Interactiuni

Posts Tagged ‘weird

Oglinda oglinjoara, care este cea mai ciudata sculptura din țară?

with 5 comments

Pe cand eram copil si era comunism, iar „Disneyland”-ul meu preferat se mutase cu totul la iarmaroc, nu citisem o iota despre circ si acrobatii – dar credeam ca stiam totul despre ele (mai ales „trucurile” acelea prin care faceam o piatra din pumnul strans sa dispara).

Dar nu acrobatiile erau cauza pentru care alergam eu de cate ori aveam ocazia la iarmaroc (de obicei venea cate un circ la iarmarocul de Sfanta Maria), ci fiintele acelea hibride despre care nu stiai daca sunt oameni sau mistreti; piticii si uriasii; femeia aceea cu zece maini; asa-zisul „cel mai batran om din lume” care putea face un gramofon sa cante singur si multe alte ciudatenii. De asta mergeam eu la circ. Eram cu totul fascinata de „ciudateniile” astea. Nu le comparam cu nimic altceva. Ce povesti, ce desente animate, ce papusi ? Nimic nu egala emotia si fascinatia mea pentru ceea ce mai tarziu am aflat ca se numeste „freak show”. Trebuie sa recunosc ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici in prezent – doar ca nu mai merg la circ si nici la iarmaroc sa vad „ciudatii” (nu stiu daca la iarmaroacele din ziua de azi se mai aduc astfel de exotisme reale sau facute sa para asa).  In schimb „The Elephant Man” (filmul lui David Lynch) si “De ce fierbe copilul in mamaliga?” (cartea Aglaei Veterany) sunt printre preferatele mele. Le-as putea revedea/reciti la nesfarsit si cred ca emotia  si fascinatia ar fi de fiecare data la fel de vie.

Azi nu prea mai gasesti freak shows (si pe buna dreptate, cred). Cu doar 20 si ceva de ani in urma nu se gandea nimeni la „demnitatea”  sau „pudoarea” nefericitelor exponate vii. Stateau in custi sau in acvarii uriase si performau ceva („orice, numai bani sa iasa!”). Dizabilitatea era o „arta” (una cu gust amar, ce-i drept) iar eu-copilul nu-mi puteam lua pur si simplu ochii de la ea.

balanta calul invers weird

[mai multe fotografii cu statui weird puteti vedea aici – de fapt, tot asta e si sursa fotografiilor]

Am povestit unui prieten despre „pasiunea mea secreta” si el, „la schimb”, mi-a marturisit ca si el colectioneaza fotografii cu statui weird sau extremly weird. Mai auzisem povestea asta si chiar citisem si pe cateva bloguri cum unii se plimba de colo pana colo prin lumea asta mare, de la Oslo la Moscova si de la Moscova la New Delhi, sa se convinga cu ochii lor de ciudatenia unor statui. Unele sunt respingatoare si vulgare, altele sunt pur si simplu weird iar altele sunt si ciudate si freaky la un loc. Nu pot sa spun ca imi plac, dar m-as duce si eu sa le vad. Dar nu pentru ca mi-ar placea – pur si simplu pentru ca mi se par fascinante. Poti sa fii fascinat de ceva care nu neaparat iti place. Poate chiar sa-ti displaca total, dar emotia e acolo, pitita in uimire muta.  Statuile cu pricina,  sincer, nu-mi trezesc nici o emotie estetica (sau mai exact nici o emotie strict/pur estetica). Chiar daca prin statutul lor de „statui” ar trebui (s-ar cadea) sa le consider „arta” (buna sau proasta), mie mi se par mai curand niste „curiozitati” fascinante. Ei bine, curiozitatile astea din piatra, bronz sau sticla troneaza in centrele marilor orase ale lumii (uneori chiar umar la umar cu „marile capodopere” ale artei monumentale consacrate la care se face reclama pe toate ghidurile turistice). Asta inseamna ca cineva sutine financiar astfel de proiecte ciudate. Din perspectiva categoriilor estetice, „ciudatul” (la fel ca si „groaznicul”) nu reclama nici un drept la universalitate (de parca „frumosul” ar fi indreptatit sa o faca) – dar in schimb trezeste multe controverse. „Ciudatul” nu delecteaza simturile, nu trezeste placerea estetica si nici nu pare entertaining pentru cei mai multi dintre noi. Doar din cand in cand si doar unora li se pare fascinant. De unde vine fascinatia asta si incotro te duce este deja o alta poveste.

Reclame

Written by arankas

iunie 5, 2009 at 12:36 pm

The world’s weirdest cases

leave a comment »

That is – legal cases. You can read them here. Please do not forget to write here a comment. Oh, by the way, there is a Romanian case at no. 14. Have fun!

Written by Andrei Stavilă

februarie 6, 2008 at 11:57 pm

Publicat în De risul curcilor

Tagged with ,