Interactiuni

Posts Tagged ‘Uniunea Europeana

Recviem pentru Republica Moldova

with 2 comments

Nu ma poate lasa indiferent ceea ce se intimpla astazi in Republica Moldova (aici). Nu vreau sa fiu inteles gresit: desi sint convins ca premizele pentru fraudarea alegerilor au fost indeplinite cu asupra de masura, nu cred ca un vot corect ar fi intors situatia cu 180 de grade. In acest stat baza electoratului o constituie populatia inaintata in virsta si cea din mediul rural. Oameni care, din diverse motive (teama de ceea ce ar putea aduce un viitor incert, sau poate nostalgia anilor tineretii) voteaza in mod constant si sincer cu Partidul Comunist.  Restul electoratului raspindit in lumea larga ori nu este interesat de situatia politica din tara, ori nu este lasat sa voteze (vezi aici). In cel mai bun caz, in cadrul unui vot ireprosabil din punctul de vedere al corectitudinii sale procentele s-ar modifica, dar cistigatorii cauzei ar fi tot comunistii.

Nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Ceea ce m-a impresionat profund in cadrul protestelor de azi (aproximativ 30.000 de tineri au iesit poe strazile Chisinaului; altii ar fi sosit din provincie, dar caile de acces in capitala au fost blocate) a fost o pancarta pe care scria, sfisietor: „Nu ne furati viitorul”. Aici, cred eu, se reduce totul. Jocurile politice – tema preferata a Chisinaului in relatiile diplomatice cu Bucurestiul – nu mai au sens aici. Tinerii nu lupta pentru unificarea cu Romania (un ideal nu stiu cit de demn de a fi luat in considerare); ei nu lupta pentru o ideologie, nici pentru principii nationaliste (desi citeva drapele romanesti au aparut in multime). Tinerii protesteaza acum pentru dreptul lor la un viitor normal, si atit. NORMALITATE – iata ceea ce revendica tinerii moldoveni. O situatie politica din care comunismul este expulzat ca ideologie gaunoasa a trecutului; o situatie in care drepturile individuale si cetatenesti de baza sint dorite cu ardoarea omului care nu mai poate respira; un apel deznadajduit catre cei ce au un puternic cuvint de spus in privinta noii ordini mondiale.

Din nefericire insa, apelul lor nu vine intr-un moment prielnic. Statele Unite si Europa au propriile probleme, si singurul lucru de care au nevoie acum este un conflict deschis cu Rusia, sustinatoarea comunistilor moldoveni. Fara sprijin moral international, lipsiti de putere pe plan intern, protestestatarii de astazi vor esua curind. Fata de analistii politici actuali de dincoace de Prut, eu nu cred ca protestele din Republica Moldova se pot asemana cu Revolutia anticomunista din Romania: contextul international este unul total potrivnic tinerilor aflati acum in pietele Chisinaului. Din nefericire, Republica Moldova isi semneaza, inca o data, propria condamnare istorica si politica – daca nu cumva si economica. Iar Statele Unite cufundate in criza economica si financiara – dar si Uniunea Europeana crizata pe problema energiei si divizata in privinta fiecarei probleme de politica internationala – nu pot decit sa priveasca neputincioase inabusirea singurului moment sublim din istoria tragica a Republicii Moldova de dupa caderea Cortinei de Fier.

[N.B.: urmariti cu incredere analizele lui Ion Marandici pe blogul lui. Este o sursa de seriozitate, profesionalism si implicare directa in ceea ce se intimpla in aceste zile in Republica Moldova]

UPDATE. Interesanta corespondenta lui Cristian Ghinea – <a href=”http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-5560365-notite-chisinau-alergind-intre-cele-doua-revolutii.htm&#8221; rel=”nofollow”>aici</a>

Reclame

Parlamentul European, feminismul si prostia omeneasca

with 9 comments

Parlamentul European a interzis folosirea cuvintelor „domnisoara” si „doamna”, considerate a deranja cucul si pupaza din capul stimabilelor membre (!) ale respectivei institutii. Mai mult, cuvinte precum „sportsmen” (sportivi), „statesmen” (oameni de stat), „men-made” (creat de om) vor trebui inlocuite cu echivalentele lor „athletes” (atleti), „political leaders” (lideri politici), respectiv „synthetic” (sintetic) sau „artificial” (artificial) (sursa; via Irina).

De asemenea, sint interzisi termeni care desemneaza meserii, precum „fireman” (pompier), „air hostess” (insotitoare de zbor), „headmaster” (director de scoala sau de liceu), „policeman” (politist), „salesman” (vinzator, agent comercial), „manageress” (de obicei inteles ca „directoare” sau „administratoare”, dar probabil ca sensul interzis e „gospodina”), „cinema usherette” (plasatoare la cinema) si „male nurse” (intraductibil, dar incerc: „asistent medical barbat” – pe asta de ce l-o mai fi interzis?!).

Totusi, spune articolul mentionat, membrii Parlamentului European Prostiei Omenesti au voie sa foloseasca cuvintul „midwife” (moașă), dar asta numai pentru ca nu exista un echivalent masculin al termenului. De asemenea, alesii neamurilor europene vor avea voie sa pronunte ticaloasele si injositoarele substantive „waiter” (chelner) si „waitress” (chelnerita), intrucit academicienii limbisti care s-au sters in partile moi cu frumushele granturi europene tot n-au reusit sa gaseasca un termen neutru din punct de vedere al genului („gender-neutral term”) care sa desemneze aceasta meserie.

Doar Struan Stevenson, un conservator scotian si membru al PE, s-a trezit din somnul ratiunii si a protestat. El si-a amintit ca Parlamentul Europei a mai dorit, in trecut,  sa interzica cimpoaiele (???!!!) si sa dicteze forma bananelor (???!!!). Philip Bradbourn, un alt conservator, i s-a aliat. Vedeti ca sint si conservatorii buni la ceva? 🙂

Articolul citat se incheie spectaculos: citeva regulamente bizare ale UE ramin totusi litera de lege, precum directiva care obliga ca fiecare pereche de cizme de cauciuc sa aiba un manual de folosire in 12 limbi!

Mai e ceva de spus? M-am saturat sa militez, pe acest blog, impotriva fanaticilor corectitudinii politice. Si m-am resemnat  cu gindul ca, intr-o zi, voi fi obligat sa intru la pirnaie pentru exprimarea unui cuvint. De exemplu, „domnisoara”. Stiti ce nu e drept? Ca abia am iesit dintr-un sistem concentrationar. Si intram in altul. Aveam si noi dreptul la un respiro…

[Un articol foarte bine scris, cu mult umor si echidistant pe aceasta tema (desi cam lung pentru cine nu e interesat direct) il cititi in Cotidianul]

Written by Andrei Stavilă

martie 20, 2009 at 1:20 am

Ungaria, my love (9). Cotația ghiocelului pe piata neagra

leave a comment »

De la revolutionarul naiv „este interzis sa interzici” si pina la etatism e o distanta mica – asa, cam la 40 de ani. Legile cresc exponential mai ceva ca galbeneii dupa ploaie, de mirare fiind existenta si astazi a unor zone neinregimentate juridic. Insa mintea umana, cu imaginatia ei bogata, promite sa rezolve totul cit de repede posibil.

Pe de alta parte, intrarea in Uniunea Europeana, dincolo de lucrurile pozitive importate drept forme fara fond, ne trimite intr-o spirala absurda din care nu vad cum putem iesi. Acum nu-ti mai poti face tuica in batatura, ca e lege de la Europa. Si nici taranii nu-si mai pot vinde marfa pe tarabe, ca de – oamenii lui Brave New World sint mai sensibili decit stramosii lor, iar daca bate musca dezvolta instantaneu HIV si cancer. Tot mai bune fructele europene de la supermarket, injectate cu hormoni, stralucitoare, si cu un gust admirabil, dar inexistent. Sa nu mai vorbim de E-urile datatoare de snaga, sinonimul oltenesc al fortei.

Mai nou insa, in unele tari europene precum Ungaria nu ai voie sa transporti ghiocei – ca sint protejati. Introducerea gingaselor flori in tara urmasilor lui Arpad este considerata infractiune (sursa: Mediafax). Cum ghioceii sint rari si pe cale de disparitie (ei nu cresc decit peste tot, nu si in alte parti) autoritatile maghiare, inca frustrate de pierderea atitor teritorii stramosesti, au cotat firul de ghiocel la 10.000 de forinti (adica 40 euroi inainte de criza si doar 32 euroi acum) (aceeasi sursa).

Conform dictonului cu rima schioapa „Nu-i masină ca bemveul / Nici floare ca ghiocelul”, urmatorul pas va fi folosirea florii penntru depasirea impasului economic, doar ghiocelul mic rastoarna criza mare! Bancile nationale ale tarilor din Europa Centrala si de Est vor arunca pe piata toate rezervele de aur si vor cumpara ghiocei, care – spre deosebire de metalul galben – au calitatea ca se si inmultesc. Vechile maidane si parcuri, sa nu mai vorbim de spatiile verzi dintre blocuri, vor deveni noile Sillicon Valley pentru floraresele tuciurii care, evident, se vor transforma in noii imbogatiti ai tranzitiei mondiale „Obama” de la capitalismul salbatic la socialismul infloritor. Cercetarile genetice asupra ghioceilor vor primi fonduri imense, si in curind ne vom mindri cu o noua metoda – stiintifica, cum altfel! – de inmultire rapida a ghioceilor. In acest moment, vom putea trai, in sfirsit, visul pe care-l avem cu totii: trecerea de la moneda euro la ghiocel! „Nu va suparati, cit costa un bilet de avion pina la Budapesta?” – „Cinci ghiocei si-un bulb!”

Written by Andrei Stavilă

martie 13, 2009 at 6:00 am

5. Democratia si sfirsitul istoriei

with 7 comments

Continui, si in aceasta simbata, serialul „Filosofia politica pe intelesul tuturor” (pentru a citi celelalte episoade, click pe pagina destinata serialelor). Voi vorbi in cele ce urmeaza despre problema permanenței democratiei ca sistem politic.

Hegel (1770-1831), unul dintre cei mai mari filosofi germani, a crezut in sfirsitul istoriei si al filosofiei. El a considerat ca diversele sisteme ale gindirii si variatele forme de organizare politica sint incercari timide pe o scara a evolutiei spiritului uman: o evolutie cu un final stabilit. Ca atare, omul credea sincer ca filosofia sa reprezinta forma perfecta a filosofiei in sine, forma la care au aspirat ceilalti ginditori de pina la el, dar pe care nu au fost in stare decit s-o aproximeze gradual. La fel, istoria politica se sfirsea cu monarhia constitutionala a Statului Prusac, forma perfecta de organizare politica a fiintelor umane.

Daca ideile filosofului german vi se par ciudate, atunci va trebui sa va pregatiti pentru a accepta ciudatenia propriilor voastre idei. Asta pentru ca multe persoane, la ora actuala, se inchina aceleiasi credinte, desi termenii sint schimbati. Multi cred in faptul ca formidabila  noastra cultura occidentala este „evoluata” fata de alte culturi si reprezinta gradul maxim de evolutie la care se poate ajunge; multi cred ca filosofia analitica este forma perfecta si ultima a filosofiei; si multi cred ca democratia liberala reprezinta punctul final al istoriei politice.

Evident, asemenea idei sint departe de adevar. Personal nu cred intr-o evolutie culturala si politica similara cu evolutionismul biologic, nici intr-un punct terminus al acestei evolutii, nici in perfectiunea nivelului pe care l-am atins astazi, si nici in imposibilitatea regresului. Daca sintem rezonabili, va trebui sa acceptam failibilismul si efemeritatea nu doar ale speciei umane asa cum o cunoastem azi, ci si – lucru poate mai dificil de indurat – ale productiilor noastre culturale, stiintifice si socio-politice. Democratia, ca atare, nu poate constitui o exceptie – si cine crede contrariul savirseste o mare greseala.

Democratia este o forma politica de organizare a societatii care presupune anumite conditii preliminare pentru existenta ei, cu alte cuvinte ea pur si simplu nu poate fi implementata oricind, oricum si oriunde. Cel mai frustrant gind tine de faptul ca respectivele conditii sint greu de precizat. Istoria ne infatiseaza diferite tipuri de democratii si diferite conditii de posibilitate ale lor. Voi oferi doar doua exemple.

De pilda, democratia participativa a fost posibila doar in cazul oraselor-state din Grecia antica. In acele orase catatenii erau chemati periodic sa-si spuna parerea asupra legilor cetatii. Ginditi-va ca localitatea Targu Frumos (din judetul Iasi) ar deveni un stat independent: din aproximativ 13.000 de locuitori, daca scadem minorii si persoanele decazute din drepturile civile am avea, sa presupunem, un numar de cetateni cu drept de vot care s-ar reduce la jumatate din cifra locuitorilor. In asemenea conditii, ar fi foarte usor sa chemi oamenii sa decida periodic si individual asupra fiecarei legi existente in acel stat. Conditia capitala a democratiei participative (adica democratia care se bazeaza pe participarea directa a cetatenilor la alcatuirea legilor) tine de numarul mic de cetateni. In consecinta, astazi un asemenea tip de democratie este imposibil de pus in practica. Iata de ce vorbim acum de „democratie reprezentativa” (adica democratia in care cetatenii isi aleg reprezentanti pe care ii trimit in parlament pentru a decide in locul lor).

Mai exista insa si alte conditii prealabile necesare pentru instaurarea democratiei. Al doilea exemplu este temporal mai aproape de noi: vorbesc despre Irak. Americanii incearca sa impuna democratia acolo insa nu reusesc, si specialistii in domeniu considera ca nici nu vor reusi prea curind, intrucit nu sint indeplinite conditiile minime pentru o asemenea victorie. Aceiasi specialisti nu se pun de acord insa cind vine vorba de listarea respectivelor conditii minime ale democratiei. Unii vorbesc despre un anumit nivel de educatie, altii despre o oarecare traditie a stabilitatii politice, altii despre un nivel de trai ridicat, si inca altii despre o dorinta colectiva sincera de auto-guvernare. Discutiile sint complicate. De pilda, unii spun ca o educatie stiintifica si laica ar fi un element sine qua non pentru ca indivizii sa fie pregatiti sa accepte democratia. Cazurile Chinei si Rusiei demonstreaza insa cu asupra de masura ca intre nivelul de educatie si forma de organizare politica legaturile sint mult mai slabe decit am dori sa credem.

Exemplele de mai sus vor sa spuna un singur lucru: democratia, ca forma de organizare politica, tine de anumite conditii specifice, iar acestea, la rindul lor, sint determinate spatio-temporal. Chiar daca este cel mai bun sistem politic gindit pina acum, democratia nu este aici pentru totdeauna. De fapt, democratia liberala asa cum o cunoastem astazi este extrem de tinara: are vreo 50 de ani. Personal (este o parere pur subiectiva) cred ca democratia liberala (democratia care limiteaza auto-guvernarea cetatenilor prin drepturile de baza ale individului) s-a nascut odata cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948) si Miscarea pentru drepturi civile din America (1955-1968). Si asa tinara cum este, democratia liberala ar putea sa nu mai traiasca foarte mult. Exista o multime de factori care ii grabesc decesul: folosirea tehnologiei tot mai avansate de catre puterea politica (care face posibila o supraveghere tip „Big Brother” a cetatenilor), preferinta cetatenilor insisi pentru securitate, in defavoarea libertatilor civile (vezi „USA Patriot Act„, semnat de presedintele Bush in octombrie 2001), imigratia prost controlata (musulmanii din Olanda si Anglia sint tot mai vocali in privinta acceptarii legii sharia), problemele economice globalizate, cresterea exponentiala a populatiei planetei coroborata cu epuizarea resurselor, si asa mai departe.

Istoria ne arata ca, in momentul in care unui regim politic sau unui imperiu i-a sunat ceasul, nici macar puterea militara nu este suficienta pentru a-l salva. Ma tem ca acesta este si cazul democratiilor contemporane: va veni, intr-o zi, momentul in care oricit ne vom stradui, nu vom reusi sa salvam sistemul politic in care credem si, de fapt, singurul in care unii din noi pot trai. Aceasta concluzie pesimista nu indeamna insa la inactiune. Cred ca sint citeva cai pe care putem lupta pentru mentinerea democratiei liberale, dar fiecare cale are problemele ei:

1) Revenirea la o mai strinsa legatura intre cetatean si factorul de decizie politica. O viziune a Uniunii Europene ca „Europa a regiunilor”, unde politica economica si cea externa sint comune, insa administratia se bazeaza pe guverne locale de tip „land” (precum in Germania) ar creste gradul de interes al cetatenilor pentru afacerile publice, si deci ar revigora increderea in democratie. Dinamica greoaie a actualei forme de organizare a UE si sentimentele anti-europene ale francezilor sau irlandezilor, de pilda, nu ma lasa insa sa intrevad intr-un viitor apropiat o astfel de schimbare;

2) Reafirmarea la nivel global (de catre toate statele) a promovarii riguroase a drepturilor de baza ale omului. In felul acesta, democratia de care vorbim ar ramine „liberala”, protejind cetateanul in fata oricarei puteri politice. O forta armata de tip NATO care sa intervina rapid si eficient de fiecare data cind un stat incalca flagrant aceste drepturi este necesara. Un asemenea deziderat ramine insa de neatins, atita vreme cit state puternice precum Rusia, China si Iranul vor incalca drepturile omului si nu le vor recunoaste decit formal.

3) Rezolvarea cit mai rapida a problemei cresterii populatiei. La nivel global este nevoie de o lege asemanatoare cu cea din China, unde un cuplu nu are voie sa faca mai mult de un copil (sau, la nivel global, nu mai mult de doi). Este greu de crezut insa ca statele occidentale, confruntate cu imbatrinirea populatiei si cu o natalitate tot mai scazuta, vor acccepta o asemenea lege. De asemenea, este greu de crezut ca norma poate fi implementata in statele sarace din Africa, de pilda.

4) Un accent tot mai mare pe ceea ce se numeste acum „global distributive justice” (justitie distributiva globala), care se refera la redistribuirea resurselor intre tarile bogate si cele sarace, pentru atingerea unui nivel economic rezonabil pe intreaga planeta (printre multele consecinte bune ale acestui lucru ar fi si limitarea imigratiei). Este greu de crezut insa ca tarile bogate vor accepta prea usor sa-si trimta surplusul in Africa sau Asia. SUA, de pilda, au preferat mult timp sa cheltuiasca o groaza de bani cu SETI (Institutul pentru Cautarea Inteligentei Extraterestre) decit sa foloseasca aceiasi bani pentru eradicarea malariei in citeva state din Africa.

In concluzie: democratia liberala asa cum o cunoastem azi este o forma foarte tinara a organizarii vietii politice. Nivelul politic la care am ajuns nu este insa ireversibil. Dimpotriva, multi factori par sa atace acest fragil sistem politic, si din nefericire mecanismele globale care ar putea sa-l consolideze nu pot fi puse in functiune din cauza imposibilitatii atingerii unui consens. Desi cred ca inca nu este timpul pierdut si consensul respectiv poate fi atins, intrucit este in puterea liderilor mondial sa il atinga, nu cred ca ratiunea umana va triumfa. In privinta viitorului democratiei liberale asa cum o cunoastem astazi sint mai degraba pesimist: datorita factorilor adversi amintiti, si poate a multor altora pe care personal nu ii cunosc, lupta pentru supravietuirea tinerei democratii liberale mi se pare un razboi pierdut din start. Si cu toate acestea, un razboi la care ma incapatinez sa particip.

UPDATE. Ar fi bine sa cititi si articolul asta.

….UEEEEEEEEE!!! …..UEEEEEEEE!!!

leave a comment »

Sint absolut disperat. Pentru ca sint un fan al Uniunii Europene, sint un suporter indoliat al deja ingropatei constitutii comune si sint un sustinator fundamentalist al eficientizariii mecanismelor comunitare si al unificarii politicii externe!

Si acum? Au dorit statele vestice sa introduca Georgia si Ucraina in NATO, Rusia a spus un NU hotarit. Ba a mai si atacat militar Georgia citeva luni dupa aia, iar Uniunea Europeana nu a spus nici pis.

S-a ratoit Rusia la Ucraina si a lasat-o fara gaze, generalizind problema la intreaga Europa? Uniunea Europeana a miriit putin, dar apoi s-a culcat pe-o ureche.

Mi se pare insuportabila aceasta incapacitate („impotenta”, cum o numeste Costin Ilie) a Uniunii Europene. Chiar nu se poate reforma Uniunea? E chiar atit de dificil? Sa fim seriosi, bani exista, iar amenintarea tot mai nesimtita a Rusiei ar trebui sa ii hotarasca si pe ultimii nehotariti ori eurosceptici, fie ei francezi (desi sint cei mai caposi), polonezi sau cehi. Altfel, va fi vai de tirtitza noastra! (un alt articol pe o tema apropiata – cum joaca UE pe Kalinka ruseasca – il scrie Ioana Lupea aici).

UPDATE. Timothy Garton Ash scrie un editorial pe tema „impotentei” UE aici. Pentru cei ce nu inteleg engleza, Evenimentul Zilei povesteste articolul aici.

Reflectii rutiere – sau arta de a gindi cu dosul

with 5 comments

Bun. In Romania mor, in fiecare an, mult mai multe persoane decit in aceeasi perioada de timp in orice stat european (cititi aici). Stiam asta de ceva vreme, nu e un lucru nou. Si cum reactionam? Ce face statul roman?

Pai iaca asta face. Unu la mina, nici o treaba cu refacerea infrastructurii. Fac relativ des drumul Iasi-Cluj-Oradea-Budapesta, si credeti-ma ca masina mea, veche de doar un an, e imbatrinita inainte de vreme. Doi la mina, statul mareste limita de viteza in localitati. Am vazut sate traversate de drumuri judetene sau europene, unde limita de viteza urca pina la 70 km pe ora!!! Asta inseamna, in mod practic, ca nici un hirb de Trabant nu se tiriie sub 80 la ora. Pentru comparatie, in Ungaria daca depasesti 50 km pe ora te-ai ars! Trei la mina, desteptul nostru stat da liber achizitionarii detectoarelor de radar, desi in majoritatea statelor europene (unde mor mai putini oameni pe sosele si infrastructura chiar e… beton!) ele sint interzise (cititi aici)!

Ultima chestiune mi se pare ca atinge culmea cinismului. Deci ai o tara in care mor mai multi oameni decit in orice alta tara din UE in fiecare an, si tu legalizezi aparatele de detectare a radarului! Adica incurajezi incalcarea legii! Rationamentul meu e simplu, poate prea simplu pentru mintea complexa a autoritatilor romane: daca respecti legea, nu ai nevoie de acest aparat. Nevoia de a-l avea apare atunci cind incalci in mod constant legea, cind depasesti in mod constant limita legala de viteza, si nu vrei sa fii prins. Cu alte cuvinte, detectoarele de radar sint facute pentru a te ajuta sa incalci constant legea, micsorindu-ti in acelasi timp sansele de a fi prins.

Rezultatul se vede pe soselele Romaniei: e un adevarat carnagiu! Si dincolo de carnagiu, de fiecare data cind fac drumul Iasi-Oradea observ la fiecare 100 de metri o incalcare a regulamentului rutier. Pe soselele Romaniei, si asa intr-o stare extrem de proasta, se goneste haotic, se depaseste in curbe, pietonii sint ocoliti precum popicele pe trecere, curbele periculoase din Muntii Apuseni sint negociate cu peste o suta la ora, iar portiuni cum ar fi ruta Iasi-Vaslui (pe care o fac mult mai des) sint considerate probabil autostrazi, din moment ce 120 km pe ora, din cite am observat, este viteza obligatorie MINIMA cu care circula autoturismele.

Cind ma confrunt cu asemenea monstruozitati de gindire, chiar ma cuprinde exasperarea. Incerc sa inteleg ce a avut in cap legiuitorul. Si chiar ca nu inteleg. Dar poate nu e nimic de inteles.

[Disclaimer. Nu sint posesor de detector de radar. Si nu mi-am cumparat unul nu din lipsa de bani, ci tocmai pentru ca mi se pare ceva imoral]

Written by Andrei Stavilă

septembrie 19, 2008 at 2:03 pm