Interactiuni

Archive for the ‘Eterna Românie’ Category

Isarescu, ceausescu (sic!): ramine cum am stabilit!

with 6 comments

Reluarea contactului cu realitatea din Romania a fost pentru mine unul dur, asa cum ma si asteptam: intii soselele patriei (pentru care am platit rovigneta, un set de jenti si doua cauciucuri), apoi birocratia (in cit timp repari masina pe CASCO si ii faci revizia? Nu va spun, poate sinteti bolnavi cu inima!). In final, ecranul TV mi-a furnizat entertainment-ul obisnuit, doar cazurile au fost altele. De data asta, dezgroparea ceausestilor si criza economica (plus sinuciderea Madalinei Manole, dar nu am nimic de spus aici).

In legatura cu situatia economico-financiara din tara, Isarescu a preluat si si-a insusit in ultima vreme doua declaratii halucinante marca Basescu & Boc. Prima: ‘daca doriti bani mai multi, trebuie sa munciti mai mult’. Asertiunea este deopotriva jignitoare si falsa, intrucit ontologic vorbind, munca este un concept relational: in formula matematica a muncii intra nu doar muncitorul, ci si investitorul, munca in sine, cel care consuma produsul muncii, si nu in ultimul rind sistemul economic in care procesul muncii se desfasoara. Poti munci mai mult si mai bine, dar daca sistemul politic, financiar si economic ramine acelasi, banii nu prea au de unde sa vina. Altfel spus, putem sa inlocuim celebra ‘noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc’ cu versiunea ‘noi muncim pe bune, ei se fac ca ne platesc’: rezolvam ceva? Inainte de a cere populatiei sa munceasca mai mult si mai bine, elita politica si financiara a tarii ar trebui sa ofere cadrul necesar in care o asemenea crestere cantitativa si calitativa poate deveni posibila. Faptul ca romanii plecati la munca in Italia, Spania sau aiurea fac destui bani incit sa trimita si acasa reprezinta dovada clara a faptului ca nu cheful de munca al romanului este problema – adevarata problema este sistemul in care individul isi desfasoara activitatea. In consecinta, i-as ruga pe guvernantii nostri sa se gindeasca inainte de a pune efectele propriilor erori pe umerii angajatilor sau ai pensionarilor; altfel, lipsa lor de bun simt va fi, pina la urma, taxata prin vot.

A doua declaratie halucinanta a lui Isarescu se refera chiar la sus-numitii pensionari: ‘este de domeniul eticii ca fiecare sa primeasca o pensie proportional cu cit a muncit si cu cit a contribuit’. Intr-o tara normala o asemenea afirmatie ar fi evidenta. Nu si in Romania, unde tocmai oamenii care au muncit mai mult au pensii mai mici. Un exemplu bun il constituie lucratorii in domeniul agricol, din cadrul fostelor CAP-uri: pensia de ceapist, care recompenseaza munca de o viata a unui individ onisnuit sa lucreze cam 10 ore pe zi la cimp, ajunge undeva in jurul a 70 de euro in Romania! Un alt exemplu il constituie doamnele care au luat in serios politica oficiala a statului de inmultire iepureasca a neamului. Cunosc femei care nu au muncit in viata lor la stat, insa au crescut copii, nepoti, stranepoti, au sustinut prin executarea treburilor casnice dezvoltarea carieirei sotului si chiar a carierelor copiilor – conform idiotilor Base&Boc&Isarescu ele nu merita nimic, intrucit, evident, nu au muncit si nu au contribuit… Imi rasuna in urechi incredibila replica a lui Basescu, data unei femei care a muncit 13 ani intr-o intreprindere: ‘cam putin, maica, pentru o viata de om!’. L-as intreba pe idiotul neamului (ales evident numai de retardati, caci un om sanatos nu-si putea pune stampila pe numele basescului) cine i-a crescut copiii cit timp turna la Securitate domnia sa prin Anvers. Cam putina minte, stimabile,  pentru un presedinte al unei tari europene!

Dezgroparea ceausestilor a produs pe ecranul TV alte declaratii halucinante. Am auzit un comentator politic spunind ca ceausestii ar fi meritat un proces corect. Enormitatea afirmatiei poate fi dezvaluita printr-un dram de gindire pe cont propriu: si cam cine sa ofere acel proces corect? Sa nu uitam ca timp de 50 de ani orice proces politic a fost oricum dorim sa-l numim – numai corect, nu! Generatiile nascute sub comunism au invatat ca ‘merge si asa’, ca e foarte ok ca in procesele politice avocatul apararii sa-si acuze propriul client, ca in timpul procesului directivele si sentinta sa vina pe linie de partid, ori ca pedeapsa cu moartea este perfect normala si in buna concordanta cu drepturile omului. Reprezentantii acestor generatii, intr-un moment de vid politic, legislativ si juridic (i.e., decembrie 1989) au incropit un proces exact dupa cum au fost invatati sa gindeasca de chiar cuplul care le-a devenit intre timp victima. Ceausestii au avut parte de fix aceeasi corectitudine a procesului si a sentintei precum fostii detinuti politici in timpul comunismului; primii au fost victimele modelului de proces politic pe care ei insisi l-au sustinut si aplicat impotriva ultimilor. Mie unuia mi se pare corect.

Acuzatia privind procesul incorect este cel putin prosteasca si din alt punct de vedere: drepturile omului – inclusiv dreptul la un proces corect – sint de multe ori  folosite in scopuri diametral opuse crearii lor. Acest lucru se intimpla inclusiv in cazul fostilor dictatori, fie ei din America latina, Africa sau din Estul Europei. Virsta inaintata, diversele boli si nenumaratele vicii de procedura sint invocate pentru a intirzia sau eluda o decizie corecta. Nu-mi amintesc de nici un proces acceptat de toate partile ca fiind ‘corect’, in care un dictator sa fi fost condamnat la pedeapsa pe care o merita. Jean-Bedel Bokassa, initial condamnat la moarte pentru crimele sale, a fost eliberat dupa sase ani de inchisoare; Slobodan Milosevici a murit de atac de cord in timpul procesului; Augusto Pinochet a fost achitat pe caz de boala fara macar sa-i inceapa procesul; iar exemplele pot continua. De ce sa fi fost altfel cu ceausestii? Ginditi-va putin la urmatorul scenariu: erau judecati ‘by the book’, condamnati la 25 de ani inchisoare, apoi eliberati pentru buna purtare dupa 15 ani (asta in varianta ‘optimista’). In 2004, carevasazica, am fi avut un cuplu de ceausesti rebranduiti, sefi de partid, secondati de nemuritorii vecetudor si adrian paunescu (sic!) si candidind pentru Senat sau, cine stie, pentru Parlamentul European! Eu unul nu cred ca evenimentele pot avea un asemenea curs. Nu cred ca autorii unui genocid au dreptul sa se numeasca oameni si ca atare sa invoce respectarea drepturilor omului. Si nu cred ca trebuie un proces indelungat pentru a demonstra ca o asemenea creatura este sau nu vinovata de genocid. Indivizii respectivi merita, pur si simplu, soarta ceausestilor. Sau poate o alta soarta, si mai potrivita; acum imi vin in minte cuvintele bunicului meu, preot ortodox care a avut de suferit de pe urma comunistilor: ‘Mie imi pare rau ca i-au impuscat. Ar fi trebuit sa-i puna intr-o cusca cu bare de fier si sa-i poarte prin toata tara, din sat in sat, sa-i poata scuipa lumea’.

O alta declaratie halucinanta produsa de analistii politici romani se refera la lipsa unei inmormintari ‘crestinesti’ a ceausestilor. Si aceasta declaratie, la rindul ei, este uimitoare nu doar prin prostia celor care au produs-o, dar si prin caracterul ei jignitor. Sa nu uitam ca vorbim despre sefii unui sistem politic care care nu era doar autodeclarat ateu – dar si dusman pe fata al oricarei ideologii religioase. Biserici au fost distruse, preoti au fost inchisi doar pentru ca au continuat sa-si predice credinta! Intr-un asemenea context, a deplinge lipsa inmormintarii crestinesti a ceausestilor mi se pare o atitudine monstruoasa. Mai mult, cred ca Biserica Ortodoxa insesi ar trebui sa aiba ceva de spus aici: daca tot refuza sinucigasilor (inclusiv celor care recurg la acest gest din cauza depresiei, deci nu voluntar, ci impinsi de o boala foarte serioasa) dreptul la o inmormintare crestineasca, atunci de ce sa ofere acest drept criminalilor lucizi, sau autorilor de genocid? Cerinta unei inmormintari crestinesti pentru ceausesti nu poate fi decit o gluma teribil de proasta.

Anunțuri

Traiti in Romania

with 5 comments

S-au intimplat anul asta. Au trecut 20 de ani de la Revolutie. Romania secolului XXI. Undeva in Europa, mai pe la margini. Noii cetateni europeni:

La Iasi:

Si la Brasov (via zamo): nu stiu de ce nu merge embed-ul la mine, dar puteti face click aici pentru a vedea un video in care pensionarii se bat pe banane. Si o alta bataie pe banane, tot la Brasov, insa documentata doar in fotografii, aici (via Krossfire).

Written by Andrei Stavilă

Aprilie 3, 2010 at 8:01 am

Un medic universitar roman, despre homosexualitate

with 17 comments

Disclaimer: autorul acestui post sustine dreptul oricarei fiinte umane la demnitate si cautarea propriei fericiri. Publicarea citatului de mai jos – in ciuda socului pe care il poate provoca unora, asa cum subsemnatul insusi a fost socat – se justifica prin efortul important de a expune public prejudecatile privind sexualitatea umana, cu scopul de a cunoaste in amanunt logica (sau lipsa logicii) unor actiuni concentrationare cu efecte grave asupra unor oameni nevinovati (si sanatosi).

In anul 2004, prof. dr. Roxana Chirita era sefa Sectiei V de la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iasi (e posibil sa mai fie si acum, nu stiu!). Iata ce declara cotidianului „Ziarul de Iasi” cu doar cinci ani in urma:

„Potrivit studiilor de specialitate, homosexualitatea poate avea cauze biologice sau biochimice. Practic, la homosexuali s-au descoperit modificari de structura cerebrala, cromozomiala sau hormonala. „In afara modificarilor biologice care, pina la urma inseamna patologie, adica boala, exista si componenta psihica. Un baiat violat in copilarie are mari sanse sa devina la rindul lui homosexual. De asemenea, o mama hiperprotetica si autoritara care il inhiba il va transforma intr-un «prieten» al femeilor si nu intr-un iubit. De aici si relatia de prietenie pe care o vedem, in filme, dintre homosexuali”, mai spune prof.dr. Roxana Chirita, care este de parere ca aceste persoane trebuie sa se trateze. „Tratamentul consta in terapia comportamentala, terapie valabila si in cazul alcoolicilor. Aceasta consta in obtinerea unui reflex de deconditionare. Practic, persoanei in cauza i se administreaza o substanta chimica care ii produce o stare de greata, aceasta fiind asociata cu imaginea unui cuplu homosexual care face dragoste. Conditia este ca barbatul respectiv sa doreasca sa se trateze”, a mai explicat dr. Chirita.”

Articolul poate fi citit in intregime aici. Citeva observatii:

1) Cu siguranta iubirea si atractia fizica au cauze „biologice sau biochimice”, cum spune d-na Chirita. Teoretic o stim cel putin de la Schopenhauer, care era convins ca iubirea e arma pe care o foloseste natura sa ne fraiereasca pentru a ne perpetua specia. Insa medicul nostru pare sa considere ca respectivele cauze „biologice sau biochimice” sint bune in iubirea hetero si rele in cea gay.

2) Ca o consecinta a punctului (1), depresia profunda in urma unei iubiri hetero neimpartasite ar fi ok, cea aparuta in urma iubirii homo neimpartasite e caz clinic.

3) Desi pe la inceputul artticolului medicul iesean recunoaste ca homosexualitatea nu se mai studiaza in facultatea de medicina si nu mai este considerata boala in lumea medicala, D-na Chirita spune in final ca parerea ei e alta: e boala, trebuie tratata. Contesta intreaga comunitate a medicilor, cum ar veni. Poate primeste Nobelul pentru un tratament revolutionar, cine stie!

4) In acelasi paragraf, iubirea heterosexuala este considerata ca avind cauze normale, comparativ cu iubirea homosexuala, pe care nu o pot experimenta decit exclusiv aceia care au avut relatii nefericite cu femei sau au fost abuzati sexual in trecut. As dori tare mult sa imi citeze d-na doctor studiile stiintifice pe care isi bazea aceasta afirmatie.

5) De observat – si poate acesta e lucrul cel mai socant – ar fi caracterul medieval al „tratamentului medical” pe care il foloseste d-na Chirita. A, esti homosexual? Nu-i nimic, te tratam, te punem sa te uiti la filme porno cu homosexuali si iti dam ceva sa-ti borasti si matele din tine!!!! Ma intreb ce tratamente moderne foloseste d-na Chirita pe schizofrenici, de pilda. Nu m-ar mira sa existe la Socola cutii intregi de lanturi, bite de baseball, sobolani si lipitori…

Written by Andrei Stavilă

Noiembrie 6, 2009 at 11:14 pm

Dupa 20 de ani…

with 5 comments

Nu, nu este vorba despre Cei trei muschetari… La 20 de ani de la Revolutie, ne-am dat seama ca l-am injurat degeaba pe Silviu Brucan pentru profetia lui crunta: Romania mai are nevoie de alti 20 de ani, si apoi inca 20, si tot asa mult, mult mai departe pina cind – DACA se va intimpla si asta – va ajunge din urma tarile (nu, nu bogate, ci pur si simplu) normale. Chiar ma gindeam la un moment dat ce as putea spune cu ocazia acestei aniversari pe care nici nu stiu cum sa o privesc, altfel decit cu un ochi rizind si altul plingind. Dupa ce am citit postul recent al lui Cezar, mi-ar fi rusine sa mai bigui vreun cuvint. Va rog sa rupeti din timpul vostru doua minute si sa il cititi – este povestea unui om care a trait Revolutia pe viu (nu „in direct”, ca noi astialalti), a primit un upercut zdravan in plina figura din partea tranzitiei catre libertate si economia de piata, iar acum si-a gasit alte rosturi intr-o tara in care, desi romanii sint vazuti chioris, este respectat asa cum merita.

Written by Andrei Stavilă

Noiembrie 1, 2009 at 10:11 pm

Rusinea de a fi roman

with 9 comments

Un profesor universitar de nationalitate germana, angajat la Central European University, a primit un mail intr-o limba pe care nu a putut s-o identifice, la prima vedere. Asa ca omul a dat un „mass mail” intregii comunitati CEU (studenti, profesori, staff). Titlul mail-ului este „mysterious language”, iar textul suna cam asa:

can anyone identify this language/translate the text?

„awaii..uraatt mai eshtii!!! libidinosulee;;)”

Si acum ma intreb si eu: cum naiba sa mai iesi in lume si sa spui ca esti roman? Se pare ca decizia mea de a ma declara ungur in Italia (oricine m-ar intreba) nu e tocmai gresita (de fapt este, dar despre asta in alt post!). Sper din tot sufletul sa nu-i fi raspuns nimeni profesorului respectiv…

Written by Andrei Stavilă

Octombrie 7, 2009 at 11:14 pm

Publicat în Eterna Românie, Universitare

Tagged with

Jurnal florentin – (1) Marlanul de autostrada

with 6 comments

Scurta mea prezenta in tara tuturor posibilitatilor dimbovitene si bahluiene m-a impiedicat sa imi procur deja cunoscutul „Atlas de mitocanie urbana”. Nici macar nu stiu exact ce contine, dar daca lipseste arhetipul mentionat in titlul acestui post, cu bucurie suplinesc scaparea respectiva.

Pentru a aprecia la adevarata valoare marlanul de autostrada, e absolut necesar sa conduci initial pe soselele din Austria si Slovenia. Indiferent de tipul drumului selectionat pe ecranul GPS-ului, in ambele tari se respecta cu strictete regulile de circulatie: de pilda, daca limita de viteza e de 50 de kilometri pe ora in localitate, atunci oamenii chiar o respecta, indiferent ca sint soferi de Trabant sau de Santa Fe. Te simti cumva ciudat, parca treaba aia privind corectitudinea nemtzeasca nu e chiar vorba in vint („cine stie, cunoaste” si legatura dintre sloveni si nemtzi).

Ei, cind parasesti autostrazile din Austria si Slovenia si intri increzator in Italia, totul se schimba brusc. Sa presupunem ca, datorita traficului extrem de aglomerat, te bate Doamne-Doamne si faci 30 km in „doar” trei ore (exact, chiar pe extrem de costisitoarea autostrada italiana). Cum stai minute intregi pina sa inaintezi citeva zeci de metri, ai tot timpul din lume sa analizezi fauna locala importata involuntar de bastinasi. De pilda, tu esti pe banda dreapta, iar pe banda de acceleratie trece o masina cu numar de Italia. Te gindesti ca omul e italian sadea, dar apoi iti sar in ochi citeva amanunte. Unu la mina, crucea de la oglinda retrovizoare. Una imensa, agatata cu lant manastiresc, impodobita cu matanii grele si cu nelipsitul canaf. Desigur, uneori pot fi mai multe cruci una peste alta, poate si un numar de inmatriculare de jucarie pus la parbriz si pe care scrie „Costel”. Apoi, in spate, ocupantii sint protejati de soare cu un carton aplicat pe luneta infatisind, evident, o fata cu sanii goi, sau in cel mai bun caz in costum de baie. Nu prea suna a italian, nu-i asa? Desigur, nevasta-sa sta in scaunul din fatza-dreapta aratind de parca tocmai si-a terminat oala cu sarmale, dar a uitat de slaninutza afumata si si-a suparat barbatul…

Sfirsitul, desigur, nu-i aici. Astia sint marlanii romani mergatori pe banda de acceleratie. Mai sint insa si alte tipuri de marlani romani. Doar autostrada are trei benzi, right? Adica atunci cind fraierii stau pe cele doua benzi normale la cozi de peste citeva zeci de kilometri, ei e smecheri si dastepti si intra pe banda de urgenta. Si ii dau batai, ba mai si baga vreo 150 pe ora, asa, de control si ca sa ii oftice pe bulangiii inaintind cu viteza melcului turbat. Desigur, dupa ce ies din aglomeratie se opresc la prima statie de benzina, trag fo’ trei tigari, o cafelutza si bineinteles scot punga cu seminte, sa le treaca nervii, de!

Dupa aia se urca din nou la volan si pun viteza. Chiar si la 200 pe ora, ii recunsti usor: n-ai sa vezi italian cu bemveu de cinci ani cumparat la mina a doua. Italianul e fraier, isi ia Fiat sau Renault nou. Ei nu stie care-i faza, ca poti sa fii smecher cu Passat sau Mertz la aceiasi bani – da’ noi stim! Deci e simplu sa pariezi, cam la fel de simplu precum pariul lui Pascal: daca are numar de Italia si e Peugeot soferul e sigur italian, Daca are numar de Italia si e Audi la mina a doua, e roman. Nu poti pierde, crede-ma!

Si mai urmeaza. Marlanul roman de autostrada (de parca ar exista un marlan de autostrada de alta nationalitate!) e grabit, vere! N-are timp de pierdut, i se usuca naibii capsunile si el ce pula mea mai culege?! Asa ca de vede o masina pe banda de acceleratie (singura pe care stie sa conduca, in afara celei de urgenta!) iti da blitzuri la greu de la vreun kilometru, asa. E autostrada lui tac’su, deci ai face bine sa ii eliberezi calea, nu conteaza ca ai un TIR pe banda din dreapta! Iar daca, in ciuda sfortzarilor tale, nu reusesti decit intr-un tirziu sa te dai deoparte, marlanul va parasi banda de aceleratie (pe care tocmai ai eliberat-o) si va intra brusc pe banda ta, punind o frina zdravana chiar in fata masinii tale doar asa, de-a dreacu’, sa te sperie si sa te invetze minte!

Iar atunci spun si eu, vorba prozatorului: „nu stiu altii cum sunt, dar eu, cind ma gindesc la locul nasterii mele, … parca imi salta si acum inima”… de rusine! Si parca incep sa ii inteleg pe italieni de ce s-au saturat de romani! Comportamental si vizual, imediat vei recunoaste un roman in Italia. Eu unul sper sa nu-i intilnesc prea des. Banui ca asta spera si italienii.

Written by Andrei Stavilă

August 24, 2009 at 10:35 pm

Din arhive, din alte secole

with 8 comments

Un anunt de casatorie din 1863, din Sacele.

Primele pagini dintr-un pasaport Austro-Ungar. NB: Scria in maghiara si in franceza.

Un anunt de inmormantare, scris in chirilice, asa cum era si potrivit in 1855.

„Lelea viteaza” facea parte din repertoriul laic al corului mitropolitan din Iasi. Cantecul l-am extras dintr-o culegere de 12 melodii nationale, culese, armonizate si aranjate pentru cor mixt si piano de Gavriil Musicescu. Culegerea a fost medaliata la expozitia universala de la Paris din 1889. Mai interesante mi s-au parut versurile destul de razboinice, din penultima poza: „Frunza verde palamida / Plina-i tara de omida / De omida ungureasca / si de gargara saseasca.”

Si un ultim document, din categoria celor „cool” si care n-au mare rost, dar sint ele tare frumoase!

(Toate documentele sint din fondul „Corespondenta comerciantilor romani,” cu exceptia partiturii care e pastrata in fondul „Societatea Progresul Fagaras” – A.N.BV.)

Written by Caprescu

August 14, 2009 at 9:37 am