Interactiuni

Autorii

with 11 comments

Cine sîntem

Julius se afla in “tara tuturor posibilitatilor” – nu, nu asta de dincoace de Prut, e vorba de cealalta, aia dincolo de Atlantic! Nico traieste in Romania si, desi mai migreaza din cand in cand, nu ar ramane niciodata in alta parte, din motive numai de ea stiute. Andrei Stavilă (sau ‘Andrei Stavila’ pentru motoarele de cautare) si Arankas au trait trei ani in tara urmasilor lui Arpad – desi ei nu prea au legaturi de singe cu respectivul descălecător, sînt mai degrabă de-ai lui Decebal ăla de pe deal, de-o ține pe fata lui Traian al Romicăi. Acum s-au romanizat complet, si traiesc pe coasta unui deal toscan. Caprescu n-are masina, locuieste intr-o valiza, si se da drept personaj neserios, de genul nici calare nici pe jos.

Ce vrem

Admiram tarile in care traim si vrem sa va spunem si voua de ce. Iubim tot ce-i frumos si vrem sa va facem părtași placerii noastre. Sintem fani ai gustului bun (da, si in sens literal!) si dorim sa va aratam cum il cream. Ne intereseaza ce se intimpla in jurul nostru, astfel ca nu de putine ori ne dam cu parerea despre politica – fie ca-i vorba de teoria, fie ca-i vorba de practica ei.

Nu sintem neaparat fani ai abstractiilor elitiste (desi ne descurcam binisor si aici), insa credem ca daca cineva are ceva de spus, trebuie s-o spuna intr-un mod inteligent, oricit de trivial ar fi subiectul. Si nu vrem sa ocolim subiectele triviale. Stiati ca un mare profesor de filosofie al zilelor noastre, Harry Frankfurt, a scris un superb articol, intitulat “On Bullshit”? Da, si despre bullshit se poate vorbi inteligent… Nu exista subiect trivial sau neinteresant, ci doar tratare necorespunzatoare a unei idei.

Ce urîm

Oamenii care isi baga nasul in oala fierbatoare a altora: homofobii care-i cauta pe gay prin dormitoare, xenofobii care-si varsa frustrarea pe o etnie sau alta, creationistii si evolutionistii obsedati de mica lor lupta, masculii care privesc femeile drept obiecte de învîrtit cratița ori drept automate facute sa le asculte comenzile.

Written by Andrei Stavilă

noiembrie 29, 2007 la 11:52 am

11 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Sa o iau cu inceputul si sa te intreb de ce ai ales ca motto „to kick the bucket”. Ia checkuieste putin aci:

    http://www.worldwidewords.org/qa/qa-kic1.htm

    Te astept pe teren propriu la: http://cogitat.wordpress.com

    In prezent, stadionul (sau agora) e in proces de constructie pentru a fi in stare sa gazduiasca intilniri transatlantice de gradul 3-4…

    Iulian

    februarie 21, 2008 at 5:32 pm

  2. interesting I was just about to ask if you believe in something, but you already gave me the answer. I read the comment about the elders…you left me speachless and sad.Seems very interesting when you find someone that like wine cheese and still belives in fairy tales and love…makes you not think you are the crazy one..or not the only one.
    Ada

    ada

    aprilie 16, 2008 at 6:58 pm

  3. Thanks. And I can say the same thing about your comment: „makes you not think you are the crazy one..or not the only one”

    andruska

    aprilie 16, 2008 at 7:06 pm

  4. Salutare Andrei,

    Ma bucur sa vad cum cresti frumos. Tine-o tot asa. Am citit cateva din pdf-urile postate. M-au facut un pic nostalgic si in acelasi timp solidar cu tine.

    Ai terminat facultatea cu un an inaintea mea deci pot spune ca am fost colegi. Mi-ai fost antipatic atunci, acum imi esti simpatic :-). Te-am vazut in Iasi intamplator, te-am vazut in Bucuresti si in Budapesta. Niciodata nu am spus nimic, normal, in fond nu ne cunoastem. Sunt sigur ca nu ai habar de mine asa ca ar fi fost un gest stupid sa te opresc si sa incep sa-ti mai aduc aminte cate ceva. Am avut un singur contact cu tine, semnificativ pentru mine. In anul cand ai intrat la facultate ai facut o marturisire, foarte intima mi s-a parut, despre sprijinul bunicii tale pentru tine si cum te-a sustinut. Nu stiu daca iti mai amintesti. Mi s-a parut un gest plin de candoare, chiar naiv atunci insa m-a impresionat mult. De atunci (1997) nu am mai avut nici un contact insa a fost momentul care mi te-a marcat in memorie. Toate aceste „intalniri” imi dadeau senzatia de destin paralel. Mereu ma intrebam oare ce mai faci, cu ce te mai ocupi ca apoi sa reflectez inevitabil la mine insumi. La fel ca si tine, devenisem un cetatean al lumii, traitor pe multe tari si continente, iubitor de cunoastere si nou insa nostalgic dupa Iasul studentiei care „nu mai e ca altadata” dar si furios pe mediocritatea lui.

    Acum am dat de tine pe net iarasi si am vrut sa rup tacerea spunandu-ti ca mi-au placut mult textele tale. Mai ales cel despre comunism. Si eu imi aduc aminte foarte bine despre cum a fost, si pentru mine comunismul este o perioada care exista intr-un mod foarte real, un episod al meu aproape personal. Am si cativa ani in plus fata de tine deci mai multe memorii „comuniste”.

    In fine, „pentru a nu lungi vorba nepermis de mult” iti urez foarte mult succes in continuare in tot ceea ce faci si sper ca cei de la Google vor avea de indexat pe viitor mai multe linkuri ce trimit la Andrei Stavila.

    Toate cele bune,

    Bob

    Bob Seger

    septembrie 17, 2008 at 8:50 pm

  5. Cred ca m-ai lasat fara replica… Habar nu am ce sa spun…
    Imi pare rau ca nu ai rupt tacerea in Iasi, Bucuresti sau macar in Budapesta…
    Nu imi amintesc scenele povestite de tine, dar nu mi-o lua in nume de rau, am o memorie incredibil de proasta – probabil de aceea nici nu voi face mare brinza in filosofie, unde memoria chiar conteaza.
    Si chiar daca nu-ti cunosc numele, sper macar sa te regasesc cit de des posibil cu comentarii pe acest blog.

    andruska

    septembrie 17, 2008 at 10:08 pm

  6. Servus, Andrei,
    Am ajuns pe la casuta asta a ta si mi-a rinjit in nas mesajul pe care, acum o vesnicie, plina de un orgoliu cretinoid, ti l-am lasat.
    Sterge-l, rogu-te mult. Cinic vorbind, nu mai e de actualitate. Nu a mai facut 13 ani, am eutanasiat-o pe 25 septembrie. patru ani si ceva, zi de zi, am cistigat lupta dupa lupta. ajunsesem sa ma cred, ca o idioata smintita ce m-am aflat, mai presus de moarte. a ei, a mea, nu mai stiu si nici nu mai conteaza. am primit apoi o palma teribila: in 5 saptamini s-a naruit tot ce am crezut a fi cladit temeinic, a fi smuls mortii atitea amar de zile.
    Doare al dracului, ustura golul asta din jur, din mine. tot mai tare, cu fiecare ceas. ai grija de fete, iubeste-le, bucura-te de ele cu smerenie, accepta macar tu gindul ca viata lor nu se pune la cale in dulapiorul cu medicamente, in lecturile si cautarile disperate despre cancere si alte alea. nici macar iubirea absoluta nu ajunge. eu asta am scapat din vedere la un moment dat si nu-mi voi ierta niciodata ca pedeapsa a trebuit sa o primeasca ea.
    ai grija de fete, andrei.

    Diana

    ianuarie 8, 2009 at 10:55 am

  7. @ Diana
    Imi pare rau.
    Am sters.

    andruska

    ianuarie 8, 2009 at 11:49 am

  8. Faine idei, mă bucur că am descoperit blogul. O să-l încerc pe îndelete 🙂

    Poftă de scris să aveți

    Andi

    mai 10, 2009 at 6:02 am

  9. Multumim si te mai asteptam!

    andruska

    mai 10, 2009 at 7:40 am

  10. Hello 🙂 .Am gasit blogul tau pe alte siteuri.Vrei sa facem schimb de linkuri te rog?:) Astept raspunsul tau aici sau pe email.Multumesc mult.

    Ancuta

    septembrie 6, 2009 at 4:49 pm

  11. Imi pare rau, dar nu sintem inca dispusi sa facem reclama 🙂

    andruska

    septembrie 6, 2009 at 11:04 pm


Lasă un comentariu