint, evident, nesustenabile. Nu e un lucru nou, desigur, si am putea continua cu multe exemple: si in Franta a fi de stinga e considerat de la sine inteles; a te declara de dreapta iti inchide clar orice posibilitate de acces in universitati.

Ipocrizia se poate observa insa foarte usor atunci cind avem de a face si cu alte discursuri care nu le plac feministelor, deci nu numai cu discursul masculin: in acest caz, din senin, feministele uita ca discursul nu le poate rani doar pe ele. Un alt tip de discurs al urii este indreptat impotriva diverselor religii. Scandalul caricaturilor din ziarele daneze tocmai asta a subliniat: poti rani prin discurs, iar comunitatea musulmana a cerut dreptul de a nu fi ‘ranita’ – asa cum si feministele si alte grupuri gender cer dreptul de a nu fi ‘ranite’. Totusi, a vazut cineva vreo feminista aparind acelasi drept pe care il invoca respectiva comunitate musulmana? Evident ca nu; dimpotriva! Pe noi nimeni nu are voie sa ne raneasca! Pe altii, da! Ipocrizia e la ea acasa, carevasazica. Din nou, impotriva lui Flint, ‘freedom of though is freedom of the thought we love’.

Imi e teama ca spre o astfel de societate ne indreptam, si imi e teama ca ea nu va fi cu nimic mai libera decit sistemul comunist din care am iesit in urma cu 20 de ani. Nu cred intr-o societate in care libertatea constiintei si cea a expresiei se rezuma la libertatea gindului care ne place noua. Singura societate in care cred este aceea in care oamenii nu se pun de acord cu ceea ce cred si spun – dar apara pina la moarte dreptul fiecaruia de a o spune. Pun punct acestui post prea lung, cu o adinca reverenta in fata memoriei lui Voltaire.

Reclame

Cum isi face campanie domnul Basescu in Secuime

with 7 comments

[Nota: campania electorala are unele dimensiuni total ignorate de media centrale romanesti, prea ocupate poate cu subiectele „mari” de campanie, precum parerea actualului presedinte despre cum a fost sau nu domnul Antonescu aproape de sotia sa in momentele grele. Una din aceste dimensiuni necunoscute a fost sesizata perfect de George, autorul postului de mai jos si, evident, autorul invitat al „Interactiunilor”. Multumim, George, si te mai asteptam!]

Modul în care a decurs campania electorală din această toamnă ar trebui să ne îngrijoreze. Evident, oameni diferiţi au priorităţi şi temeri diferite, dar cred că, în ciuda diferenţelor, există motive serioase pentru un consens în această privinţă. Mai întâi, atmosfera în care se desfăşoară disputa politică este sufocantă. Instituţiile statului, care ar trebui să asigure un cadru decent pentru o asemenea competiţie, nu-şi fac treaba. Nu înţeleg, de exemplu, cum este posibil ca toată lumea să „asculte” pe toată lumea, inclusiv în clădirea Parlamentului, fără ca procuratura şi SRI-ul să ia măsuri vizibile. Dacă ne îndepărtăm de zona de responsabilitate a statului, nu scăpăm de probleme. Presa a devenit şi ea teren de luptă. Nu e o problemă că un ziar sau o televiziune îşi asumă o linie politică. Este însă o problemă dacă nu şi-o asumă explicit şi cu argumente, dacă atacurile se desfăşoară în imersiune, doar cu un vag periscop, ici şi colo, peste centură.

Apoi, ce ne „oferă” candidaţii? Un spectacol de rinocerizare, de bătălie greoaie, zdrăngănită, de blindate tâmpe care, evident, nu iau prizonieri. Populism şi oportunism, slalom printre temele importante, ritualuri de curtare a unei „majorităţi morale” inventate ad hoc – muncitoare, cinstită-deci-nedreptăţită, vag naţionalistă, creştin-ortodoxă.

Chiar şi în lateralul discursului, simptomele sunt similare. Despre această zonă este postul de faţă – şi nu l-aş fi rugat pe Andrei să-l găzduiască dacă nu mi s-ar fi părut o temă importantă. Iată despre ce e vorba: Preşedintele în exerciţiu doreşte să fie reales. Cum ne convinge? Pentru electoratul român, tema centrală este, în mod anormal, referendumul. Nu cred că aşa se discută o temă fundamentală, cum este reformarea instituţiei-nucleu a statului. Passons. Pentru electoratul vorbitor de maghiară din Secuime, domnul Băsescu are însă un alt mesaj, şi acesta ciudat în felul său. Domnul Băsescu îşi face campanie folosindu-se de imaginea fostului – şi probabil viitorului – premier al Ungariei, Viktor Orbán (sursa).

(click pe fotografie pentru a o mari)

Traducerea (mulţumiri, C) spune aşa:

„Orbán Viktor în tabăra de la Tuşnad: „În turul al doilea aş vota pentru Traian Băsescu”.

„De ce am aştepta până în turul doi?”

Ce este ciudat aici este că domnul Băsescu vrea neapărat să sugereze o strângere de mână (care NU există – atenţie la mâinile lui VO) care să-i aducă voturi. Ciudat, pentru că românilor domnul Băsescu le transmite un mesaj la limita naţionalismului, iar în această imagine apare cu un personaj politic care nu este cunoscut ca un mare admirator sau prieten al României. În timpul guvernării lui VO, relaţiile româno-maghiare au fost adesea tensionate, de ex. pe tema cetăţeniei (nu iau o poziţie, ci observ un fapt). Pe de altă parte, în timpul guvernării socialiste de la Budapesta şi a guvernului Tăriceanu la Bucureşti, au exista şedinţe comune de guvern (de ce nu mai sunt?) şi lucrurile au progresat. Este oare domnul Băsescu oportunist folosindu-se de o imagine care să placă secuilor, chiar dacă este în contradicţie cu discursul său pentru restul populaţiei? Dacă ne uităm pe spatele fluturaşului, lucrurile nu se clarifică.

(click pe fotografie pentru a o mari)

Traducerea (aceleaşi mulţumiri):

De ce să îl votăm pe Băsescu?
1. Pentru că el este politicianul care ştie cel mai bine ce înseamnă automia locală. Ca fost primar, Traian Băsescu ştie că deciziile trebuie luate acolo unde trăiesc cetăţenii; nu la Bucureşti trebuie hotărât ce e bine pentru comunităţile locale.
2. Pentru că el este singurul politician care în cursul vizitelor sale în Secuime niciodată nu a avut mesaje naţionaliste sau xenofobe, dimpotrivă, a vrut să asculte omul simplu, maghiar şi român.
3. Pentru că după ce a promis că miniştrii PDL vor veni cu proiecte cuprinzătoare în judeţul Covasna, acest judeţ a primit în 2009 mai mulţi bani decât în cei patru ani anteriori luaţi laolaltă.
4. Pentru că Partidul Democrat-Liberal, ca şi FIDESZ, face parte din cea mai mare familie politică europeană, Grupul Popular, şi este capabil să creeze un puternic pol de dreapta european.
5. Pentru că Orbán Viktor, preşedintele FIDESZ, crede că Traian Băsescu este acel şef de stat cu care se poate colabora cel mai eficient în vederea consolidării relaţiilor dintre România şi Ungaria, respectiv între maghiarii şi românii din Transilvania.

1. Este un citat, probabil, din Caragiale. Sau Urmuz. Nu comentez prestaţia domnului Băsescu la Primăria Bucureştiului. (Să notăm doar că cel mai mare oraş al României este doar pistă de accelerare electorală pentru mai toţi primarii. Rezultatele se văd, se respiră etc.) Dar mă întreb despre ce autonomie se face vorbire aici? Despre cea în dreptul căreia Preşedintele României a notat apăsat – şi deloc diplomatic – „niciodată” când vizita Budapesta? Iar dacă deciziile nu se iau la Bucureşti, atunci de ce se laudă domnul Băsescu că şi-a trimis miniştrii să asfalteze prin Covasna (la 3.)? Miniştrii şi banii nu au venit de la Cucuieţii de Ciuc. O mână îşi păstrează reflexele centraliste, ca în Dr. Strangelove?

2. – Poate că e ceva adevăr în afirmaţia: “domnul Preşedinte vorbeşte omului simplu”. Am menţionat deja că populismul domniei sale – şi al celorlalţi candidaţi cu şanse – mă irită. Totuşi, dacă îmi aduc bine aminte, domnul Băsescu la Tuşnad a insistat să fie el ascultat. Să fiu clar – naţionalismul din Secuime nu mi se pare mai sănătos doar pentru că e unul minoritar. E bine aşadar că Preşedintele merge acolo, dar maniera de dialog a domnului Băsescu nu e cea mai fericită.

5. – Este o enormitate. Orbán va avea un discurs mai agresiv la adresa României, mai ales dacă intră la guvernare cu extrema dreaptă, iar Băsescu este cel care l-a trimis pe Preşedintele Republicii Ungare la plimbare în martie, ceea ce nu a fost tocmai un act de prietenie (nici maniera Preşedintelui maghiar de a-şi aranja vizita neoficială în România nu a fost una amicală, dar una-i una, alta-i cealaltă).

Cam atât. Este doar un exemplu periferic de Newspeak electoral românesc. Poate ajută, unii zic asta despre exemple.

Written by Andrei Stavilă

noiembrie 17, 2009 at 7:07 am

Tinutul Secuiesc fata cu autonomia. Raspuns lui Alex

with 8 comments

Acest post i se datoreaza (si ii este dedicat) in primul rind cititorului meu Alex, si constituie rezultatul incercarii de a raspunde unei importante provocari ridicate de el intr-un comentariu la postul meu anterior (vezi postul: „Rusia vs. Georgia: davai ceas, davai palton”).

Doua precizari initiale. In primul rind, trebuie sa imi cer scuze pentru lipsa promptitudinii in ceea ce priveste raspunsul meu. Momentan ma aflu intr-un sat din Vaslui, conexiunea net e groaznica si site-ul wordpress este, din motive care ma depasesc, aproape inaccesibil. In al doilea rind, ma bucur sa il vad pe Alex din nou activ pe blog. Nu de alta, dar, asa cum am mai spus, rar gasesti oameni care sa critice in mod rational si fara isterie. Iar atunci cind iti gasesti astfel de critici, cel mai cuminte lucru este sa ii pastrezi.

Alex nu accepta foarte usor opinia mea, conform careia asa-zisul „Tinut Secuiesc” (la fel ca si Kosovo, Abhazia, Osetia de Sud si Transnistria) are dreptul de autoguvernare. Alex ma intreaba: „Explica-mi te rog de ce un locuitor de etnie maghiara al Harghitei de exemplu are dreptul la autoguvernare daca vrea si un locuitor de etnie maghiara al Clujului nu. De ce un locuitor de etnie romana al Covasnei de exemplu (unde romanii sunt 20%) nu are dreptul la autoguvernare daca un locuitor de etnie maghiara al Covasnei decide asa. In fine explica-mi te rog de ce eu ca cetatean roman nu am dreptul la autoguvernare in localitatea mea daca nu imi convine conducerea de la Bucuresti (sa presupunem ca am votat cu opozitia la ultimele alegeri) si nici conducerea judetului, pe cand un cetatean roman de alta etnie are dreptul daca el decide ca nu-i plac “miticii”.”.

Cred ca raspunsul la intrebarea lui Alex ar trebui sa fie un rezultat combinat al ideilor provenite din doua cimpuri distincte ale filosofiei politice :

1) domeniul numit „political obligation”. Intrebarea principala a acestei teme e urmatoarea: De ce legile statului meu au autoritate asupra mea? De ce sint obligat sa respect legile unui stat guvernat de un regim pe care eu nu il accept?

Unii au incercat sa raspunda la aceste intrebari, si s-au dat mai multe raspunsuri. Ofer in continuare doar citeva: a) sint obligat sa respect legile unui stat atita timp cit eu mi-am dat consimtamintul sa traiesc in acest stat, fie si prin simplu fapt ca traiesc in acest stat, ca nu vreau sa emigrez (principiul consimtamintului); b) sint obligat sa respect legile statului care mi-a oferit anumite bunuri si facilitati, precum educatia, salariul minim garantat etc. (principiul fair-play-ului); c) sint obligat sa respect legile unui stat, atita timp cit acele legi sint rezultatul unui proces democratic (principiul democratiei); etc.

Astazi, autorii din domeniu recunosc, in general, ca un singur principiu nu poate justifica intreaga problema a obligatiei politice. Ca atare, au inceput sa combine diverse principii. Personal, agreez o combinatie intre principiul consimtamintului si cel al democratiei. Cu alte cuvinte, sint obligat sa respect legile unui stat atita timp cit: a) am libertatea de a emigra; b) aleg (din varii motive) sa nu emigrez; c) statul este liberal-democratic (adica legile sint rezultatul unui proces democratic, si in plus beneficiez de un cumul de drepturi liberale precum dreptul de a vorbi liber, dreptul de a nu fi discriminat etc. – drepturi garantate prin constitutie si care, in consecinta, nu sint supuse votului popular).

2) Bine, veti spune, dar daca eu, cetatean roman, am asemenea obligatii fata de statul roman (indiferent pe ce principii le bazam), atunci aceeasi obligatie o au si ungurii (evident ca nu e nici o diferenta intre secui si unguri, Alex) din Transilvania, si ei tot cetateni romani. Eu de ce trebuie sa respect legile statului roman, iar ei nu? De ce ar trebui ei sa aiba dreptul de a incalca legile si a se autoguverna?

Imi este greu sa dau un raspuns aici, pentru ca intram in a doua tema de filosofie politica, una pe care deocamdata nu o stapinesc. E vorba de tema secesiunilor. Intrebarea principala a acestui subiect este: au anumite grupuri drept de secesiune – si daca da, ce fel de grupuri si ce tipuri de secesiune? Aici se vorbeste, printre altele, si de conditiile de principiu pe care trebuie sa le indeplineasca un grup pentru a avea dreptul la secesiune (grupul trebuie sa fie majoritar – o majoritate mare, evident – , sa se guverneze democratic, etc.).

Asa ca prefer sa nu intru in aceasta tema pe care nu o cunosc. Haideti sa judecam cu propria noastra minte. Sa luam exemplul Kosovo, care e mai putin sensibil pentru romani decit exemplul Tinutului Secuiesc.

In Kosovo exista o populatie de aproximativ 90 % albanezi si aproximativ 10 % sirbi. Exista un argument principal pro si unul principal contra secesiunii Kosovo. Le prezint intr-o forma mult simplificata. Argumentul contra: Kosovo e o regiune istorica a statului national sirb, e chiar leaganul civilizatiei sirbe. Argumentul pro: Kosovo e populat actualmente de o populatie majoritara de 90 la suta albanezi, o populatie ce doreste sa se autoguverneze, si sa nu fie guvernata de un alt stat etnic.

Acum, mie mi se pare ca argumentul „istoric” trebuie sa paleasca in fata argumentului „uman”. O fi Kosovo parte a Serbiei – dar vorbim totusi de oameni actuali, cu vieti si dorinte proprii. Iar daca una dintre cele mai arzatoare, una dintre cele mai capitale dorinte ale lor este autoguvernarea, nu vad de ce ar trebui sa le fie refuzata, cel putin atita timp cit indeplinesc o suma de conditii ale secesiunii (suma de conditii ce ar trebui aprobata, sa spunem, de Natiunile Unite).

La fel si cu Tinutul Secuiesc. Nu stiu exact care este proportia de maghiari si romani, dar cred ca este una destul de covirsitoare (in favoarea maghiarilor) care sa justifice, alaturi de indeplinirea altor conditii, secesiunea. Un roman din Covasna sau un maghiar din Cluj nu pot avea (deocamdata) acest drept, intrucit etniile reprezentate de ei nu indeplinesc conditiile respective – cel putin nu indeplinesc criteriul majoritatii.

Cred ca, in acest fel, asa-zisul „conflict” roman-maghiar si-ar demonstra caracterul de cea mai mare farsa din istoria relatiilor inter-etnice din Romania.

Numai ca nu trebuie sa uitam aici un lucru extrem de important, si anume viziunea pe care o avem fiecare dintre noi asupra Europei, si asupra chestiunii autoguvernarii in cadrul constructiei europene.

Personal prefer o Europa a regiunilor (Europe des regions) decit o Europa a statelor (Europe des patries). Daca vreti, deci, un fel de federalizare de tip german, unde fiecare land are propriul sau parlament, deci se autoguverneaza, exceptind anumite chestiuni de politica externa, aparare, servicii sociale, etc. – lucruri care tin de guvernul central. Daca, deci, lasam la o parte principiul statului national, etnic si unitar (o frauda, o crima, o mare pacaleala, un construct fals, o iluzie, o absurditate gaunoasa care a facut miliarde de victime in ultimele trei secole) si daca aplicam principiul „Europei regiunilor”, atunci o eventuala „secesiune” administrativa a asa-zisului Tinut Secuiesc, sau a Olteniei 🙂 [in cadrul Europei unite] nu e cu nimic mai grava decit „secesiunea” administrativa a landului Baden-Wurtemberg in Germania.

Putem merge mai departe si putem gindi intregul glob politic in acest fel (stiu, ideea e naiva, dar in nici un caz irationala sau utopica – „you may say that I’m a dreamer / but I’m not the only one…”).

Stiu, oamenii sint prea putin rationali si prea putin doritori de schimbari radicale, fie ele schimbari in bine. Iata, de exemplu, cit de usor a murit promitatorul proiect al constitutiei europene. Sa nu uitam insa ca si proiectul unei Europe unite, propus de nimeni altul decit Immanuel Kant in urma cu 300 de ani, a avut nevoie de atita amar de timp pentru a-si demonstra macar viabilitatea. Sper ca, in timp, ceea ce propun eu aici (inclusiv constitutia europeana) va deveni realitate. Este unul dintre motivele care imi fac atit de draga filosofia si teoria politica.

BREAKING NEWS: ungurii, capsunari in Romania!

with 6 comments

Minune, soro! Vin ungurii la munca in Romania! Astazi, gazda noastra Peter a detonat bomba: de saptamina viitoare se muta, cu tot cu nevasta Zsuzsa si copilul Jofi, la Cluj-Napoca! Pleaca sa munceasca acolo! L-am intrebat uluit de ce, si mi-a raspuns ca in Budapesta economia este in stagnare, pe cind in Cluj e in crestere…

Acuma, o sa ma intrebati ce lucreaza Peter. Tineti-va bine: e „landscaper”! Dar nu va ginditi la chestii mari, adica un designer de parculete interioare super-fanteziste, pe care le vezi in marile banci americane. Nu, soro, e muncitor cu sapa!

Acuma, ma intreb si eu: cit poate sa cistige un asemenea om in Romania? Destul de mult, cred, din moment ce si el, si nevasta (care e psiholog si lucreaza cu copiii) prefera sa schimbe ambele job-uri din Budapesta doar pe job-ul lui de saparet in Cluj!

De aici rezulta trei concluzii: (a) Clujul, si poate tot Ardealul, a ajuns paradisul omului care da la sapa. Vreti sa deveniti miliardari? Mergeti in Cluj si plantati copaci!; (b) eu nu stiu ce mai caut cu filosofia mea la CEU. Daca sa plantezi panselute aduce mai multi bani decit sa citesti filosofie analitica, atunci ma bag si eu!; (c) toti sociologii dobitoci care spun ca populatia maghiara se va imputina in Romania vorbesc prostii, cocotati in turnul lor de fildes. Ei nu iau in considerare si fenomenul invers, al ungurilor care n-au nici o treaba cu Romania dar vin aici sa traiasca mai bine. Asa ca nu va mirati daca, in vreo 50 de ani, Transilvania va deveni iarasi „a ungurilor” – de data asta, in sensul ca numai unguri veti afla acolo! [dar asta nu-i nimic, impartim totul frateste, ca asa-i frumos: pastram noi Transilvania, si le dam lor Ardealul 🙂 ]

Una peste alta, eu am ramas blocat. Voi ce parere aveti?

Written by Andrei Stavilă

martie 3, 2008 at 5:45 pm