Ungaria, my love (11). Cum sa atragi turistii

Este uimitor cum ungurii stiu sa te atraga chiar si in locurile in care, in mor normal, nu prea ai ce vedea. Daca nu e nimic de ginit sau fotografiat, atunci facem noi! – cam asta pare sa fie deviza budapestanilor. Monumentul Măscarea de mai jos se afla in Parcul Elisabeta (Erzsebet Ter) si este de fapt un gard care imprejmuieste un copac. Banuiesc ca e vreun proiect al unui artist contemporan, ca numai astia sint sariti de pe fix.

Ideea este ca indragostitii (localnici sau turisti) vin aici si, dupa o repriza buna de mozoleala, baga un lacat cu aceleasi doua mînuțe nu care vor taia – daca vor taia – intr-o zi tortul de nunta si vor semna – cu siguranta vor semna – hirtiile de divort. Acuma las la imaginatia domniilor voastre insemnatatea acestui act. Eu va propun urmatoarele variante, dar evident ca lista ramine deschisa: (a) (el catre ea:) Ti-am dat un laaaaacaaaaaaaaat / Mare cit inima mea, mare cit inima mea, mare cit inima mea, mare cit…; (b) (el catre ea:) Si daca ramuri bat in geam / Si fierul rugineste / E ca divortul sa il am – / Copilul te priveste!; (c) (ea catre ailaltă:) Curva dreaq’ – ti-am zis ca e al meu!

Interesant e faptul ca, din obervatiile mele, unele lacate sint legate nu direct de gard, ci de alte lacate – asa cum la vecinica pomenire baba Rada nu tine coliva cu miinile ei, ci o apuca pe Marghioala a lui Rasculatu de camasa si da-i cu masajul la bumbac pina iese mucul uscat de ieri! Ma gindesc eu in mintea mea buruienoasa, lacat pe lacat inseamna un fel de „foursome” sau „swingers” (prietenii stiu ce-i aia!) 🙂

Dupa cum puteti privi in fotografiile de mai jos, cel mai naspa e cind iti schimbi sufletul-pereche cu alt suflet-pereche si pierzi cheile vechiului lacat. Nu-i nimic, mai pui unul cu „the new one”, asa cum a facut domnisoara Anita mai jos:

Si uite-asa turistii trec, pozele se fac, fauritorii de lacate („home made”, evident!) cistiga bani, aia care inscriptioneaza fierul cistiga si ei, primaria aduna purcoiul de bani din taxele comerciantilor si din banii degrab’ si fara mila cheltuiti de turisti, si toata lumea e fericita. De ce nu se face asa ceva si pe malul Bahluiului? De pilda, pui un caiet cu foi speciale roz si un pix parfumat intr-un chiosc deservit de un inger cu fusta mini pina la subtiori si decolteu pin’ la genunchi linga Teiul lui Eminescu, si indragostitul cu indragostita vin, indragostitul scoate din buzunar suta de mii ca sa aiba privilegiul de a-i compune muzei (care seamana cu un castravete, avind 90 la suta apa – gata!) o poezea chiar sub copacul poietului national. Ha? Ia sa bag un copyright, ca cine stie 🙂